Wednesday, May 26, 2010

Criza existentiala de 31 de grade la umbra

Ieri am mers paralel cu un balon de sapun aparut de cinestieunde cale de vreo 5 masini. Apoi balonul a disparut in pieptul unui caine negru, cu pete galbene. Mi s-a parut un sfarsit demn pentru un balon atat de rezistent si prietenos.
Seara am ascultat greierii si m-am gandit la criza existentiala prin care iar trec. Cred ca e o criza existentiala meteo, datorata schimbarilor bruste de temperatura. Altfel nu inteleg de ce revine mereu la inceput de anotimp. Ori au inceput sa-mi placa mult prea mult schimbarile, m-am transformat intr-un change-junkie si cum imi e bine si liniste, cum devin posomorata si nelinistita. Sau poate s-au adunat prea multe rutine, prea multa energie aruncata pe apa sambetei si dorinte neindeplinite din lipsa de timp. Unde se tot duce timpul asta de dispare ca un ticalos cu familie mare si simt de responsabilitate inexistent? In pieptul unui caine negru cu pete galbene cumva?

Thursday, May 20, 2010

Despre cum nu am reusit sa salvez o furnica mutanta

Ieri dimineata am gasit in baie o furnica. Imi plac furnicile, nu tip si nu scap paharul din mana cand le vad asa cum fac cand vad un gandac. Imi place perseverenta lor. Cand eram mica si stateam la etajul 11, reuseau sa ajunga pana acolo sus, la mine si sa bea apa din chiuveta.
Furnica statea pe un gel de dus roz, cu mosc si migdale, asa cum stau oamenii la fast-food si rontaie uitandu-se aiurea. Ma uitam la ea cum inghitea chimicale si ma gandeam ca e clar, furnica asta devine pe secunda ce trece o furnica mutanta. O sa se faca mai mare decat mine si o sa ma trezesc cu un mutant harnic si poruncitor in casa: fa-ti patul, intinde bine cearceaful ala, cat ai de gand sa lenevesti, pune mana si intinde masa, nu se mananca la calculator, munceste, munceste, munceste, la ora asta pleci la serviciu?!!! O sa ajung sa vin acasa cu lehamite, pentru ca furnica o sa ma astepte la usa, batandu-ma la cap nonstop sa fiu si mai harnica si mai ambitioasa si mai cumpatata, aruncandu-mi parfumurile burgheze la toaleta si tinandu-mi socoteala economiilor. Si asa as ajunge din ce in ce mai tarziu acasa, mi-as pierde vreme in oras, band de necaz din ce in ce mai multa bere, devenind din ce in ce mai rotunda si mai deprimata si lumea ar fugi de mine, pentru ca m-as plange mereu de furnica mutanta cu care impart casa si nimanui nu-i plac vaicarelile, mai ales cele despre mutanti.
Asa ca am fost prevazatoare si am luat furnica de pe deliciosul gel roz, asezand-o cu grija intr-un ghiveci pe marginea ferestrei.
Azi dimineata insa furnica zacea fara viata in baie. Era un pic mai mare decat ieri, semn ca procesul de mutatie incepuse deja. Ii placuse ce simtise asa ca se intorsese dupa alta portie. O picatura prea mare de apa i-a fost insa fatala. Daca as mai fi avut cum, as fi salvat-o chiar si asa, pe un sfert mutanta. Am o afinitate pentru mutanti. Unii oameni nu se invata niciodata minte.

Monday, May 17, 2010

Unii repetenti sunt fericiti

As vrea sa se mai repete senzatia ultimei zi de scoala, starea de vacanta lunga de vara, dimineata la gradinita cand ajungi primul si-ti alegi orice jucarie vrei tu, prima rochie de domnisoara, cu cordon, fara guler, primul gand pe care il ai dupa ce afli ca baiatul care-ti place, te place si el, secunda in care inchizi o carte care ti-a placut mult si stai o clipa asa, apoi redeschizi la intamplare si mai recitesti niste pasaje, placerea pe care o simti cand afli ca fiecare culoare are un nume foarte potrivit, de exemplu soarele e galben, momentul in care incapi intr-un leagan mic si reusesti sa te dai vijelios in el, pana ajungi la cer si atingi norii cu sandalele mici si rosii.

