In vacanta

Muncesc dar in mintea mea nu muncesc deloc. In mintea mea e soare, merg spre plaja si port rochie alba si sandale galbene. Si nu mi-e frica de campiile pline de vulpi purtatoare de rabie, care mananca biscuiti si pui de gaina. Si totusi de unde au vulpile atata rabie? Ipoteza mea e ca din ghimpii pe care calc eu acum usor si piezis. Exista o planta numita osul iepurelui, plina de tepi si ghimpi mai ascutiti decat cei ai trandafirului, cu flori roz si neparfumate.
Dar un moment dat campia din mintea mea se termina si incepe nisipul si acolo stau la soare, cu o palarie de paie pe fata. Uneori imi ridic capul de pe mingea de plaja dezumflata, cea mai comoda perna cu miros de cauciuc si ma uit la barcile de pescari de pe mare. Iar mainile mele tasteaza in continuare si ochii mei se uita seriosi la monitor si fac bani pentru mine. In timp ce eu tocmai am intrat in apa, pana la genunchi, si m-am ferit de o alga de marimea monstrului din Loch Ness.

De prin casa

Uneori imi e mila de proprietar. A venit ieri pe nepusa-masa sa vada de ce frigiderul nostru nu mai functioneaza cum trebuie si a dat in el peste elicopter. Cred ca si-a adus aminte cum a gasit cuie in masina noastra de spalat.

Ce as vrea eu acum

Vreau un termos pentru cosmos. Sa-l beau fierbinte cu anumite persoane care sunt exact asa cum imi plac mie si cum mi-am dorit. Oamenii astia chiar exista, n-au treaba cu fictiunea.
Nu ma deranjeaza sa stau atat de mult la birou, dar as vrea sa am soare deasupra capului. Ar trebui sa sparg tavanul si sa rabd apoi ploaia, ninsoarea sau ceata, de dragul soarelui de dimineata si de dupa-amiaza. Ala de pranz nu-mi place.
Si vreau sa-ti dau dulceata aia de struguri, care sunt convinsa ca o sa fie prea dulce si groaznica de la un capat la altul, la ora 3 dimineata, in fata casei mele. Sunt sigura ca la ora aia nu o sa mai fie atat de multi oameni in jur ca azi dimineata.
Aerul conditionat ma face poetica si visatoare. Sunt mult mai pragmatica la peste 30 de grade Celsius. D-aia vreau sa ma duc in Islanda.

Postul de azi se gaseste in alta parte

Am fost invitata sa scriu un post pe chestionabil.
Asa ca am scris si azi nu mai pun nimic aici. Din lene. Si pentru ca am pe cineva cu care vorbesc atat de mult si frumos incat nu-mi mai ramane energie pentru nimic.
In ultima vreme sunt pasionata de crini, oameni care-mi aduc micul dejun, roboti casnici, mad men si lene. Multa lene.

Nick Veasey

x-ray photographer

8

Nu ma simt prea bine zilele astea asa ca asteptati-va la posturi foarte aiurea. Si pentru ca nu am deloc inspiratie, dar am chef sa scriu, o sa-mi amintesc brusc ca am primit acum muulta vreme o leapsa. De fapt am primit multe lepse dar am fost netrebnica si le-am trecut cu vederea.

8 lucruri dubioase despre mine

- Cand sunt in sedinta desenez in caiet capete de monstri, albine robotizate si extraterestri.
- Imi plac foarte mult oamenii timizi, care se balbaie, se inrosesc si se impiedica.
- Imi doresc mult un frigider si un aragaz nou
- Uit mereu cum se construiesc barcutele de hartie. De fapt nu am fost vreodata in stare sa construiesc origami, chiar daca mi se arata cu rabdare cum sa fac, pas cu pas.
- In clasa a 5-a mi-am falsificat nota de pe teza de matematica ( am incercat sa fac dintr-un 5 un 6) dar se vedea clar ca este un fals grosolan. Asa ca mi-am pierdut curajul si am renuntat la plan. Nu am stofa de escroc.
- Cuvintele "mutunache, acusica, canutza, chitibus" ma fac sa rad foarte, foarte tare.
- In viziunea mea, micul dejun ideal este cel alcatuit din inghetata, ceai si floricele vechi.
- Mi-e urat si rau fara cineva pe care nici macar nu-l cunosc bine.

