Thursday, March 27, 2008

La aniversare

Beau foarte rar pepsi sau cola, de aceea gustul lor inca imi aduce aminte de copilarie cand erau doar doua tipuri de gusturi: gustul negru de pepsi si gustul portocaliu de cico. Mai era si sifonul, pentru siropuri de fructe.
Cand beam pepsi sau cola eram mereu imbracata frumos, cu rochita si ciorapi albi. Probabil eram la petrecerea vreunui coleg in clasa 1. Pe atunci, cand era ziua vreunui coleg, parintii lui ii invitau la aniversare cam pe toti colegii lui. Pe toti, mai putin pe cel ce parea tigan, pe cel care invata cel mai prost sau pe singuraticul clasei. Uneori tipareau si invitatii, cu text oficial. Tata ma lua de mana si cu invitatia in mana ma conducea la adresa sarbatoritului. Luam autobuze sau tramvaie si mergeam mult pentru ca toti sarbatoritii stateau de obicei departe, la marginea lumii, in vile cu stejari in curte. Probabil la radacina lor se gaseau si trufe. De atunci imi place mult sa merg cu tramvaiul, mai ales cand e gol si are o anumita nostalgie care scrasneste pe sine.
Parintii sarbatoritului sau sarbatoritei erau la fel de zambitori ca in reclamele germane si foarte inalti. Veneau foarte repede cand sunai la sonerie si nu-ti cereau sa te descalti.
Copiii nu au niciodata scuze de genul " nu pot sa vin pentru ca sunt prea obosit, prea racit, nu am timp, nu am chef"; copiii ar tine-o numai intr-o petrecere, chiar si atunci cand au febra foarte mare. Copiii nu ar lipsi de la nicio petrecere, dar parintii lor, colectii pline-ochi de scuze adunate cu migala de-a lungul anilor de experienta in viata, ii mai tineau uneori acasa, din comoditate.
Acum pot sa ma duc la orice aniversare dar de multe ori sunt prea racita ca sa fac asta.
Mai beau un pic de pepsi.

19 comments:

Bogdan Paul Veseli said...

ai cea mai frumoasa minte pe care am intalnit-o vrodata
iti multumesc pentru gandurile tale

kmi said...

Sunt fascinată de cât de vii/actuale sunt toate trăirile din copilărie în mintea ta. Îţi citesc postările şi am revelaţii de genul: "Iaaaa, chiar asa era!". De asemenea, la sfârşitul celor mai multe dintre postări, conchid: "Ce bine ar fi ne păstrăm spiritul de copil cât mai mult (cât mai târziu)...". Îţi doresc numai succese!

Iren said...

multumesc, mintea mea se simte tare bine acum :)

kmi: da, nu stiu de ce sunt atat de vii. poate sunt mai batrana decat stiu. imi amintesc mai bine ce am facut la 7 ani decat la 27 :)

Anonymous said...

nicio nicio nicio nicio nicio nicio nicio nicio nicio nicio nicio nicio nicio nicio nicio nicio nicio nicio nicio nicio nicio nicio! victorieeee, am înfrânt! or să-mi sară ochii din cap, ostrogoată-ortografă-conformă, şi nici c-o să mai am cu ce să mă uit pe blogu tău! asta îţi doreşti? nicio!
uite incă o dată: nicio!
dacă îmi promiţi că-l laşi pe nicio la naiba mă angajez să-ţi servesc eu câte o pastilă de nicio de câte o juma de pagină, la fiecare post, dar numai în afara oricărui context, ca pe o simplă formă abstractă, estetism pur, dacă te încântă aşa de tare forma acestui necuvânt.

Iren said...

total de acord ca nicio si niciun sunt niste tampenii dar astea sunt noile reguli si eu la munca sunt platita sa scriu corect. nu pot sa fiu schizofrenica, sa scriu undeva cumva si in alta parte altcumva.
pe mine nu ma deranjeaza foarte tare. mi se par doar doua cuvinte care au fost operate si facute gemeni siamezi impotriva vointei parintilor adoptivi.
ce mi-ar placea insa mult, dar mult mult: sa nu mai am la fiecare post comentariile unor oameni subiectiv nemultumiti ba de felul cum scriu, ba de felul cum nu scriu. e dreptul meu sa scriu cum vreau, corect sau incorect, tinand seama de gramatica, ortografie sau nu.
situatia asta este foarte frustranta pentru mine si ma face sa nu ma mai simt deloc bine pe propriul meu blog, asa cum e el, plin de greseli strigatoare la cer

