Mici observatii de sfarsit de aprilie

Telefoanele smart sunt intotdeauna indispuse si se fac ca suna ocupat. Obiectele destepte sunt intotdeauna lenese si se strica usor. Sunt fragile ca un geniu dus cu pluta. Imi e dor de vechiul meu telefon, care tacea si facea, era urat, dar harnic, si-i tinea bateria un milion de ani.

Oamenii care fac lucruri extrem de mici si aparent insignifiante pentru tine sunt cei ce vor fi alaturi de tine si cand e vorba de lucruri cu adevarat importante.

Cred ca sunt maxim 5 oameni pe lumea asta cu care imi place sa ma cert, pentru ca nu sunt certuri, sunt rezolvari de situatii. Noi nu ne certam, noi rezolvam probleme precum cea cu ananasul si iepurele. Cu restul omenirii nu-mi place sa am conflicte pentru ca ei ataca, nu se cearta.

Sunt fericita din punct de vedere meteo. E totul atat de verde, traim intr-o limonada.

Mi-am facut un jurnal de impresii din calatorii scurte: o carte cu 5 semne de carte, o esarfa care are darul sa fie calduroasa si racoroasa in acelasi timp, in functie de cum e vremea in orasul in care ai ajuns, un iepure de ciocolata care a scapat macelului, mult maruntis - unii oameni sunt pusculite purcelus, zdrangane de banuti cu care nu poti cumpara mai mult de o paine, filme pe laptop cu 3 pistrui pixelati, cea mai banala gogoasa din lume si capsuni din sticla, ploaie in tenisi si par de mamut lanos, pepsi in cani egiptene, somn cu miros de benzina si deodorant.

Un prieten mi-a zis sa scriu mai des si mai mult pe blog, chiar daca sunt intr-o stare blanda si contemplativa, de oaie inainte de tuns. E nevoie pe lumea asta si de blandete, si de capete in nori, pentru ca deasupra norilor e mereu vreme buna.

Nostalgii de altitudine

Imi e dor sa locuiesc foarte sus, deasupra tuturor. Am stat foarte multi ani la ultimul etaj al unui bloc foarte inalt. Avea un King Kong prins de paratrasnet, caruia ii dadeam pe furis frimituri in timp ce-mi luam cel mai bun mic dejun: ceai de tei romanesc si paine prajita cu unt si dulceata de 3 feluri. Se vedeau muntii de la geam, se vedeau oamenii care stateau la coada la paine, se vedea chiar si casa unui dictator. Coboram de sus, din cer, doar ca sa ma urc pe cel mai inalt tobogan si sa stau tot sus, sa ma uit deasupra copacilor, la copiii care-mi furau formele de prajituri pentru nisip imprastiate pe jos. Pe masura ce m-am facut mare, am inceput sa cobor. Sa locuiesc din ce in ce mai jos, mai aproape de asfalt. Si in timp ce vecina de sus, care nu doarme niciodata, imi tropaie in cap cu lipsa de eleganta a unui vampir rural, eu stau si-mi amintesc cu mandria unui zeu candva puternic, acum decazut, cum era cand auzeam doar pasii hotilor de antene ce-si lasau grabiti urmele in smoala calda de pe bloc.

De facut

Am facut o gramada de lucruri pana acum, sunt totusi de cativa zeci de ani pe-aici. Am insa o lista destul de lunga de lucruri nefacute, pe care as vrea totusi sa le duc la bun sfarsit la un moment dat. Asadar: n-am reusit pana acum sa invat sa fluier, n-am facut nimanui tocanita, n-am crescut niciun copac dintr-o samanta - am incercat cu un lamai si un mandarin dar nu m-am prea priceput, acum incerc sa cresc un ficus dintr-o frunza, nu am cusut o rochie de la 0, nu am inventat nicio jucarie, nu am facut un perpetuum mobile, nu am facut un compliment pe strada unui om necunoscut si n-am compus nicio melodie, oricat de simpla, cam ca "Un elefant se legana pe o panza de paianjen".