Sunday, December 30, 2007

Privind inapoi oricum, numai cu manie nu

Anul asta a fost ciudat si am invatat multe. Anul asta am fost mai putin salbatica, am lasat garda jos si am cunoscut multi oameni. Atunci am bombanit, acum nu-mi mai pasa de dezamagiri. Anul asta totul a fost un complicat talmes-balmes. Dar cel mai bun lucru pe care l-am putut face a fost sa renunt pana la urma la orgolii si sa castig astfel demnitate. Orgoliile sunt stupide.
Stiu ca am zis ca renunt la rezolutii dar eu si Ruxi, colega mea de apartament, avem niste rezolutii casnice ( si lista creste mereu) la care nu putem renunta in ruptul capului: sa facem sapun de casa ( de la sapun de iasomie pana la sapun de pere), sa facem un musical iar mie mi s-a nazarit chiar acum sa invatam sa facem ciorba de perisoare. Si sa ne cumparam un ciocan si un patent pentru ca avem aproape zilnic mare nevoie de asa ceva. Si in boxa noastra se gasesc de toate, de la carti de joc Pacalici pana la stampile antice, numai ciocane si patente nu. Ne-am saturat sa batem cuiele cu o pisica si un soldatel de fier.
Devin din ce in ce mai casnica si-mi place! :)
La multi ani!

Wednesday, December 26, 2007

Intre Craciun si anul nou

Stau in vizuina mea de dinozaur, cu cele peste 100 de kg capatate cu ocazia Craciunului si-mi incalzesc picioarele cu uscatorul de par. E mai frig la bloc decat la casa. Citesc Stephen King -It si mananc bomboane de pom. Sarbatorile astea au fost mai linistite ca niciodata si au fost adevarat balsam pentru cearcanele mele. Acum, ca a trecut Craciunul, vine insa nebunia cu anul nou. Anul nou este la romani un fel de invazie extraterestra - acasa nu esti niciodata in siguranta. Toata lumea fuge pe unde apuca. Urasc revelionul ( ce nume stupid)! Pentru mine un inceput bun trebuie sa fie lin si vesel si neprogramat si daca se poate sa treaca pe nestiute. Asa ca nu plec nicaieri, nici la munte, nici la mare, nici in Nebraska! Poate o sa dau o petrecere, daca o sa-mi inving frica de petrecerile care devasteaza case (si se stie ca musafirii invitati de anul nou, oricat de cuminti si disciplinati ar fi, cu ocazia anului nou setransforma in niste creaturi infometate si insetate, puse pe distrugere).
Cred ca anul viitor o sa fie primul an fara rezolutii. In afara de sanatate nu-mi doresc nimic. Si sanatate degeaba imi propun sa am pentru ca, asa cum s-a dovedit din plin anul asta, corpurile omenesti au prostul obicei de a se imbolnavi cand ti-e lumea mai draga. O sa las sa vina si sa treaca toate si o sa incerc sa raman zambitoare orice ar fi :)

Wednesday, December 19, 2007

Cadou de Craciun

Bogdan se intreaba ce cadouri de Craciun vor fetele in general. Habar n-am. Eu nu stiu nici macar ce vreau eu. Stiu doar ca imi place sa primesc cadouri cu poveste, dar astea sunt foarte rare. Cadourile cu poveste sunt cele mai rare dar si cele mai ieftine. De exemplu m-ar bucura sa primesc si un borcan cu lipici. Important este ca povestea lui sa ma faca sa ma uit cu drag la el, oricat de urat si inutil si prost ar fi. Pentru ca povestea lui incepe cu plimbarea unui maharajah pe bulevardul Magheru. Maharajahul se plimba pe un elefant de portelan foarte demn. La un semafor insa, o spita de umbrela apartinand unui domn grabit i-a spart o bucatica din urechea dreapta. Elefantul a scos un muget de durere si a inceput sa sangereze portelan pana cand a umplut toate canalizarile din centrul capitalei. Si atunci, un angajat al unui lant de librarii binecunoscute a salvat situatia, iesind cu un pic de lipici si prinzand bucata lipsa de ureche. Prin urmare, cine nu ar fi mandru sa primeasca cutia din care a fost luat lipiciul cu care s-a vindecat urechea elefantului de maharajah?

