Monday, March 31, 2008

Entuziasm

Vedeam azi pe geamul bucatariei de la serviciu un burete imens, din ala galben cu verde, de bucatarie, pe acoperisul cladirii de vizavi. Probabil un cos proaspat vopsit. Pentru ca ma concentram sa vad daca buretele este burete, mi-am varsat cerealele cu miere exact pe langa farfurie. Pentru ca le-am strans ca sa le arunc, am vazut ca pe ele pareau sa fie lipite pantofi si coafuri de albine, poate chiar veste dungate. Sau probabil doar miere caramelizata.
Si totusi faptul ca ma uit in jur si inca vad ( probabil am si nevoie de ochelari) ma face fericita si imi reda entuziasmul. Si eu cred ca entuziasmul asta nu epuizeaza.
Din Julio Cortázar ( Trebuie sa fii realmente prost ca sa): "Insa multi imi spun ca entuziasmul meu e o dovada de lipsa de maturitate si ca nu-i cu putinta sa te entuziasmezi astfel pentru o panza de paianjen stropita cu roua, ce-ai sa te faci in seara cand o sa joace King Lear"?

Thursday, March 27, 2008

La aniversare

Beau foarte rar pepsi sau cola, de aceea gustul lor inca imi aduce aminte de copilarie cand erau doar doua tipuri de gusturi: gustul negru de pepsi si gustul portocaliu de cico. Mai era si sifonul, pentru siropuri de fructe.
Cand beam pepsi sau cola eram mereu imbracata frumos, cu rochita si ciorapi albi. Probabil eram la petrecerea vreunui coleg in clasa 1. Pe atunci, cand era ziua vreunui coleg, parintii lui ii invitau la aniversare cam pe toti colegii lui. Pe toti, mai putin pe cel ce parea tigan, pe cel care invata cel mai prost sau pe singuraticul clasei. Uneori tipareau si invitatii, cu text oficial. Tata ma lua de mana si cu invitatia in mana ma conducea la adresa sarbatoritului. Luam autobuze sau tramvaie si mergeam mult pentru ca toti sarbatoritii stateau de obicei departe, la marginea lumii, in vile cu stejari in curte. Probabil la radacina lor se gaseau si trufe. De atunci imi place mult sa merg cu tramvaiul, mai ales cand e gol si are o anumita nostalgie care scrasneste pe sine.
Parintii sarbatoritului sau sarbatoritei erau la fel de zambitori ca in reclamele germane si foarte inalti. Veneau foarte repede cand sunai la sonerie si nu-ti cereau sa te descalti.
Copiii nu au niciodata scuze de genul " nu pot sa vin pentru ca sunt prea obosit, prea racit, nu am timp, nu am chef"; copiii ar tine-o numai intr-o petrecere, chiar si atunci cand au febra foarte mare. Copiii nu ar lipsi de la nicio petrecere, dar parintii lor, colectii pline-ochi de scuze adunate cu migala de-a lungul anilor de experienta in viata, ii mai tineau uneori acasa, din comoditate.
Acum pot sa ma duc la orice aniversare dar de multe ori sunt prea racita ca sa fac asta.
Mai beau un pic de pepsi.

Wednesday, March 26, 2008

Nostalgii din astea

Mi-este foarte dor sa joc fotbal. Sa fug si sa ma omor cu firea, sa stau in poarta si sa ma arunc pe jos ca sa apar, sa cad si sa-mi julesc rau picioarele si apoi sa ma umplu de plasturi colorati. Sa dau tare de tot cu piciorul in minge si sa o vad cum zboara pana aproape de varful unui plop. Si sa urlu "ba, la stanga, ce faci? paseaza!!!!". E frumos sa joci fotbal in mai, cand zboara puf de plop peste tot. Cand eram copila si jucam fotbal, stateam in poarta pana se insera si nu mai vedeam la 3 pasi. Atunci aparam cel mai bine pentru ca simteam mingea venind. Mi-ar placea sa joc fotbal cu ochii legati. Trebuie sa-mi cumpar o minge. Din garderoba mea nu se poate sa lipseasca mingea.