Locuiesc intr-o cifra impara indragostita de o vocala

Cum devine o casa - acasa?

Acasa al meu trebuie sa aiba neaparat cada la baie. Fara cada si bai dis de dimineata nu poate exista fericire deplina. Trebuie sa aiba neaparat lucruri sparte si defecte, pe care nu te lasa inima sa le arunci. Trebuie sa aiba o canapea cu patura de invelit picioarele si un sertar sau un vas pentru nimicuri: cuie, chibrituri, vitamine, ace, pixuri care nu merg, capace, agrafe, jucarii kinder. Toate acele lucrurile diferite, din tot felul de categorii mici si aparent neimportante, fara de care uneori nu se poate, si care manifesta o stranie atractie unele fata de altele. Si acasa al meu trebuie sa aiba neaparat pete pe pereti, pe care nu le mai poate sterge decat un varuit temeinic, precum si carti uitate pe tot felul de dulapuri, sub fotolii, dar niciodata in biblioteca.

Cand nu-ti convin gandurile din cap, mai bine gandesti in exterior

In fata, pe scara rulanta, imbracat in costum negru, un domn cu par carunt. Tot spatele costumului era acoperit cu par de pisica roscat-aurie. Si cum urca scara rulanta, nu spre cer, ci spre Unirii, in lumina soarelui nuanta Cico, minusculele fire de par pluteau si urcau in sus, spre apus, de parca se intorceau acasa.
In ultima vreme vad foarte multi domni si doamne care stau cuminti pe banci, la aer curat, tinandu-si cainii in brate. Caini mai mari sau mai mici, fara lese, dar toti mandri ca in sfarsit sunt considerati umani, e senzational cat de greu pricep oamenii lucrul asta.
Au inflorit gardurile si-s pline de mana maicii domnului, tocmai buna de rontait cruda cand te intorci noaptea tarziu de la bere.
In Bucuresti nu exista case cu felinare de furtuna.

Monotona problema a unui fiord

A fost o data un fiord mai degraba mic, pe care din pacate toata lumea il confunda cu un estuar si-l trata ca atare. Asta il durea destul de tare pe fiord: sa fie considerat o palnie. Multi veneau din placere sa-l viziteze, dar in loc sa se plimbe se apucau sa distruga frumoasele paduri de corali la care fiordul tinea asa de mult.
Fiordul nu avea ce sa faca si nici nu cunostea metode de aparare avansate. Oricum nu vroia sa devina nici mai abrupt, nici mai sinuos. Nu era arogant, pur si simplu ii placea cum era. Uneori fugea sus, in munti, si plangea si-si promitea ca va deveni orice altceva. Se uita pe atlase si-si dorea sa fie un canion, care sa rupa picioarele turistilor sau macar un drum forestier asfaltat prost. Dar dupa ce ramanea fara gheata in frapiera cu care-si pregatea lacrimile si se linistea, cobora din munti si ramanea schimbat. Si povestea se relua.

:)

Stiti cum e, ai o perioada neagra, apoi una gri, apoi una rosu cu dungi gri, apoi cineva face un gest foarte frumos si neobisnuit si iti dai seama ca de fapt ti-este foarte bine si ca esti in prag de epoca "verde stop". De azi am o noua inghetata preferata, inghetata de ciocolata alba. Cand iti dai seama ca ti-ai schimbat felul preferat de inghetata, inseamna ca esti un pic mai intelept.

Braga

Stiti ce? Am chef sa ma duc la Drobeta Turnu Severin si sa beau braga. Se pare ca foarte putini oameni pe lumea aceasta au baut vreodata braga si vor sa remedieze aceasta mica lipsa.
Eu am mai fost la Drobeta Turnu Severin cand eram foarte mica si ma gandeam ca la Drobeta Turnu Severin se fabrica multa crema de ciocolata Fosfarin intr-o fabrica cu eprubete imense si furnale mici. Coboram din gandacul mare numit tren, ma juleam invariabil la genunchi si-mi rupeam ciorapii ( ciorapi trei sferturi albi si sandale albe, ce-o fi gandit mama sa ma imbrace in alb pe tren??). Gaseam mereu un oras plin de praf, soare si caini vagabonzi. Toata lumea vorbea iute, iute si sucurile erau calde, pentru ca frigiderele nu mergeau. Stateam in gara, cu picioarele pe geamantan si beam Pepsi sau Cico portocaliu cald si dulce si ma uitam la sine si la oamenii transpirati, care citeau ziare si rezolvau rebusuri. De atunci Drobeta Turnu Severin rimeaza cu Plictisin si acum astept sa se intample ceva ca sa-mi schimb parerea si sper sa nu astept totusi pana in ianuarie.