Monday, December 17, 2007

Oribil

Mi-e draga casa in care locuiesc, asa oribila cum e si plina de defecte. Uneori ma simt in ea ca intr-o subterana Sri Lanka, cu forma ei de para si case de ceai, plantatii de cauciuc si mine de safir. In ultima vreme mi-s dragi numai lucrurile oribile si "oribil" mi-e cuvantul cel mai placut. Ca si cum tot ce e mai oribil pe lumea asta s-a intors pe dos si am observat ca e matlasat cu ceva foarte fin si frumos.

Thursday, December 13, 2007

Pisicile casei

Acolo unde locuiesc eu este plin de pisici. Mai toate sunt grase si rotunde care, atunci cand te vad, se aseaza in cap si-ti cer de mancare. Primul pisoi pe care l-am vazut a fost Nicky; pe atunci avea o curelusa rosie antipurici la gat si se uita mereu pe geam la noi. Nicky este negru si are cate o bulina de par lipsa deasupra fiecarui ochi. De aceea, si pentru ca are ochi foarte rotunzi, pare mereu mirat, cu un aer obraznic, de parca ar raspunde mereu "hai, nu zau!" la afirmatia: "tinere, esti cam nesimtit".
Lui Nicky ii place sa bage capul prin grilajul de la bucatarie si sa te urmareasca facand baie, de la geamul de la baie. Casa noastra e teritoriul lui si in fiecare dimineata urla si-si apara drepturile in fata altor pisici.
Apoi a venit Eugen. Eugen este un intim al restaurantului foarte scump de vizavi. Il mangaie pe cap multi oameni cu bani si ceasuri scumpe ii ating urechile. Eugen isi stie valoarea dar asta nu-l opreste sa aiba gura mare si sa vina repede la tine si sa-ti ceara mancare cand te vede intrand pe poarta. Eugen este mereu zambitor, de aceea nu pare foarte normal. Si are de fapt figura de soldat austro-ungar pe nume Frantz.
Al treilea pisoi era Eusebiu-Basil. Eusebiu era negru, mare si sfios. Ii lipseau doi dinti din fata ( sau poate avea strungareata) dar asta nu-i stirbea cu nimic farmecul. Doar ca te stropea atunci cand torcea cu zgomot. Si pe el il hraneau cei de la restaurantul de fitze, dar el era mult mai discret si nu se lauda cu asta. In plus, spre deosebire de Eugen, nu se aseza niciodata in fata usii de la restaurant, cerand sa i se rezerve o masa inauntru. Eusebiu era foarte frumos si semana cu o pantera. Era si un gentleman. Daca veneai cu plase multe acasa, Eugen se facea ca nu te vede si incepea sa-si admire unghiile dar Eusebiu venea mereu sa fie alaturi de tine, sa te sprijine. Torcea si topaia pe loc, ca un soldatel, framantand ceva in stilul personal al pisicilor. Eusebiu era prieten si cu Eugen si cu Nicky si cu toate pisicile de acolo.

