Thursday, August 31, 2006

Fara verde

Am un monitor nou. Cu ocazia asta am observat ca lucrurile nu erau asa cum pareau a fi. Inainte vedeam totul intr-o nuanta verzulie, de matasea broastei. Am avut o perioada de naivitate in care chiar credeam ca filmele erau special in nuanta aia de pelicula verde.
In schimb am descoperit ca skinul winampului ( da, eu folosesc winamp acasa ca n-am spatiu pt iTunes cum am la serviciu, pentru ca am un calculator sarman ( era sa scriu shaman) pentru ca mi-e lene sa-l pricopsesc :() nu este de un verde f frumos, de planta brumata asa cum credeam eu. Ci este ROZ! The horror!
Acum incerc sa ma obisnuiesc cat mai repede cu ideea ca nu mai traiesc intr-o lume verde

Iulia Lefter




Un copac se scutura in sus in timp ce dragostea inseamna scufundari.

Iulia este o noua prietena pe care am cunoscut-o datorita blogului ( zau daca mi-a adus ceva rau blogul asta pana acum) si care imi este foarte, foarte draga. (Ea mi-a adus moleskin(e)-ul).
I-am propus mai multe teme pentru fotografiat ( una fiind love is about diving). Ea si-a descoperit intre timp pasiunea de a chinuit ursuletii care apar in poze, de dragul artei. De aceea, nici un ursulet nu este in siguranta langa ea si este denumita teddy bear killer(in).

LINK

Dacian Groza



LINK

Imi place foarte, foarte tare poza asta. Cand ma uit la ea, mi se duce gandul repede la amintiri legate de ziua aia cand a plouat si imi scartaiau adidasii alergand sub castani sau la ziua aia cand aveam impresia ca am mai visat-o, cand ne-am adapostit de ploaie in chioscul din Cismigiu si pe jos era plin de matisori verzi si lipiciosi. Era o atmosfera de film englezesc, asa ca am inceput sa vorbim cu accent englezesc in ploaie si sa ne stoarcem tricourile ude, unul rosu, celalalt bleumarin.

Glass rain



by Ruri

LINK

Hm, de ce?

Intotdeauna cand ascult Pink Floyd incep brusc sa gandesc asa cum trebuie.
Nu-mi explic in momentul de fata ciudata mea inclinatie catre oamenii care bombanesc. Cei carora nu le poti face un serviciu, pentru ca in timp ce-i ajuti te bat la cap ca nu faci bine ceea ce faci. Carora nu le poti cere ajutorul pentru ca in timp ce o sa te ajute o sa bombane ca uite ce fac ei pentru tine si n-o sa-ti mai priasca nimic. Care o sa-ti scoata peri albi cand ii ajuti sa cumpere ceva ( "chestia aia pe care am cumparat-o cand eram cu tine s-a stricat, de ce m-ai lasat sa-l cumpar, ca doar de aia te-am luat cu mine, sa nu ma lasi sa cumpar prostii!") Care au impresia ca doi oameni se potrivesc doar daca se cearta si discuta in contradictoriu nonstop. Care nu ti-ar spune niciodata ca totul o sa fie bine, pentru ca, nu-i asa, nu exista happy-enduri. Care nu sunt multumiti niciodata de cadourile tale, de locurile in care ii duci, de filmele pe care vrei sa le vezi ( "mda, iar m-ai dus la un film prost")
Da, mosuletii carcotasi din The Muppets Show sunt tare simpatici. Cine ar vrea insa sa aiba de a face zilnic cu asa ceva? Se pare ca eu :(

Semnele casei

Stii ca totul e ok cand lucrurile obisnuite, vizibile sau enervante sunt la locul lor. La cuier este plin de oferte de la billa ( cand totul nu este ok, ceea ce ce primesti inutil in casuta postala dispare de pe fata pamantului tau), faci planuri sa-ti muti mobila in camera si nu stii ce sa faci cu cablul de net care trece drept prin mijlocul camerei ( cand totul e ok cablurile sunt foarte vizibile). Ploua si paturile cu care te invelesti sunt mai moi ca de obicei ( cand totul nu e ok paturile devin tepoase si grele). Descoperi zilnic melodii cu versuri la fel de bune ca niste pagini de carti, care niciodata nu te intristeaza ( muzica se transforma in unde sonore apasatoare cand totul nu e ok). Mancarea umple farfuriile si are o nuanta frumoasa, pe care cu greu o poti descrie
(cand totul nu e ok, mancarea capata o nuanta gri si sta imprastiata in sila pe portelan).

Cand totul nu e ok nu se mai aud vocile din radio, felicitarile primite in zile mai bune par sa se ascunda singure in sertare, in caseta cu lucruri pentru cusut apar doar papiote negre si se inmultesc acele de gamalie.
Cand totul e ok, casa este plina de lucruri marunte si zgomote nesemnificative de care nu esti niciodata constient.

Wednesday, August 30, 2006

In zilele mele

Obsesie pentru anumite melodii a-ha, mers de multe ori in toi de noapte, singura pe strada ( frica de oameni dubiosi, imbracati in trening, cu fete de alune ucigase), foarte multa oboseala si mic-dejunuri luate pe fuga, exista o straduta tip gang pe unde imi placea sa merg, dupa ce a murit un om pe un trotuar s-a lasat o pacla care ma face sa tremur de cate ori trec pe acolo, cum a inceput sa se simta toamna au aparut si ciorile care se duc dis de dimineata la serviciu - acum diminetile sunt pline de croncaniturile lor si ceai varsat pe fata de masa, portocalele nu sunt singurele fructe pe tvr cultural.