Anonymous said...

hahaha,ati reusit sa o scoateti din fire pe fata zen tocmai in weekend. taxatorilor!
acuma serios, cand mai aveti chestii de cerut de la fatuca asta, de ce nu-i scrieti un mail ca sa nu mai stricati bunatate de atmosfera la posturi misto?
Irene, din partea mea, scrie cum vrei, chiar si cu vre-un si vre-o :)))

:*
A.

Iren said...

:)) stai ca mi-a trecut :))
sorry, dar unele lucruri sunt asa maruntisuri incat... :)

:* A: nu pot sa scriu cu vre-un si vre-o, am incercat dar ma blochez. banuiesc ca nu sunt chiar de toleranta inca :D. dar exersez! am un caiet plin de texte cu greseli gramaticale si deja nu-mi mai sangereaza inima cand le vad.

Anonymous said...

draga mea ostrogoată, huna la mână, preţuiesc blogul tău ca pe puţine lucruri şi pe tine cea întrezărită în spatele lui de asemena (dacă te-aş cunoaşte, probabil în secunda doi te-aş cere de nevastă şi dacă n-ai voi ti-aş rămâne prieten credincios până la moarte. şi chiar şi după). doi, am fost întotdeauna printre cei care atunci când a venit vorba de lucruri de astea ţi-au sugerat cât se poate de articulat că la naiba cu ce spun ceilalţi, şi asta nu doar ca să-mi bat gura, ci pentru că asta învăţ şi eu, cu greu, învăţ despre maeştri abandonaţi, despre căi personale, că n-am a umbla în paşii altora, că amalgamul e al meu, că nu-mi mai folosesc la nimic reţetele altora etc etc... discuţiile s-au purtat la posturile tale respective...

dar cred că odată cu astea învăţ şi că o anumită irascibilitate faţă de ceea ce ăştia numesc în teoriile lor socio-cognitive "feedback negativ" denotă încă o sensibilitate crescută faţă de problema pe care hai s-o numim ad-hoc cei-din-jur-ca-vector-limitativ :) . că spun unii şi altii, printre care m-am aflat şi eu acuma, ei bine, spun unele şi altele, n-ar trebui să fie o problemă, lumea spune, ne contrazicem dacă e cazul, dacă avem chef şi dacă găsim ceva bun în ce se întâmplă, ne schimbăm, şi asta e bine (aside: găsesc schimbarea, schimbarea proprie sub impulsul convingerilor reale drept una dintre cele mai fantastice experienţe), daca nu, e la fel de bine, nu s-a întâmplat nimic grav, nici cel din faţă nu pot spune că mi-a dat în cap, deci nu văd nici un motiv pentru care să sar prea tare în sus.

după perioada de negare a dorinţelor şi aşteptărilor celor din jur ca factori... coercitivi (scuzaţi limbajul de lemn), cred că e ok să ne îndreptăm spre o linie de mijloc în care să nu ne afecteze (schimbe), dar nici să nu ne deranjeze lucrurile astea.
învăţăm să trăim. a fi stăpân pe tine şi încrederea în propria persoană nu cred că înseamnă neapărat să fii de piatră, neschimbat până la moarte.
fiind pe dragul tău blog zen îmi vine o vorbă zen în minte, zice că nimic nu e veşnic, doar schimbarea. realitate e că schimbarea, pentru mine, cu siguranţă e generată şi de ce se întâmplă în jur. mi-aş dori ca toate schimbările mele să fie izvorâte doar din interior? hm... nu ştiu, uite că nu mi-am pus problema până acum atât de radical. dar e de gândit...

dar astea sunt prea serioase, aş fi aşteptat să-mi răspunzi mai degrabă amuzată pentru că eu doar amuzat-enervat am fost. cred că ce voiam să spun mai sus şi am folosit prea multe cuvinte, e să nu luăm prea în serios criticile. asta denotă încă răni şi reminescenţe ale unei perioade... :))))

cu drag, al tău,
băiatu cu nicio

ps: de vre-o nici nu auzisem! voi glumiţi sau chiar e regulă de ortografie? omg!
pps: da, admit că ar trebui să fie nebunie curată să faci splitu ăsta între felul în care scrii la servici şi în rest.

