Oooo, pofta buna, domnule Petculescu!

Tocmai traversam strada in Romana cand un mosulet a trecut de mine si l-a salutat astfel, sonor, pe domnul Petculescu. Am intors repede capul sa-l vad pe domnul Petculescu. Cumva ma asteptam sa-l vad pe trecerea de pietoni, la o masa, cu servet la gat, chel si jovial, cu vesta acoperandu-i discret burta. Luandu-si micul dejun: cafea si paine cu miere. Nu am vazut pe nimeni. Nu manca nimeni, nici macar nu rontaia cineva vreun covrig.
Nu este prima oara cand aud pe cineva salutandu-l pe domnul Petculescu. Mereu trece cineva pe langa mine, fara sa-i memorez figura si apoi il aud in spatele meu salutandu-l pe domnul Petculescu. In spatele meu, domnul Petculescu duce o adevarata existenta. Cumpara ziare, mananca, isi plimba cainele. Si nu reusesc niciodata sa vad cine este, cum este. Daca este asa cum mi-l imaginez eu :(.