Apoi Eusebiu nu a mai venit sa-i dau de mancare si sa-l scarpin dupa ureche si pe frunte. Nu l-am mai vazut si mi-a parut ingrozitor de rau. Mi-ar placea sa cred ca, fiind atat de frumos, cineva l-a luat si l-a facut pisica de casa. El nu era oricum prea golan. Dormea pe o patura galbena murdara, asteptandu-ma dimineata sa deschid geamul si sa vina sa-mi dea "buna dimineata".
Dupa ce Eusebiu a disparut, s-a instaurat haosul in lumea pisicilor de la mine de pe strada. Tiranul de Nicky nu a mai putut fi oprit. Mai intai, intr-o dimineata, pe cand ieseam din bucatarie, am vazut o naluca neagra fugind pe hol si disparand pe geam, acompaniata de micul meu Dictator, care plin de entuziasm, parca striga :" Nenea, nenea, ce va admir!".
Eu am crezut ca Eusebiu s-a intors asa ca am alergat repede, strigand: "Eusebiu, Eusebiu, bine ai revenit!". In loc de figura blanda a lui Eusebiu, l-am vazut in schimb pe Nicky, privindu-ma ironic si nesimtit. L-am ignorat si am zis sa-i dau totusi o farfurie de mancare ( de care, evident, nici nu s-a atins). Intrand apoi in camera mea am vazut de ce pisicul meu era asa plin de admiratie fata de ticalos: imi facuse pipi pe doua perechi de blugi, calculator si, dupa cum am vazut ( sau mirosit) mai tarziu, si in prelungitorul de priza.
Cum nu era de ajuns, Nicky s-a intors seara sa-l bata pe Eugen care-si lua linistit cina la lumina stelelor. Au inceput sa se certe cu voci groaznice, Nicky fiind foarte agresiv si cu un limbaj pe care nu-l pot reda aici. Si eu si Ruxi, colega mea am inceput sa ne agitam si sa sarim pe loc: "Pleaca de aici, lasa-l pe Eugen in pace, nu te vrem!"Aiurea, Nicky ne ignora total. Nu l-am interesat nici cand am inceput sa-i aruncam cu crantanele din alea odios mirositoare in cap. Era pus pe bataie asa ca Ruxi a trebuit sa iasa afara si sa-l fugareasca cu o umbrela.
De atunci nu mai exista nici o sansa ca noi doi sa devenim prieteni. El tot incearca sa intre in casa si sa termine ce a inceput dar eu sunt mereu la post, prevazatoare si in alerta.
Inca mi-e dor insa de Eusebiu :(

Tuesday, December 11, 2007

Despre mersul la ginecolog in Romania

Nu stiu cati barbati se satura uneori sa fie barbati. Am auzit in schimb multe femei spunand "nu mai vreau sa fiu femeie, e mult prea greu". Cu cat ai un trup mai mic si delicat, cu atat orice problema devine un capat de lume si-ti da viata peste cap.
E greu de inteles cum e cu mersul la ginecolog daca nu ai fost niciodata. Mai ales ca parte din mersul la ginecolog este gasirea unui medic ok. Obstetrico-ginecologia este un domeniu unde e foarte important sa dai nu numai de un medic bun, dar si intelegator si plin de grija, dar astia sunt mai rari decat tigrii sumerieni. Si daca nu e intelegator si plin de grija, atunci macar bun sa fie :))

E un subiect foarte delicat mersul la ginecolog. Mai ales in Romania.
Eu nu am avut niciodata un prieten care sa vina sa stea cu mine inainte sa intru la medic. Cuvantul ginecolog, acest Bughimen al sexului, ii tinea foarte departe. Foarte multi au atitudinea "nu stiu, nu inteleg, e treaba ta, tu ai facut sex si, desi am fost si eu pe acolo, nu cred ca e responsabilitatea mea sa fiu alaturi de tine in ceva atat de femeiesc". Din pacate, cam asta e atitudinea multora, de la parinti pana la medici. Sunt o gramada de fete tinere care se trateaza cu medicamente recomandate pe forumuri sau de alte fete si-si fac mai mult rau. Dar ori le e jena sa mearga ori nu au cum sa justifice acasa suma mare care le trebuie. Cert este ca habar nu au cat de important este sa mearga la control. Apoi cresc, dar tot nu au invatat lectia.

Pentru ca mersul la ginecolog nu numai ca este foarte neplacut dar este si foarte scump. De multe ori tratamentele sunt date aiurea ( tratamente foarte scumpe), problemele dispar pe momenta dar apar iar curand si trebuie sa revii si sa faci iar analizele care costa foarte, foarte mult. Iar testul Papanicolau, desi un test extrem de important, nu este niciodata obligatoriu. Si nici nu stii la ce foloseste, pentru ca nu prea sta nimeni sa-ti explice.
Daca risti sa nimeresti la un doctor foarte "binevoitor" ( adica "ia, mai bine iti dau tratament dupa ureche decat sa mai dai tu bani pe analizele astea scumpe ca stiu ca salariile sunt mici) e posibil sa nu ti-l mai faci niciodata. Pentru ca daca nu intrebi, nu ti se raspunde. Si uneori ti se raspunde sec, fara amanunte. Se pare ca multi ginecologi considera ca informarea nu tine de meseria lor.