"Well I say it's just smoke.
So you say it's the old ghosts.
So I say it's the white hair of Poseidon, ebbing in the tide of some dead sea".
(din nu mai stiu ce cantec Sunset Rubdown)

Tuesday, August 29, 2006

Simon Schubert



(Woman bathing her hair)

LINK

Monday, August 28, 2006

Nadege Meriau





Photobucket - Video and Image Hosting


LINK

Mda

N-am mai scris pentru ca am fost ocupata. Am muncit si in weekend si acasa si in somn. Si cand n-am muncit, am dormit. Zici ca am viata de paianjen :( Si avem un bean chair portocaliu nou-nout si nu pot sta pe el pentru ca trebuie sa stau la computer si sa muncesc zi si noapte pana cand o sa capat o paloare verde-stravezie si o sa incep sa arat ca o libelula.

Friday, August 25, 2006

Abandoned bicycles of New York


Mean green machine

LINK

Stiati ca bicicletele sunt baieti si fete? O bicicleta abandonata sau stricata iti rupe sufletul cand o vezi zacand intr-o rana. Parca d-abia mai respira.

Fara legatura cu bicicletele. Am descoperit o melodie care suna uneori ca o melodie polifonica de mobil. Cand o ascult ma apuca emotiile. Am impresia ca ma suna cineva. De fapt nu un cineva oarecare, ci un el secret, care o sa ma invite la film. Din cauza melodiei o sa am toata ziua emotii si diseara o sa ma mir ca in loc sa ma duc la film, ma duc acasa. Este ca atunci cand, vrand sa fac gelos pe cineva, am inventat un prieten imaginar. Nu orice prieten imaginar insa, ci unul absolut minunat. Era cu atat mai minunat cu cat ii inventasem si defecte. Dar si defectele alea erau minunate. La un moment dat insa a trebuit sa ma despart de prietenul imaginar :(. Ma impacasem cu fostul prieten real. Si intr-un mod ciudat chiar mi-a parut rau cand l-am scos din viata mea :(. Nu era chiar atat de imaginar. Vorbind de el cu atata convingere, parca aproape il vedeam cu un picior in realitate, in viata mea.

In fine, melodia cu pricina ( Jim Noir - Key of C) poate fi downloadata de aici

Thursday, August 24, 2006

Eu



(photo: Jacques Henri Lartigue)

Fiecare avem un personaj interior, care de multe ori nu seamana absolut deloc cu noi. Nici cu noi, asa cum ne stim si ne vedem in oglinda, nici cu noi asa cum suntem perceputi de ceilalti.
Cealalta eu ( sau mai bine zis celalalt eu) arata exact ca personajul din fotografie. Ii place sa exploreze si sa gateasca tocanita in aer liber, la foc de tabara. Inspaimanta copiii cu povestiri despre oameni bravi, ce au vrut sa manance pui vii de caracatita, care s-au lipit de gatul lor si i-au omorat prin sufocare. Este obsedat de ceaiuri medicinale. De multe ori isi incepe dimineata band licori sanatoase, dar cu gust de ceai de picioare dureroase. Este pasionat de spioni, magicieni, deseneaza scrancioburi revolutionare si nu se gandeste niciodata ca ar putea avea ca personaj interior o femeie.

Monday, August 21, 2006

Eu, despre mine, cu severitate

Azi reciteam primul post al blogului meu, cel despre barbatul ideal. Si m-am induiosat pentru ca este un post copilaresc, candid, zici ca e scris de o adolescenta de 14 ani {ce bine ca inca nu pot sa zic "nu de cineva care are dublul varstei" :))}. Pentru ca asa stangace si girlish scris este unul dintre cele mai sincere posturi pe care le-am scris pana acum. Si este scris de mine cu foarte mare drag pentru persoana mea ( nu pentru eventuali admiratori, cum s-ar crede :P). Pur si simplu am scris despre ce aveam nevoie, concret, sincera fata de nevoile mele. Fara sa folosesc cuvinte marete, dorinte materialiste sau maturitatea varstei care poate ar fi avut alt cuvant de spus.
Trebuie sa recunosc cu amaraciune: concluzia logica la care ajung in ultima vreme este ca nu-mi este prea drag de mine de obicei. Intotdeauna am ceva sa-mi reprosez si cred ca ma fac singura "proasta" in medie cam de 3 ori pe zi. Iau tot felul de decizii ciudate si aiurite, din cauza carora stau si plang ca proasta in targ nu stiu cat timp apoi. Am ajuns la concluzia ca mai mult ma tolerez, decat ma plac si ca imi iert greselile cu multa greutate. Sunt severa si afurisita cu mine, cum nu am fost niciodata cu oamenii care mi-au facut rau. Daca exista un copil interior in mine, cred m-a poreclit deja "mashtera" pentru ca-l scot pe strada sa cerseasca, nu-l rasfat si-l pun sa se imbrace cu aceleasi hainute ponosite cu care se imbraca si acum cativa ani.

Deserie Bostrom



Bad times for croquet

link

Daca e luni, sunt Fredo & Pid'Jin



CLICK HERE

Evident, un episod foarte bun.

