Propozitia "ce bine e sa mananci mere!" ma reprezinta cel mai bine zilele astea.
Merg pe jos in fiecare dimineata si in fiecare seara cam trei sferturi de ora. De fiecare data lumina soarelui e alta si de fiecare data adidasii ma bat altfel. Dar asta nu ma opreste sa merg mult si incet si sa ma uit la garduri. Daca vreo 2 luni am avut o obsesie cu uitatul la acoperisurile caselor, acum am o obsesie legata de garduri. Sunt unele cu capete de lei ruginiti foarte frumoase. Sau cu lalele ucigase. Sau cu pasari-musca ( pasarile-musca trebuie sa se duca tocmai pana in infern ca sa-si spele aripile, dar nu si le usuca tot acolo)
Cand am fost la expozitia de fotografie 'New York - repere arhitecturale celebre" (incantator nume!) am aflat ca: exista un prim comisar pentru parcuri, abolitionisti si horticultori, ca exista un magazin special pentru sticla, argintarie, ceasuri si candelabre ( cine are ceas e musai sa aiba si un candelabru), ca new yorkezii aveau un custode al rezervorului, ca in anii '30 parasutismul civil era foarte popular de aceea s-a construit un turn pentru salturile cu parasuta si ca Lois Lane a trait in aceeasi casa cu Antoine de Saint-Exupéry ( apartamentul de pe 240 Central Park South).
Tot weekend-ul mi s-a plimbat prin minte ce zicea Rabelais "daca o himera leganandu-se in gol, poate manca intentii ascunse". Ieri am vazut pe soldul unei doamne, acoperit cu o fusta din stofa neagra, o scama in forma de himera. Scama avea un capat care atarna in gol.
Si duminica am aflat ca orice organism viu, in afara de fiinta umana, poate fi brevetat.
Pai, Lois Lane nu e personaj fictiv?
ReplyDeleteba da, dar asta nu a impiedicat-o sa locuiasca acolo :P
ReplyDelete:) Intr-adevar... Chiar si cand nu ai dreptate, pana la urma ai dreptate...
ReplyDelete