Iren said...

imi cer scuze, am reactionat la enervarea ta, nu la amuzament. cred ca m-a iritat tare repetarea obsesiva a "nicio"-ului. parca vorbeai cu un copil. am reactionat si eu cum am putut, date fiind conditiile.
pace :)
( si nu-mi cer scuze pentru ca ai zis ca m-ai lua de nevasta dac m-ai cunoaste:)))

len.ro said...

Pepsi imi aduce si mie aminte de copilarie. Era asa de greu de gasit si avem pe balcon cateva sticle goale doar doar o sa am nevoie sa le dau la schimb la cumpararea uneia noi. Le-am pastrat pana m-am mutat. Ce ciudat functioneaza mintea. Eu azi ma gandeam cu bicicleta, am vazut o piata, mi-am adus aminte de loboda, gustul supei de loboda mi-a adus aminte de gustul supei de alge si de mancarea japoneza. Asa ca mi-am facut supa de loboda cu sushi. Si am fost foarte vesel :)

localulglobal said...

Hello, first timer here. Nice blog...Postul tau mi-a adus aminte de micile petreceri din copilarie, in care strigam: "vrem Pepsi, vinul copiilor!" si cantam "totdeuna, totdeauna, sa bem Pepsi ca si, ca si-acuma :)

daninho said...

Şi eu beau foarte mult ceai. Ăla de mentă e cel mai bun.

Anonymous said...

tocmai repetarea obsesivă era gluma; nu era vorbitul cu un copil, ci ritmul în care mă dădeam cu capul de tastatură :))))))) . dar stai liniştită, explicaţia ta în ce priveşte splitul de personalitate m-a convins.

hehe... pentru aia nici eu nu-mi cer, uite-aşa :))) . chiar dacă pare o măgărie. pentru că doar pare. şi de altfel nici n-am spus că te-aş lua, ci că te-aş cere, că nu eşti o bucată de hârtie aruncată pe care s-o iau de pe jos :)))

sigur că pace, ostrogoato, cum alfeliu!

raducu said...

imi plac foarte mult insemnarile tale, dar imi este oarecum greu sa le accesez aici pe blogger. nu ai pagina yahoo 360?

Iren said...

raducu: imi pare rau, dar nu.

alex said...

Dar cadourile, cum era cu cadourile "la voi"? Eu imi amintesc ca "la noi" erau luate de parinti si duse in camera din spate (i.e. dormitorul) si numai dupa terminarea petrecerii deschise.
Acum imi dau seama ce aiurea era.

Cat despre amintirile foarte vii: hyperthymesia. Such a bliss :)

Iren said...

La noi, sarbatoritul deschidea imediat cadoul si parintii lui faceau "vaaai, ce frumos! uite ce jucarie frumoasa ai primit". de obicei, sarbatoritul era foarte nesimtit si daca nu-i placea cadoul il arunca pe jos. uneori izbucneau certuri intre invitati si sarbatorit; daca vreun invitat se juca prea mult cu vreun cadou, sarbatoritul devenea gelos si violent.

ionutu said...

Sunt prea tanar sau poate chiar nu imi mai amintesc gustul de cico. Coca Cola mi-o amintesc cu siguranta insa. De cate ori primeam o Coca Cola, servita pe masa de lemn scrijelita cu cheile de aparatament probabil, a "barului de zi" din apropierea blocului in care locuiam pe atunci, insotindu-l pe tata la bere, imi placea cum fantastic de marketizata bautura imi revenea pe nas. De la acidul carbonic, pesemne. Imi amintesc in schimb bine, gustul sucului de la TEC, si gustul berii de la dozator. Orice chiosc din Brasov, la acea vreme (recte anii 1995-1999) avea un dozator de bere.
Iar eu prin anii '91 cand inca nu eram scoler citeam cu mandrie: Bardezi. Nu stiam ca 'is de fapt 3 cuvinte...

pepeman said...

Nu mai ştiu cum am ajuns aici, dar îmi place. Îmi place că gândeşti cu bicicleta şi că eşti vesel. Sărut mânul.