Si ta-na-na...incepand de azi aveti un nou comics pe metropotam. MitoMania este un comics creat tot de Eugen, taticul lui Pid'Jin si Fredo. Asa ca mergeti repede pe metropotam si vedeti despre ce este vorba - evident, este vorba de un episod foarte bun :))

In alta ordine de idei, trebuie sa ma laud. Am primit un cadou super, super cute. Un celebru carnetel de idei Moleskin. Acum am si eu unul, asa cum au avut la vremea lor Picasso, Van Gogh sau Hemingway. Imi place asa de mult: este mic, cu foi molatice, de culoarea untului ( urasc foile albe, ca albul de rochie ieftina de mireasa). In plus are si o rubrica speciala unde pot sa scriu ce recompensa ofer in caz ca pierd carnetelul si un binevoitor il gaseste. De muuult timp n-am mai primit un cadou asa dragut. Multumesc, Iulia :*:*

Sunday, August 20, 2006

Mark Tucker






www.marktucker.com

Parca toate fotografiile sunt facute intr-o zi de duminica.

Felieke van der Leest - jewellery and objects



Flamingo airplane ring



Asking sweater



Emperorpenguin Eddy with Polarbearnose Necklace

morehere


"Don't ask me why I do what I do...
Don't ask me how I come up with the things I come up with...
Don't ask me where it's coming from and what it means...
Because I don't know that much...

What I do know is...
That you can't get pregnant from a spermheart...
That even a sheep can get red ears...
And that some cockroaches like to dress up as an aphid or a ladybug...".
( Felieke van der Leest)

Alain Davreux

Japan



(click to enlarge)
more photoshere

NOT to-do list

- Sa nu-mi mai pun dorinte mici si inutile pentru ca-mi irosesc din materialul pentru dorinte mari si importante. De exemplu ma gandeam eu intr-o seara, in timp ce mergeam agale pe bulevard, ca la noi in tara nu prea vezi oameni seriosi, imbracati bine, care cauta in gunoi, asa cum am vazut eu in filmele americane. Exact atunci a trecut un om pe langa mine, un om care facea jogging. Imbracat normal, intr-un trening curat, care, tot fugind, s-a oprit un pic langa un cos de gunoi, a scotocit un pic prin el si apoi s-a continuat alergarea.

- Sa nu ma mai trezesc in weekend la ora 6-7 dimineata ca sa ma gandesc la chestii de genul « tara arde, baba se piaptana si irene ii caineaza pe bietii oamenii ( pe toti !) care au murit prin scufundare in mlastina ».

- Sa nu ma mai macin. Sunt ca o moara de ganduri rele zilele astea. Si ca un copil mic care nu poate accepta ca uneori trebuie sa te simti rau inainte de a te simti bine.

- Sa nu mai stau niciodata in calea unui pisoi obez in goana lui spre farfuriuta cu mancare. Picioarele mele vor avea de suferit rani grave. Picioarele mele care si asa o duc rau pentru le bat la calcaiul lui Ahile noii snicarsi ( desi nu inteleg cum si de ce, sunt cei mai comozi din lume) dar cum pe mine ma bat pana si sosetele... :(

- Sa nu mai subestimez puterea clatitelor cu inghetata. Sunt cel mai bun remediu contra fricii in timpul unui film de groaza.

Friday, August 18, 2006

Masca

Era pusa bine, pe raftul de sus al sifonierului. Statea ingrozitoare si tacuta printre hainele cuminti si pasnice: masca de gaze care apartinuse bunicului meu in razboi. Nu era pentru joaca, dar pe mine ma fascina masca aceea cu fata de libelula nebuna. Cand mi-o puneam de cap simteam un miros care ma inspaimanta. Parca in interiorul ei se pastrase iz de foc de arme si frica de moarte. Mi-o puneam pe cap, ascunzandu-ma de parinti, o fetita mica in rochita cu buline si ditamai masca de gaze pe fata. Cauciucul acela kaki era moale, ca o piele decojita de monstru. Inauntru iti puteai simti respiratia, dar niciodata nu te simteai in siguranta.
Ma mai jucam si cu trusa de prim ajutor, de culoare verde straveziu, cu rosul crucii de aceeasi culoare ca sangele. Langa trusa de prim ajutor mai era o gentuta mica, rotunda, facuta parca din scoarta de copac, pentru mancarea militarilor. Nici macar nu ma jucam de-a razboiul. Ma jucam nici eu nu stiu de-a ce.

Denise Grunstein




link


Mady Iordache

link



Pavel Kaplun

link


( Cu multumiri Mihaelei)

Tuesday, August 15, 2006

Loc la geam

Lemon Jelly - The Staunton Lick

Melodia asta imi face pofta sa merg cu trenul, desi eu urasc sa merg cu trenul. Asta pentru ca trenurile cu care am mers au banchete lipicioare, maro, de parca stai pe spinarile unor gandaci de bucatarie, pentru ca nimeream langa oameni enervanti, era mereu mirosul ala de praf adunat prin colturi si oglinzi murdare; in plus nu aveam niciodata loc la geam. La geam se nimerea mereu un domn rotund, ca o gogoasa uleioasa care dormea tot drumul si nu-si aprecia locul.

Dar melodia asta imi face pofta de mers cu un tren. Dar sa fie un tren ca in romanele lui Jules Verne. Si sa mearga incetisor, printr-o padure exotica, cu ferigi uriase si pene de pauni pe sine. Iar mecanicul cu fata neagra de fum sa scoata capul pe geam si sa strige " drumul este liber, nici un pericol inainte" si exact atunci o liana sa i se incurce in par si el sa se sperie crezand-o un sarpe veninos.
Si eu sa am loc la geam.