Mersul la ginecolog poate sa fie una din cele mai necivilizate experiente pe care le-ai avut vreodata. Daca nu ai de unde sa dai de la 700 de mii pana la un milion de lei pe o consultatie intr-un loc unde esti privit ca un om care merita respect, te duci intr-o clinica unde, cu trimitere, poate fi si gratis. Dar acolo vei sta si vei astepta ore in sir, se va sari peste programari si te vei simti ca un animal de turma. Si cand te vei aseza pe foarte placuta masa de consultatie, te vei trezi la un moment dat ca omul care aprovizioneaza cabinetul cu apa te priveste in acel punct fix, din cadrul altei usi.
Acolo doctoritele ( pentru ca de obicei sunt doctorite) te reped si tipa la tine si nu-ti explica niciodata ce e in neregula cu tine. Acolo te pun sa bei un litru de apa in 20 de minute pentru ecografie si apoi sa astepti o ora. Apoi uita de tine in sala de asteptare. Uneori, sala de asteptare se umple de femei mult prea bine hidratate, din care unele insarcinate, si daca bati la usa si spui ca nu mai poti, iti zic minute in sir "numai un pic". Si tin sub cheie WC-ul de pe hol, Doamne-fereste sa renunti la pretioasa apa si si sa piarda banii pe ecografie.
In locurile astea inca se dau mita pachete de cafea si tigari.

Daca ai insa multe mii de lei de dat, te duci in cabinete unde esti tratat ca un om, nu ca o fiinta care merita tot dispretul pentru ca are o viata sexuala.
Date fiind toate acestea, este de inteles de ce atatea femei nu merg la ginecolog, nici macar cand au probleme. Din pacate, amana si amana pana cand este prea tarziu.

In ianuarie, 20 - 26, anul viitor, sub egida ECCA, va fi organizata Saptamana Prevenirii Cancerului Cervical in Europa.Cu prilejul acestui eveniment, Petitia Stop Cancerului Cervical va fi inaintata Comisiei Europene si Parlamantului European. Semnaturile adunate din intreaga Europa (speram sa adunam un milion de semnaturi) vor avea drept scop sensibilizarea factorilor de decizie europeni cu privire la efectele acestei boli, printre singurele forme de cancer care poate fi depistata si tratata in totalitate. Vom incerca sa obtinem sprijin legislativ in vederea facilitarii accesului ( acum ingradit de costurile mari sau lipsa de informatii) la servicii de testare (Testul Papanicolau) pentru toate femeile din Europa. Evenimentul nu implica promovarea niciunui medicament, vaccin sau a oricarui alt serviciu medical initiat de vreo firma sau corporatie de medicamente.

Spotul campaniei

Dati click AICI si semnati petitia electronica Stop Cancerului Cervical.

Friday, December 07, 2007

:)

Ascultam pe last.fm similar artists pentru "Iron & Wine" si au inceput sa cante The Format - Does your cat have a moustache? Iar eu m-am pomenit ca le raspund cu entuziasm: daaaa :))

Cine vrea sa ajute

Am oricand de unde sa dau si asta este un mare noroc. Nu e deloc doar meritul meu ca sunt sanatoasa, pot sa muncesc si sunt inconjurata de oameni care ma iubesc si ma rasfata. Asa ca o sa donez si anul asta jucarii si haine pe care nu le mai port ( daca mai am, ca le-am tot dat) celor care au nevoie de un pic mai mult noroc. De data asta o sa le dau centrului de recuperare neuro-psiho-motorie si asistenta sociala "Crinul Alb".

Fundatia Vodafone Romania si grupul fotografic Expose organizeaza pe data de 14 decembrie, incepand cu ora 10.30, o serbare la Centrul de recuperare neuro-psiho-motorie si asistenta sociala "Crinul Alb" .
Vor fi prezenti atat cei 57 de copii din centru, copii de la casa "Centrul soarelui" cat si copii din comunitate. Puteti dona haine, jucarii, carti de colorat sau orice credeti ca le va face acestor copii viata mai frumoasa.

Donatiile in obiecte se pot face in clubul Pe Baricade, situat pe str. Radu Voda 23A, pana pe data de 13 decembrie. De asemenea, cine doreste sa mearga pe 14 decembrie la centru, e binevenit. Crinul Alb este in zona Titan, pe str. Marin Pazon, in apropiere de piata Trapezului.

