Imi imaginam ca o sa fiu cu totul altcumva atunci cand o sa fiu mare. Acum ma bucur ca nu am ajuns o tanara inalta, cu fusta plisata, ochelari, dungi in loc de sprancene, ruj rosu pe buze si par drept, incaruntit, asa cum credeam pe la 7 ani. Cumva, am primit mult mai mult. Am primit tinerete fara batranete ( sau ma rog, tinerete prelungita, inca nu stiu termenul limita), griji mult mai putine decat au majoritatea oamenilor, blandete, puterea de a ierta si de a merge mai departe ( asta suna foarte serios si comunist, dar e ceva ce mi-a luat foarte multa vreme sa invat si am aruncat multi nervi pe tobogan cu ocazia asta). Ma pricep de minune sa fiu fericita cu ce am si asta mi se pare asa o treaba grozava, ca-mi vine sa-mi ofer un cadou de fiecare data cand imi dau seama. Nu stiu cum am facut-o si daca e ceva ce se poate pierde, uneori mi-e ciuda ca nu pot sa conving mai multi oameni sa faca asta, dar e minunat.
Inca pot sa scriu povesti tampite si sa nu ma simt bine in compania oamenilor smecheri. Sper sa urmeze lucruri si mai bune, mai am o gramada de lucruri de rezolvat cu mine: crizele de melancolie prosteasca, iubirea pentru oameni cu garduri emotionale, grijile pe care mi le fac cu privire la orice. Si lenea.
No comments:
Post a Comment