Monday, March 24, 2008

Cateva informatii despre cineva

Undeva, robotul de pe telefonul cuiva raspunde cu vocea lui Jack Nicholson. Acest cineva este dentist si, cand se duce la mare, scoate paturile rosii din portbagaj si se asaza pe nisipul umed, rece si gri de pe plaja, sperand sa vada macar o data o balena sarind prin fata unui soare care apune. Acest cineva avea un bunic care a luptat in al doilea razboi mondial, caruia ii placeau mult acadelele rosii si nu se ducea la dentist. Bunicul acesta a calatorit o data la New York si l-a vazut la Jack Nicholson pe trotuarul de vizavi. Trecea prin fata unei cladiri pe care era lipit un afis ce infatisa o balena in aer. In spatele cladirii apunea soarele.

Dreams come true

17 year old Bianca Passarge of Hamburg dresses up as a cat, complete with furry tail and dances on wine bottles, June 1958. Her performance was based on a dream and she practiced for eight hours every day in order to perfect her dance.

Link

Sunday, March 23, 2008

Bursucul - ceainic

A fost o data un taietor de lemne care a salvat viata unui bursuc-ceainic. Bursucul, foarte recunoscator, a decis sa-l recompenseze pe taietor cu multi bani. Asa ca l-a rugat pe acesta sa-l vanda unui preot. Bursucului nu i-a placut insa viata la templu pentru ca era lustruit zilnic si pus pe foc. Dupa ce i-a speriat bine pe calugari, tipand de durere si agitandu-se prin templu de fiecare data cand era ora ceaiului, ciudatul ceainic a hotarat sa se intoarca la taietorul de lemne. Aici, a continuat sa-i aduca acestuia bani prin dans. Barbatul a inceput sa calatoreasca prin lume cu bursucul-ceainic si sa distreze lumea.
O alta versiune a legendei spune ca dupa ce bursucul a plecat din templu, s-a transformat intr-o prostituata. Taietorul l-a vandut altui om, spunandu-i ca e propria fiica. Saturandu-se si de viata asta, bursucul-ceainic s-a transformat in cal si din nou salvatorul sau l-a vandut pe multi bani. Se spune insa ca bursucul a murit in cele din urma inchis in trupul de cal din cauza efortului depus, deoarece luase doar infatisarea de cal, nu si rezistenta fizica a acestuia.

Din cartea Angelei Hondru "Mituri si legende japoneze"

Friday, March 21, 2008

Si pe masura ce votau, voturile dinainte dispareau

Catalin ne atrage atentia asupra unui eveniment ciudat. Saatchi Gallery face topul Artistilor Secolului XX. La inceputul saptamanii Brancusi era pe locul 1 cu 27.000 de voturi. Apoi 27 s-a schimbat in 18. Acum e pe 23 cu 14.850. Probabil maine o sa fie 10.000. La Picasso nu se observa nicio numaratoare inversa. Fraudeaza oare Picasso, dornic sa se vada neaparat pe locul 1? Ciudat.

Genti cu aer de altadata

Cataif bags - un blog pe care gasiti de cumparat genti foarte frumoase, cu aer de altadata. Sunt facute manual.

In trecut, intr-o geanta trebuia sa incapa parfumul, biletele primite de la admiratori , carnetel de bal eventual, saruri pentru lesin. Umbreluta era un accesoriu si se purta la vedere, nu trebuia ascunsa. De aceea erau mai multe pungute, decat genti.
Acum este vremea gentoaielor. Poate am devenit dornici sa fim mai casnici si vrem sa ne caram casa peste tot cu noi. La mine in geanta trebuie sa fie destul loc pentru aparat foto, caiete, umbrela de om batran, diverse cosmetice si sa ramana un scaun liber si pentru o sticla de vin rosu, uneori musafir special.
Mi-am dat seama ca mi-ar placea sa se inventeze gentile mici cu interior mare, in care sa nu functioneze gravitatia si in care sa pot baga oameni. Un fel de geanta pentru "omul cu sacul mare" care fura copii. Numai ca eu nu vreau sa fur oameni, vreau sa intre in geanta de bunavoie.