Decrete

Pentru ca azi am vazut o creanga imensa de copac care se plimba cu ratb-ul, m-am gandit ca de acum inainte, locurile din fata, rezervate pentru batrani, persoane cu handicap si mame cu copii in brate sa fie pastrate si pentru crengile plimbarete.
Sa se asculte pe strada numai melodii care te fac sa te simti invincibil.
Confetti-ul sa devina nelipsit din poseta si covorul unei doamne.

Despre viermi si fapte bune

Tot am uitat sa spun si eu de multumeste.net.
Daca aveti de povestit o fapta buna, acolo e locul cel mai potrivit. Loc cu good karma :)
O sa ma gandesc si eu la o fapta buna pe care sa o pun acolo pe blog, dar pana atunci ii fac reclama povestind o fapta buna pe care nu am facut-o ieri.
Ieri stateam la un semafor, asteptand sa se faca verde, langa un biciclist. Uitandu-ma mai atent am observat ca biciclistul era un barbos irezistibil. Uitandu-ma deci si mai atent am observat insa ca in par si pe bluza, pe spate, este plin de ...viermi verzi :|. Ori erau poate larve de omizi? Erau oricum de un verde crud, de primavara si se miscau cu totii molcom, ca pe ritmurile unei melodii nostalgice. Nu stiu cum aparusera acolo, nu cred ca erau animalele lui de casa.
In orice alta situatie ( daca era vorba de un copil, un tip obisnuit, un barbat casatorit sau un batran) i-as fi spus ca are viermi si probabil chiar m-as fi oferit sa-l ajut sa se scuture. Dar pentru ca era vorba de un barbos irezistibil, m-am fastacit si am tacut malc. M-am tot gandit, m-am tot uitat, am schimbat ocheade cu viermii si cum timpul nu iarta, in cele din urma semaforul a aratat culoarea verde ( hmm, era destul de apropiata nuanta ochiului de semafor de culoarea viermilor) si barbatul s-a indepartat de mine, cu viermi si cu fapta mea buna nefacuta cu tot.
Asa ca daca vedeti un barbos cu viermi verzi pe spate pe undeva prin Bucuresti va rog sa nu faceti ca mine si sa-l atentionati.

Diferentele nu nasc mereu interferente

Sa cunosti oameni cu care nu te asemeni deloc ar trebui sa fie ceva minunat. Ca o intalnire intre pamanteni si extraterestri, intre oamenii din anul o mie si ceva si oamenii din doua mii si ceva, ca o conversatie intr-un stilou mic si un turn de apa parasit. Dar oamenii diferiti se intalnesc si incep sa observe doar spatiile lipsa dintre ei. Spatiile goale nasc certuri asa ca oamenii diferiti incep sa-si arunce in cap cu multe cuvinte noroioase. Prin urmare totul se sfarseste cu un not so happy end: oamenii diferiti pleaca in directiile lor diferite, lasand urme de namol. Nimeni nu se mai schimba, nimeni nu mai invata nimic, nimeni nu mai emigreaza in capul altcuiva si nu mai cumpara suveniruri de acolo. Intalnirea se preschimba intr-o vacanta de cosmar, unde cazarea a fost sub orice critica si ai gasit un dinte in supa de la pranz.
Pacat!

Ce-am adus din vacanta

Asa cum anuntam (dar nu prea credeam) in vacanta nu am facut nimic. Asa, pur si simplu. Dar m-am intors fara bani, cu multe brose si cercei, cutoate episoadele din "My name is Earl" vazute, sapca in cap, mare chef de lucru (??? asta e un pic ciudat) si un sentiment bizar pe care nu pot sa-l descriu, pentru ca e de rau si de bine in acelasi timp. Azi e ziua mea de nume in alte tari.