Saturday, May 08, 2010

Declaratii, stangacii

Ma indragostesc de un milion de ori in fiecare an. Si de fiecare data raman asa, indragostita. Ma indragostesc de oameni care fac poze, care aranjeaza camere in buline albastre, care fac teatru de papusi si diorame, care deseneaza monstri barbosi, in pantaloni de pijama, care fac wallpapere, haine pentru copii sau oameni bizari, care fac filme, joaca in filme, sudeaza bijuterii de paianjen, lampi in forma de becuri si becuri in forma de oameni, care inventeaza, schimba, fac declaratii, sunt de o sinceritate care te face sa plangi, care se indragostesc si ei la randul lor de alti oameni, ma indragostesc de oameni care ma enerveaza pentru ca par asa perfecti, de oameni la care nu stiu daca o sa ajung vreodata pentru ca sunt asa departe sau pe alta lungime de unda decat mine. Si pe toti ii tin minte si-i pastrez; am buzunarele pline de toti oamenii astia, buzunare de fuste, de genti, de haine, pentru ca nu vreau sa uit de niciunul. Mie nu-mi place de oameni, eu ma indragostesc pur si simplu si de cele mai multe ori tac malc. Pentru ca nu ma pricep la declaratii si declaratiile suna de multe ori aiurea, pica prost sau nu transmit ceva ce e mai frumos decat cuvintele. Mi-ajunge ca sunt indragostita de tot felul de necunoscuti, ca ei exista si habar n-au de asta.

Friday, May 07, 2010

Viata mea incape intr-un carnet de note stufos

Imi imaginam ca o sa fiu cu totul altcumva atunci cand o sa fiu mare. Acum ma bucur ca nu am ajuns o tanara inalta, cu fusta plisata, ochelari, dungi in loc de sprancene, ruj rosu pe buze si par drept, incaruntit, asa cum credeam pe la 7 ani. Cumva, am primit mult mai mult. Am primit tinerete fara batranete ( sau ma rog, tinerete prelungita, inca nu stiu termenul limita), griji mult mai putine decat au majoritatea oamenilor, blandete, puterea de a ierta si de a merge mai departe ( asta suna foarte serios si comunist, dar e ceva ce mi-a luat foarte multa vreme sa invat si am aruncat multi nervi pe tobogan cu ocazia asta). Ma pricep de minune sa fiu fericita cu ce am si asta mi se pare asa o treaba grozava, ca-mi vine sa-mi ofer un cadou de fiecare data cand imi dau seama. Nu stiu cum am facut-o si daca e ceva ce se poate pierde, uneori mi-e ciuda ca nu pot sa conving mai multi oameni sa faca asta, dar e minunat.
Inca pot sa scriu povesti tampite si sa nu ma simt bine in compania oamenilor smecheri. Sper sa urmeze lucruri si mai bune, mai am o gramada de lucruri de rezolvat cu mine: crizele de melancolie prosteasca, iubirea pentru oameni cu garduri emotionale, grijile pe care mi le fac cu privire la orice. Si lenea.

Wednesday, May 05, 2010

Idei legate si nelegate

Uneori ma simt ca Robinson Crusoe, care are un papagal doar in vis si un Vineri care-si tot schimba identitatea. Sunt undeva pe o insula pustie si tot astept vapoare.
Ma simt bine singura cam 4 ore pe zi, doua dimineata si doua seara. Fara asta 4 ore am impresia ca-mi lipseste ceva, ca nu am mintea prea aerisita si ca am mers parca toata ziua in autobuze aglomerate.
Imi mai lipseste foarte tare verdele, statul departe de pereti, in aer liber. Cum ar fi sa nu avem autobuze ci paduri mobile. Sa te urci in padurea mobila si sa te tii e copaci, sa te ghemuiesti in scorbura daca ai timp la dispozitie si cobori d-abia la a 6-a, veveritele sa-ti arunce in cap cu ghinde si in loc sa stai cu nasul in poseta cuiva, stai cu nasul in muschiul de pe crengile unui stejar. Si ce frumos ar fi seara, cand toate padurile mobile ar deveni portocalii in asfintit si ar incepe greierii sa-ti cante si ti s-ar parea ca vezi nasuri de vulpi dupa picioarele altor calatori :)

Monday, May 03, 2010

Entuziasm de vara

Ce bine e cand vezi pescarusi care te studiaza ca pe o curiozitate a naturii, cand dansezi prin casa la 6 dimineata, cand ti-e bine si singur si ne-singur, cand incepi sa scoti sandalele din dulap si palariile de soare din cutie si nu mai exista motive de suparare.
Ma gandeam ieri stand lungita la soare, in timp ce vantul imi arunca perdeaua in cap, la tot ce vreau sa fac in continuare. Sunt atat de multe, dar nu am deloc sentimentul ca sunt prea multe sau n-am timp sau e greu. Si cu cat vreau sa fac mai multe, cu atat apar tot felul de ocazii. E atat de bine sa nu zici nu. Catre toti cei care traiesc cu Nu in casa si-i venereaza trupul negricios si lipicios: habar n-aveti ce pierdeti!