Monday, August 14, 2006

Fernando Falcone



Que orejas tan grandes

www.fernandofalcone.com.ar

Sabine Villiard




www.sabinevilliard.com

Despre concerte, din punctul de vedere al micii sardine

La un concert nu se poate sa te duci sa stai pe scaun, comod, sa ai oxigen din plin si loc sa te zbantui. La un concert trebuie sa stai cat mai in fata, in inghesuiala, langa fete tinere si transpirate care fac pogo. Sa stai si sa dai din coada ca o sardina langa alte sardine mai mari ca tine. Sa-ti faci nervi pentru ca esti mica de statura si in fata ta se inalta ca niste ulmi baieti inalti, cu par inalt, care-si tin prietena in carca. Si te distrezi chiar daca vezi doar franturi din cei ce canta pe scena : o pleoapa, un deget, un capat de chitara( pe tobosar nici nu ai sperat vreodata ca ai putea sa-l vezi. Nu-ti mai pui probleme ca sonorizarea este nu stiu cum, ca organizarea este la pamant, ca ai putea sa mori deshidratat pentru ca nu ai cum sa iesi si sa-ti cumperi un pahar de apa - ar inseamna sa-ti pierzi locul si sa nu-ti mai vezi poate niciodata prietenii.

Un concert se traieste in timp ce te zbantui si langa tine topaie si sar si tipa ca disperatii altii ca tine si-ti dau coate in cap si in burta si te calca pe noii si albii tai snicarsi adidas. Si stai numai cu mainile pe sus si urli pana cand te doare partea dreapta a capului sau incepe sa te doara inima. Si dupa ce faci o pauza de un minut iar tipi si sari si te zbuciumi. Inveti cum sa supravietuiesti fara aer si binecuvantezi fiecare pala de vant care reuseste sa ajunga jos, la tine si sa-ti rasfire o suvita pe frunte. Inveti sa nu-ti pierzi locul cand multimea se impinge in tine si alti oameni comploteaza sa te impinga in spate. Canti chiar daca stii sau nu versurile, te agiti chiar daca mai ai sau energie si apoi ajungi acasa cu durere de sale, genunchi tepeni si te miri cum rezista oamenii care se duc toata ziua-buna ziua la concerte.

Si cu toate astea, un concert este minunat :)

Friday, August 11, 2006

Cu bulina, de la capat

  • In sfarsit am reusit sa fac cat de cat curatenie in muzica mea. Ma pomeneam cand mi-era lumea mai draga cu cate un animal x tipandu-mi in ureche cand ma asteptam mai putin sau cu cate un nico feat. cabron sau cu cate un habibi unduitor. Inca nu am terminat sa fac locul luna, pentru ca e plin calculatorul de la serviciu de ritmuri din acestea nebunesti care nu-s pe placul meu. Dar saptamana viitoare presimt ca operatiunea se va termina cu succes.
  • Am inceput vanatoarea dupa snicarsi cul si trendi. Vad cu groaza cum se apropie momentul in care va trebui sa ma duc prin mall-uri pentru ca nu prea gasesc modelul pe care il vreau eu si cand il gasesc nu are culoarea pe care o vreau. Nu-mi place deloc ca va trebui sa fac asta :(. Si nu, nu va asteptati sa vorbesc de rau aceste locuri. Sa comentezi mall-ul si fauna de acolo este so passe.
  • Noutatea este ca nu am chef, nu am entuziasm, nu am pofta de nimic. Da' de nimic. Nici macar de scris pe blog. Intotdeauna patesc asa cand incepe sa se faca simtita toamna. Incep sa devin idle. Si acum nu ma ajuta cu nimic faptul ca am racit.

Thursday, August 10, 2006

=)) Electromagneti

Azi am ras cu lacrimi citind postul asta de pe blogul lui Orson.

Acum, cine imi explica si mie ce face un electromagnet de la lift?

Strada aceea

Exista o anumita strada foarte ciudata. Cand treci pe acolo ai senzatia ca se poate intampla oricand ceva. Ori ceva foarte bun, ori ceva foarte rau. Este o strada extremista. Pe o parte te privesc dintr-un mic lac artificial bebelusi de nuferi, pe celalalt trotuar un vagabond imbracat in camasa neagra de cavaler, cu revere late, ataca femei. Este atacat si el de un bodyguard din parc, care-l arunca in strada de-i sar din picioare pantofii cu bot ascutit. Pe de o parte puii de brazi se usuca cu zile, ingalbenind langa terase, pe de alta parte un catel orfan isi gaseste stapan. Pe de o parte cainii vagabonzi sunt apucati de febra lupilor si incep sa-si clampane falcile amenintator. Aflata din intamplare langa ei, febra lupilor intra si intr-o femeie imbracata in buline care sfasie cu pofta gatul unei japoneze de paine.
Orice s-ar intampla pe o parte sau pe alta, nu te simti in largul tau pe strada aceea. Are prea multa energie si vointa.