Diamante la micul dejun

Din pacate nu mai stiu unde am cules poza asta.

Este vorba de fata care manca diamante la micul dejun si traia pe un satelit francez. Rontaia constiincioasa bucatile de carbon si se stergea de firimiturile stralucitoare cu un servetel cadrilat cumparat din Obor. Pentru ca suferea de multe boli rare si toti se speriau de talentul ei special, era mai mereu singura. Un barbat doreste dimineata omleta, paine prajita cu miere si cafea, nu diamante reci si vesnice. Nimeni nu mai stie ce s-a intamplat cu ea. La un moment dat a disparut din cartea de telefon. Poate a inceput sa manance mancare omeneasca si a reusit sa se casatoreasca, poate s-a mutat pe alt satelit unde toti mananca rubinele din ceasuri si acesta este un lucru normal.

Thursday, March 20, 2008

Vreau o flinta

Asa-mi vine cateodata, cand ma satur sa vad atatea nedreptati, sa ma fac haiduc sentimental si sa-i pedepsesc pe toti boierii sentimentali care abuzeaza de inimile altora, le iau tot si nu le dau nimic. Vreau sa le confisc hainele si sa-i pun sa mearga noaptea, goi, prin padure. Dar, evident, vreau sa fiu singurul haiduc sentimental. Mi se pare ca am fost si eu boier la un moment dat.
:)

Monday, March 17, 2008

o zi

Unii asculta muzica frumoasa si ar vrea ca drumul spre serviciu sa nu se mai termine, sa dureze cu orele, chiar daca e putin soare. Unii au sosete cu dungi galbene si muste. Unii sunt in Londra. Unii scriu frumos mailuri. Unii sunt indragostiti si simt ca ar putea sa explodeze de fericire. Unii sunt imbracati in rosu si verde, dar nu simt ca ar fi Craciunul. Unii se cearta cu bodyguardul din metrou, fara sa incarce atmosfera cu tunete si traznete. Unii ar scrie sms-uri si mailuri nonstop si nu ar lucra absolut nimic. Unii au decis sa nu mai fie nefericiti si iar zambesc cu gura pana la urechi. Trebuie neaparat sa scriu post despre zambetul cu gura pana la urechi stil pisica din Cheshire. Pisicile stiu multe despre fericire.

E o dimineata atat de frumoasa incat exista doar unii, nu si altii.

In caz ca nu stiati am luat la Roblogfest un premiu special de la Lipton ( un domeniu si un serviciu de ceai foarte frumos). Eu glumesc si zic ca e un premiu pentru intreaga activitate si pot acum sa ma pensionez. Pana acum am tot zis ca nu vreau domeniu si am tot refuzat oferte, pentru ca in capul meu nu conteaza unde scrii, in carnetele moleskine sau caiet dictando de la librarie romaneasca, dar cum progresul vine peste tine vrei-nu vrei voi pleca si eu de pe blogspot si ma voi aseza la casa mea. Ceaiul atrage ceai. Cred ca ma voi baga in afaceri cu ceai si voi cumpara o plantatie.
Am uitat sa multumesc celor care m-au votat la concurs: multumeeeeeesc! :)