Tuesday, August 08, 2006

Now and then

Demult, in tineretea mea nechibzuita, dadeam papucii sau refuzam niste bieti baieti din cele mai stupide motive.
De exemplu: are capul mare, cat o luna, cand isi sufla nasul nu se sterge niciodata bine, tu ai vazut ce sosete are?!!!, avea matreata si m-a rugat sa-i cumpar head and shoulders - sunt prea tanara sa cumpar sampon unui baiat, se admira nonstop in toate oglinzile care-i apar in cale, spunea prea multe bancuri, avea fatza de glob de pus in brad, ii cade parul in supa cand mananca, mirosea a casa veche, batraneasca etc

De cele mai multe era nevoie doar de un motiv ( de obicei foarte clar) si treceam senina foarte usor peste despartire. ( oricum daca astea vi se par motive idioate de despartire, nici nu vreau sa ma gandesc la ce gandeau ei despre mine :P)

Acum nu mai este de ajuns un singur motiv pentru o despartire, ci de o constelatie de motive.
" nu ma simt in largul meu langa el, nu ma face sa ma simt ca si cum as fi cea mai frumoasa, desteapta fata ci dimpotriva, nu am incredere in el, este exact genul de persoana care cu o saptamana inainte de nunta se ragandeste si te lasa balta, este exact genul care mai tarziu te lasa pentru una mai tanara, nu pot sa vorbesc cu el niciodata, despre nimic, ma intrerupe mereu etc".

Monday, August 07, 2006

Links, links


(for Renault, click to enlarge)
Andy Glass

LINK



Kama sutra of reading

via bb-blog via moooonriver
Toata ziua mi-a cantat in cap The river of dreams, cantata de Billy Joel. Melodia nu-mi place deloc. Cand eram in clasa a 7-a sau a 8-a, la o petrecere, cu lumina stinsa, m-am pomenit ca-mi trage un pumn in cap un baiat foarte dragut. Pe atunci un pumn in cap insemna un semn de tandrete, de "imi place de tine de aceea te voi tortura fizic oricand imi esti in preajma". Cel putin asa era pe vremea mea. Evident, ce puteam sa fac? I-am tras si eu un pumn in cap. Si am continuat asa pana cand lumina s-a aprins si figura dezamagita a baiatului mi-a aratat ca de fapt ma confundase. Primisem degeaba pumnii in cap :(.

New episode Pid'Jin & Fredo



Pimp my president

CLICK

Sunday, August 06, 2006

De noapte



Hillegon Brunt

Jumatate animale, jumatate oameni. Ma inspaimanta si-mi aduc aminte de "Bestiariu, zooroman". Eram foarte mica si nu stiam sa citesc, dar stateam sub masa, pe sub franjurii fetei de masa, la lumina unei lampi mici si ma speriam uitandu-ma la desenele ei. Era iarna si nu voiam sa ma duc la lectia de pian doua zi.

Noptile fiecarui anotimp au pentru mine cate o amintire care iese in fata celorlalte si isi recita poezia. Se aleg singure. Vara trecuta stateam noaptea pe pervazul ferestrei in caldura, printre lilieci si insecte de noapte. Erau multe si iuti, intr-un zbor continuu. Hotii de masini misunau pe strada plina de felinare stricate, din cauza lor ferestrele apartamentelor se luminau in mod constant. Ei fugeau si reveneau mereu ca niste fluturi imensi, imbracati in maieu, langa bec. O bufnita veneau mereu si tipa pe antene, tipat din acela care ingheta sangele in vine.

Acum doua veri stateam noaptea aproape adormita, aproape treaza si ascultam greierii care erau mai impacientati ca niciodata. Si-mi inchipuiam greieri mari cum urca pe peretele zgrunturos al blocului si apoi se arunca in gol. Toata strada era plina de strigoi de greieri.

Nu stiu cu ce amintire o sa raman de pe urma verii acesteia. Poate o sa-mi ramana in cap imaginea unui 4 dimineata cand ma gandeam la Errol Flynn si cat de trist arata cand imbatranise. Oamenii batrani n-ar trebui sa se dea cu pudra pe fata :(.
Sau poate o sa-mi amintesc de acele de brad, asparagus sau de floare de piatra pe care le gasesc pe parchet, aduse de picioarele noastre sau de picioarele pisicului. Intre degetele pisicului gasesti mereu cate o bucata de frunza sau o aripa de gaza. Sau de imaginea tavanului, cu o vena proeminenta. Ma gandeam la toti oamenii furiosi, carora nervii pe apar pe frunte sub forma unei vene umflate. Cum vezi in filme,pe fetele lucioase si netede, ca niste nectarine, ale vedetelor. Cum ar fi ca vena din tavan sa inceapa sa pulseze?

Thursday, August 03, 2006

Despre de toate si nimic

Treceam azi prin casa pe langa un prelungitor de priza. Mancam dulceata si aveam ganduri catastrofice si stupide precum "cum ar fi sa trec pe langa prelungitorul asta si sa plang amarnic si in loc de lacrimi sa plang cu visine din dulceata care sa cada in priza si sa faca o mare explozie"

Inainte de vacanta eram foarte obosita. Acum dupa vacanta sunt la fel de obosita, numai ca este alta oboseala. Dimineata imi ia atat de mult sa ma pun pe picioare. Si n-am conditii :(. Asa as vrea sa pot sta si eu in fiecare dimineata, in baie, intr-o liniste absoluta, cu o masca de argila netrata chimic, cu fractii predominant argiloase, avand diametrul granulelor sub 63 microni, pe fata. Sa aud doar clipocitul apei si tipetele randunicilor care au cuiburi in curtea interioara dintre cele patru blocuri. Dar nu-mi pot permite acest lux pentru ca traiesc intr-un bloc lipit de alte blocuri si baia imi este plina mereu de glasurile altor oameni. Aud voci :P

Dar azi dimineata am avut placerea sa-mi incep ora 9 cu Faramitza Lambru, ieri mi-am inceput-o cu mama cea isterica care tipa zilnic la copilul ei " Ami, idiotule, vorbeste frumos cum te-am invatat!", alaltaieri cu doua tipe care faceau tocanita(in baie???) si-si barfeau nu stiu ce colega. Toate ferestrele care dau in curtea interioara sunt de bai, de aceea nu inteleg de ce unii oameni gatesc in baie sau au messenger in baie. Cand nu aveam net auzeam mereu sunetul cristalin de messenger cand eram in baie si o ura napraznica ma apuca fata de oamenii care nu numai ca au net, dar au net pana si la toaleta! Intr-o noapte m-am distrat ascultand 4 baieti care vorbeau pe un chat cu niste tipe carora planuiau sa le dea teapa si tipau entuziasmati unul la altul instructiuni, vadit mandri ca sunt prieteni unii cu altii si sunt pe aceeasi lungime de unda cand este vorba despre cum sa cuceresti o fata.

Este rau ca am inceput dimineata sa am ore fixe. Intre ora aia si aia mananc, intre ora aia si aia fac baie. Pisicul m-a urmarit si si-a notat intr-un carnetel programul meu, cu un ciot de creion sterpelit din cana mea cu carioci si stilouri care nu mai merg si pe care il inmoaie cu limba ca sa scrie mai bine. Mi-am dat seama de asta azi dimineata cand, iesind cu 2 minute mai devreme din baie, l-am gasit intorcandu-se pe geam de pe pervazul ferestrei. El avea figura vinovata, eu figura furioasa. O sa-i gasesc carnetelul si ciotul de creion si o sa i le confisc! Nu vreau sa am nici un Icar cu mustati in familie.

Meredith Allen

Tails




Melting ice-pops


Photobucket - Video and Image Hosting

LINK

=))

Cea mai amuzanta cautare pe Google cu care s-a ajuns pe blogul meu:
"Cu cat intalnesc mai multi baieti cu atat imi plac mai mult cainii"

Wednesday, August 02, 2006

Post deprima(n)t

Placebo - In the cold light of morning

Lumina rece a diminetilor mele

Cand ma trezeam dimineata sa ma duc la gradinita, ghiozdanelul cu un tenismen pictat pe el mirosind a mere si biscuiti, ploaie pe jos si frunze galbene ude. Zgomotul masinilor care treceau pe soseaua uda, eu aveam inima grea pentru ca era prea dimineata pentru plecarea mea. La gradinita - nici un prieten sau prietena si jucarii urate. Cel mai mult imi placea cosul de paine din setul unei bucatarii de jucarie. Era o palnie ce putea fi folosita si pe post de coif sau de cosh pentru crescatorii de banane de pe plantatie. Cuierul meu avea un pitic verde deasupra, asa stiam sa-l recunosc. Baluri mascate uneori, eu eram printesa indiana in rochie galbena si cu coroana arginitie de regina europeana.

Cand ma trezeam dimineata sa ma duc la scoala, dar eram tot foarte mica. Si parcul avea iarba acoperita de bruma, asa ca era de un verde albicios, aparte. Oamenii parcului ieseau din cabanuta lor, oamenii parcului pe care eu ii visam criminali, iesind imbracati in uniformele lor si omorand lumea din parc, asa ca tot verdele ala special era acoperit de sange, dar culorile se potriveau foarte bine.

Cand ma trezeam dimineata si eram in vacanta. Si ieseam in fata blocului de 11 etaje si ma uitam in sus la brazi. Si aerul tare, albastru si clar si se auzea din parc uu-itul acela specific avioanelor care trec, fara sa se vada. Conuri de brad cazute in tufele de crini si pe masini.

Diminetile cand te intorci de la discoteca. Esti cu prietenele, ai fata descompusa si rimelul invineteste si mai tare cearcanele. Baieti beti trec dansand pe langa tine, dar esti prea obosita ca sa te temi de ei. Prietenele tale au prieten, numai tu nu ai pe cineva. Asa ca oboseala este de doua ori mai mare.

Diminetile cand te intorci din discoteca de mana cu baiatul pe care il iubesti mult, mult si care tocmai ti-a spus ca se simte cu tine in siguranta. Si tu esti cam beata si ti se pare ca plutesti pe langa el. Dar te agati de bratul lui si nu te impiedici, ba din contra te trezesti si incepi sa vorbesti despre cum sunt capsunile cel mai minunat lucru din lume.

Diminetile cand te intorci de la petrecerea de Anul Nou. Nu iei taxiul, iei autobuzul. Este frig, pe jos este plin de petarde moarte, alti oameni se intorc la casele lor ca niste umbre infrigurate. Parca esti pe taramul ceturilor in statie, pana astepti sa vina autobuzul. Ti-este sete pentru ca ai baut si vin si sampanie si bere si whisky. Este al nu stiu cate-lea an nou pe care nu l-ai petrecut cu cineva. Te duci acasa, la patul tau si la bradul impodobit si te simti mai singur ca niciodata.

Diminetile cand te intorci de la o petrecere alaturi de cineva pe care nu-l placi si te intrebi ce cauti langa el. Ii vorbesti fara entuziasm si nu-l lasi sa te sarute. Si iar te simti mai singur ca niciodata.