Thursday, March 13, 2008

Furnici

Avem furnici. Se urca pe bureti si pe sampoane, se sinucid in baia mea si beau apa din chiuveta, merg darze, in sir indian prin patul lui Stefan si si-au facut casuta in laptopul lui Ruchi. Cand laptopul este deschis, ies panicate zeci si sute de fapturi marunte din blocurile numerotate cu cifre si litere si se arunca in gol.
Aveam furnici si cand locuiam la etajul 11. Siruri intregi de furnici-pelerini bateau atata drum, urcau muntele doar ca sa ajunga la apa, in baie. Unele mureau inecate, dar fericite. Altele faceau broaste in burta, de prea multa apa bauta ( problema de aritmetica: oare cate broaste pot sa incapa in burta unei furnici care a baut pe deasupra si multa apa?). Apoi isi faceau cortul in covor si eventual mureau sub picioarele noastre gigantice.
Numai la mine in camera e totul linistit. Armata de paianjeni odiosi isi face bine treaba. Cred as prefera sa am furnici totusi.
Coincidenta sau nu, dimineata cand m-am uitat in oglinda mi s-a parut ca am inceput sa seman cu o furnica. Asa, ca stil.

Ca tot vorbeam cu Roxana, alte probleme nearitmetice: poate o furnica sa aiba fluturi in stomac sau gargauni in cap? Nu e cumva ciudat, oarecum furnivor, sa aiba reprezentanti din specia ei in interior?

Tuesday, March 11, 2008

Sanatate, ca-i mai buna decat toate, spuse batranica, tusind

Ma gandeam eu, asa, cu febra: cand ai gripa e ca si cum e ziua ta de nastere si tu esti un hippiot vegetarian. Lumea iti aduce fructe si suc natural si pastile. Evident nu toata lumea. Asa cum numai cei mai dragi din viata ta isi amintesc de ziua ta de nastere, tot ei se gandesc sa-ti cumpere portocale si banane cand stai in pat. Cand esti bolnav te poti rasfata oricat de mult vrei si toata lumea tine seama de dorintele tale. Primesti smsuri, telefoane si cadouri mici si esti buricul pamantului. Stai in varful patului, vorbind aiurea si toata lumea vine sa mai puna o patura pe tine, ca pe un saman asezat pe pietre fierbinti, in culmea unei previziuni.
Maine o sa ies la soare, o sa merg incet pe bulevard, infofolita la cele peste 20 de grade, tusind si tremurand, eu si cainii foarte batrani care-si scot la plimbare stapanii si merg un pic, apoi se opresc si stau asa, cu limba scoasa si ochii mari si aposi, in care e adunata intelepciunea unui bunic. Numai ca, spre deosebire de ei, eu o sa am o privire binevoitoare, de om care a vazut gripa, a trait sa povesteasca si acum stie mult prea multe!!!

Si, nelegat de febra, cantecul asta mi se potriveste zilele astea foarte bine. Inapoi in coltul meu.
Cocorosie - Not for sale

Sunday, March 09, 2008

Frig

Mi-a fost foarte rau azi noapte de la gripa. Mi-am visat picioarele de nenumarate ori si imaginea tremura, de parca erau filmate de un om batran. Acum mi-este foarte frig si am frisoane, imi clantane dintii atat de tare incat nu pot sa-mi beau sucul. M-as muta pe soare. Cand ti-e cald te simti mai putin singura.

Friday, March 07, 2008

Dementul din menta

Unele zile incep asa bizar. Dimineata am auzit povestea unui om care lua pisoi de la Dunare si-i trimitea la Bucuresti, in saci de cartofi.
Apoi mi-am intalnit un personaj dintr-o povestire, doar ca in realitate era un pic diferit. La mine in povestire se intitula "bastardul din menta" si era o fiinta narcisista, timorata si fragila, care se mananca singur atunci cand transpira.
In realitate numele lui adevarat este dementul din menta, i se vede corpul verde, de drops, pe sub hainele maro. Este dintr-o specie de menta numita Mentha Longifolia
( menta calului) si este mereu inalt si puternic, cu mintea eliptica. Si urla si tipa si ameninta mereu pe strada, in intersectii, din propria masina sau in magazine, de parca propria aroma il turbeaza.
Dementii din menta sunt o specie invaziva. Este foarte greu sa-i plivesti. Din cauza lor si a degetelor lor mentolate, pe care le place sa le bage in ochii celorlalti, multor oameni li se inroseste privirea si se uita jenati in alta parte, traversand, plecand, schimbandu-si ruta. Dementii mentolati sunt spontani si-i fac pe cei din jur sa experimenteze un tip de comportament foarte straniu: spontaneitatea precauta. In preajma unei asemenea creaturi trebuie sa te porti mereu cu grija, chiar daca nu stii prea bine ce faci.
In Bucuresti sunt foarte multi dementi din menta. Ar trebui sa-i contracaram cu scortisoara.