Diminetile cand te intorci acasa dupa ce ai dormit toata noaptea in bratele lui si el te conduce acasa, facand glume proaste si simti cum se uita la tine si in loc sa o vada pe femeia pe care a tinut-o in brate, vede o femeie obosita si suparata de glume proaste. Si ar trebui sa fie cum trebuie, dar nu este.

Lipsesc niste dimineti. Am povestit doar despre cele cu lumina rece, uneori albastruie, alteori verzuie.

Astazi

Vreau sa vina mai repede saptamana viitoare si sa ma duc la Placebo. Am asa o pofta de atmosfera de concert. Acum o sa ma apuc de lucru si o sa ascult toate albumele Placebo. Am adaugat iar statcounterul pentru ca sunt slaba de inger. De fumat nu simt nevoia insa sa ma reapuc. Pur si simplu cateodata te plictisesti pana si de vicii, oricat de periculoase, mortale si satisfacatoare ar fi ele.

Astazi am ocolit un caine mic, dar foarte curajos. Pentru ca m-a confundat cu Achile (mi se mai intampla uneori sa fiu luata drept el) a vrut sa ma muste de calcai. Am ocolit un baiat cu adidasi albi, imbogatiti cu multe diamante mici si roz care vorbea elegant la mobil si era cat p-aci sa-mi bage la fel de elegant o geanta sport in gat. Am ocolit un tufis din parc ce in fiecare zi pare sa-si schimbe locul si sa vina mai aproape de alee. Maine-poimaine il vad dandu-se cu rolele. Am ocolit o cersetoare batrana care ma face mereu sa ma simt vinovata pentru ca nu-i dau bani si un bolnav in pijama cu care era sa ma intersectez intr-un accident cand acesta a sarit cu vioiciune gardul spitalului. Am ocolit fumul greoi al pipei unui batran bandajat la picior. Era ca un fum de vapor pe scarile rulante de la metrou.

Ce ai spus?

Poate ca sunt mai batrana decat credeti voi si chiar decat stiu eu. Pentru ca deja sunt surda de o ureche. Nu stiu insa niciodata care este urecheea cu pricina. Surzenia parca se transmite de la o ureche la alta, dupa cum are ea chef ( nu ma trimiteti sa ma spal in urechi ca va asigur ca nu asta e problema :P). Poate ca totul a inceput la un concert, unde ma asezasem confortabil langa o boxa care nu mergea. Dar la un moment dat a inceput sa mearga, la capacitate maxima.

Spaima mea sunt oamenii care vorbesc prea incet, prea repede si prea neclar. Fac niste eforturi supraomenesti sa inteleg ce vorbesc de fapt cu ei. O problema mare o am cu vanzatoarele. Da eu sunt omul ala enervant care pune pe vanzatoare sa repete de 2, 3 ori ce a zis si tine coada in loc, exact in mijlocul zilei. Dar nu este vina mea ca vanzatoarea vorbeste incet, cu un accent ciudat si ca in spatele mele trei baieti care au cumparat impreuna un spray imi vorbesc tare in urechea functionala ( care o fi aia) "ce spray am cumparat,ne place ce spray am cumparat, vom mai cumpara acest spray".

Si toata lumea ma ura si voia sa dispar de acolo si vanzatoarea a aruncat cu bonul in mine, in loc sa-l puna frumos in punga, cum le facuse clientilor din fata mea :(.

Vorbeam cu un prieten care are si el aceeasi problema cu neauzitul bine si planuiam sa ne strangem intr-un grup mare, de persoane care nu aud bine cu o ureche, si sa boicotam toate supermarketurile cu vanzatoare care urasc oamenii semisurzi. Sa formam o coada lunga si sa zicem de fiecare data cand suntem intrebati ceva "ceee? poftim? scuza-ma duduie, poti repeta intrebarea?" :P

Mai nou semisurzenia mea a inceput sa ajunga si la ochi. In sensul ca am inceput sa citesc alte chestii decat cele care sunt pe hartie. Ieri in loc de "lansarea unui nou produs" am citit "am prieten dar nu am proteine". Mie mi se pare foarte amuzant ce mi se intampla, altii au inceput sa ma trimita deja la doctor.

Superfamily

Inchipuiti-va o familie cu ochelari de iepure ( familia mea adica) alergand intr-un balcon minuscul un pisoi obez care la randul lui alearga un pui de vrabie intrat in balcon din intamplare. Este sezonul puilor de vrabie inca naivi si prostuti. Eu auzind tipetele mamei "stai, prinde-l de picioare, opreste-l" am crezut ca se intampla ceva cu pisicul, ca vrea sa se arunce de la balcon sau sa sara iar pe pervazul geamului de la bucatarie ( cum ne-am pomenit cu el intr-o seara de iarna, privindu-ne pe geam din afara, ca o pupaza imensa). Balconul este inchis, mic si plin de ghivece cu flori, dar in ciuda spatiului ingradit parintii si pisoiul erau de neoprit. Sareau fulgi, frunze si pamant pe unde treceau ei, invartindu-se in cerc. Pana la urma binele a invins si puiul de vrabie a scapat doar cu niste vanatai la cap, cred.

Tuesday, August 01, 2006

Buf

De ce sunt atat de penibile cazaturile? Adica sunt un lucru totusi normal. Ai o pozitie verticala si brusc ajungi orizontal. Plus ca intotdeauna sunt dureroase. Si cu toate astea toata lumea rade cu gura pana la urechi cand vede un biet om cazand. Ma rog, fac exceptie cazaturile pe polei cand este anormal sa nu cazi. Sau de la patinoar.

Ieri mergeam prin casa si brusc am cazut. Fara sa ma impiedic, fara sa-mi puna cineva piedica sau sa se invalatuceasca mladiosul pisoi printre picioarele mele ( nu exista membru al familiei care sa nu fi cazut din cauza lui). Asa ca ieri seara am aterizat in mana dreapta care atat astepta: s-a umflat imediat si a inceput sa doara in pufosenia ei. Desi am cazut in casa si nu m-a vazut nimeni, fata mea a devenit insa brusc rusinoasa. M-am uitat haituita in dreapta si in stanga si m-am rostogolit pe canapea cu o fata sobra, de parca nimic nu se intamplase. Am pastrat aparentele fata de mine insami :)) si am salvat situatia.
Vorbeam azi cu o prietena ca nu-mi pot inchipui o intamplare mai umilitoare decat sa cazi in fata unui grup de baieti de cartier, pe scarile de la metrou, in cojile de seminte scuipate de ei. Si sa porti si fusta. Scurta si alba. Si sa te si rostogolesti cateva trepte. Si sa fie si noroi pe jos.

Dar mi-am amintit ca totusi exista si situatii mult mai jenante. Cum ar fi de exemplu sa cazi in fata baiatului de care-ti place. In curtea liceului, in fata altor baieti. Am uitat sa trec intamplarea asta in postul cu povesti penibile.

Eram in liceu si-mi placea de un baiat mai mare decat mine. Ii pusesem porecla "Visatorul"pentru ca iesea mereu pe hol, in pauze, si se uita ingandurat departe, in zare. El se uita in zare si eu ma uitam la el.

Asaaa deci, era duminica si eu stateam in curtea scolii foarte gatita. Aveam chiar ghete cu toc ( ma rog, dupa standardele de azi tocul era destul de mic) si o palarie ca in videoclipul "what's up" al 4 non blondes ( da, eram tare moderna atunci si preocupata de moda :P). Si apare Visatorul meu cu o minge de baschet si cu aceeasi privire de om care plange pe dinauntru. Eram cu doua prietene si un prieten cu ochelari. Si pe prieten il apuca brusc initiativa "hai sa jucam baschet cu el si sa-l cunosti". Si ma impinge pe terenul de baschet.

Eu n-am fost niciodata mare sportiva dar acum trebuia sa joc baschet! Soarta mea era in joc! Ce conta ca aveam pantofi cu toc si palarie in cap ( sa nu credeti ca mi-am scos-o nici macar un minut in timpul jocului, imi statea prea bine cu ea :P) Asa ca am jucat baschet cu Visatorul eu si prietenul meu cu ochelari cat am putut mai bine. Toti trei foarte incrancenati, aruncand pase in tacere. Nici macar nu am facut cunostinta :(. Si am jucat acceptabil pana cand inevitabilul s-a intamplat: am cazut. Am plonjat cu capul direct in asfalt, prietenul meu s-a ferit in ultima clipa sa nu-l trag si pe el in caderea mea si eu tot cadeam si eram constienta ca nu cad in fata oricarui baiat, ci in fata Visatorului dar nu era ca si cum ma puteam abtine de la cadere. Si cand am picat in sfarsit pe jos, mi s-a infundat si palaria pe ochi.

Visatorul nu a devenit niciodata prietenul meu :(

Inca ma simt in vacanta

Mi-am amintit de o faza caraghioasa de anul trecut. Trimisesem un cv unei firme si ma sunasera sa-mi zica sa vin la interviu. Cand sa-mi explice unde este adresa, le-am zis sa astepte un pic, pana insfac un pix :))). Prietenii stiu ca folosesc aiurea in context cuvinte ciudate. De obicei ma controlez in fata strainilor. Nu stiu ce a gandit bietul om. " A insfaca" este mai degraba un verb potrivit satarelor, toporistilor sau daltelor de spart gheata, nu unui amarat de pix.

Vorbeam zilele astea cu un prieten despre momentul in care simti ca nu-ti mai pasa de cineva ( si cand este de bine asta) si cum vine sfarsitul asta brusc, exact cand nu te mai asteptai sa-ti mai treaca vreodata. Eu am fost foarte suportiva si am vorbit frumos, ca din carti, dar sunt sigura ca nu l-am ajutat cu nimic. I-am spus doar o mica povestire despre cum a fost pentru mine atunci cand am simtit ca nu mai am nici o legatura cu o anumita persoana.

Este ca atunci cand stai in lumina de dupa-amiaza in sufragerie, cocotata pe o canapea cu dungi vezi, si mananci inghetata. Si observi cu coada ochiului o dara de inghetata topita pe parchet. Si ti se pare ca vezi un picior de pinguin disparand dupa un fotoliu. Te duci sa te uiti, dar pana sa ajungi tu, se aude usa de la intrare inchizandu-se cu putere ( din cauza curentului, un pinguin nu va tranti niciodata usa dupa el, sunt prea discreti). Si atunci iti dai seama ca a plecat, s-a sters, nu mai este nimic. Esti gata sa astepti urmatorul pinguin, care va intra in apartament zornaindu-si in buzunar banii pentru inghetata.