Tuesday, March 04, 2008

Supararea are picioare lungi

Oamenii se supara mai mult sau mai putin la fel. Stilurile de suparare se schimba insa in timp, cu varsta, pentru fiecare dintre noi.
In fiecare an ma supar diferit.
Mi-am identificat urmatoarele obiceiuri de suparare:
- arunc furculite, dar cu teama. desi imi doresc sa nimeresc, mi-e frica sa-mi vad dorinta implinita
- ma cert cu voce inceata ( asa ma aud eu, altii au alta parere). cel mai tare ma enerveaza ca de obicei plang cand tip si atunci mi se gatuie vocea si vorbesc ca broscoiul Kermit.
- arunc sub pat lucrurile pe care inculpatul mi le-a daruit.
- ma balbai ingrozitor
- mi se intristeaza ochii si raman asa, tristi, chiar si dupa ce mi-a trecut supararea. e ca si cum plansul meu lasa balti de tristete care se usuca greu.
- dupa ce ca sunt suparata si nu merit asta, simt impulsul sa-mi fac si mai mult rau. Asa ca imi vine sa fumez mult si sa beau alcool groaznic ( cinzano cu cola ultima oara, mai oribil de atat nu stiu ce poate fi).
- cand supararea este foarte mare, nu mai pot sa vorbesc cu acea persoana. pur si simplu cuvintele imi raman undeva in gat
- am gesturi lente, de om batran, si-mi vine sa stau culcata. cand sunt suparata stau mereu in pat, cu fata spre perete.
- cu cat este supararea mai mare, cu atat am mai multe idei, scriu mai bine, fac mai multe lucruri.
- uneori, supararea lasa amintiri placute, datorita prietenilor cu care te asezi si astepti sa-ti treaca starea. prietenie inseamna atunci cand cineva nefumator iti imprumuta si fumeaza cu tine, fumator care s-a lasat de fumat, tigari vechi, murdare, gaurite, cu valoarea sentimentala. se creaza amintirile de genul "mai tii minte atunci cand...?, care sunt inchise in capul tau in depozitul de amintiri fericite.
- la un moment dat mi-am pierdut supararea. mi-a fost interzisa. pentru ca ma durea inima foarte tare, trebuia sa ma auto-calmez si sa alung starea. am facut terapie si acum pot sa ma cert si sa tip si plang cat pot.

ps penibil: mi-am adus aminte de perioada cand orice suparare imi era foarte scurta, pentru ca atunci cand ma intristam si ma infuriam, imi aminteam de celebrul vers "supararea cand imi vine, rup camasa de pe mine" si ma pufnea rasul. si-mi venea sa imbrac o camasa si sa o rup in mod dramatic pe mine.

Monday, March 03, 2008

Narcisele pateaza

Un om a iesit azi cu o roaba mare de narcise din sera Decoflora. Erau pe putin 100 de ghivece cu narcise galbene. Apoi a inceput sa le puna in portbagajul unui domn cu vesta, care semana puternic cu un iepure sur. Iepurele sur s-a bucurat, nesarind insa in sus asa cum era de asteptat. Apoi s-a urcat la volan, cu un ghiveci in mana, si a inceput sa rontaie narcise, atent sa nu-si pateze vesta.