Thursday, December 06, 2007

Fotografie de grup cu gospodine

Eu si Iulia ne dam in fiecare saptamana cate o tema pentru fotografiat. Saptamana trecuta Iulia mi-a zis darz "ai de facut -saritura in adancime-". Mie nu mi-a placut deloc cum suna asa ca toata saptamana am stat bine mersi si nu am facut nici o poza. Cu o zi inainte de termen insa m-am panicat ca nu am facut nimic. What to do what to do? Si atunci m-am gandit la omuletii de hartie care se tin de mana orice ar fi, subiect care ma tot obsedeaza de cateva zile. Cum vad o hartie ma gandesc repede ce omuleti ar iesi din ea :))
Asa ca m-am apucat sa tai omuleti intr-un miez de noapte, impreuna cu Ruxandra, colega mea de apartament.
Am descoperit ca-mi ies numai siluete de femei ciudate si chinuite. Barbati nu-mi ies in nici un chip :)). Primul sir a fost grupul gospodinelor demonice, cu pasiuni muzicale, care au sarit intr-o noapte intr-un lac si au ajuns in iad. Aici trebuie sa stea mereu unite in cor, deasupra veiozei mele si sa cante cu voci pierite, vaicarete. Ma urmaresc mereu cu privirea lor damnata ori de cate ori ma misc prin camera si intr-un mod ciudat il intimideaza chiar si pe pisic, pe care nu-l poti speria asa cu una, cu doua. Mi se pare ca le-am auzit intr-o noapte soptind "lalala"si notand pe hartie o gama in cheia sol.

Al doilea grup este grupul gospodinelor frustrate care s-au saturat sa tot care plase cu mancare - le inteleg asa bine :( - asa ca s-au dus pe o stanca, s-au luat de mana si s-au aruncat in ocean. Acum stau atarnate la geamul Ruxandrei, intr-o cadere continua. Preferata mea e a treia, cea cu dinti de castor suparat si ondulat, dar trebuie sa recunosc ca a 5-a e cea mai dusa cu pluta ( rade aiurea si face gafe chiar si cand cade de pe o stanca). Mi-aduce aminte de povestea lui Vladimir Colin, "Pruncul nazdravan" unde era o ursitoare nebuna care radea mereu "hihi, pune-i sare pe coada" :))

Wednesday, December 05, 2007

Acesti talentati necunoscuti cu puteri deosebite

Fiecare avem talente ascunse, nemaipomenite pe care, uneori, nici macar cei foarte apropiati nu ni le cunosc. Poate de aceea, cand stau bine sa ma gandesc, mi-e drag de oameni necunoscuti: pentru ca ii vad asa mici si neajutorati, banali in frumusetea sau uratenia lor si ma gandesc cum or fi ei in secret. Poate unii reusesc sa faca tocanita de berbec cu o singura mana, mana stanga. Poate altii pot sa tina cu limba o lingurita.
Eu de exemplu am un uimitor echilibru. Pot sa merg pe orice margine oricat de ingusta, cred ca as putea sa alerg si pe o balustrada, asta inca nu am incercat. E practic pentru ca, atunci cand merg cu metroul nu am nevoie sa ma tin de bara. Si mai am un talent minunat: am intotdeauna chibrituri acasa desi nu am cumparat vreodata asa ceva. Si chiar daca nu as avea, exista mereu betigasele de urechi, perfecte pentru aprins aragazul.
Iar unii oameni din jurul meu au un talent asa frumos sa simta mereu cand nu sunt bine, chiar daca tac chitic si uneori ma fac invizibila, si sa ma faca sa rad cu hohote de mos craciun.
Iar talentul oribilului norvegian pisic dictator este sa-mi rontaie urechile si barbia in fiecare dimineata, la ora 5. O sa intru in noul an cu lobii urechilor ferfenita :((

Monday, December 03, 2007

Nimeni nu-i vrea pe reci

Exista o categorie de lucruri numita "recii cei urati", toate acele obiecte inghetate de care fugim, pe care nu vrem sa le experimentam si sa le simtim alaturi de noi.
Nimeni nu vrea lucruri reci. Picioarele reci sunt alungate, infasurate in cuvertura si aruncate in prapastia colturoasa a cearceafului. Nasurile reci, rosii si lucioase sunt aratate cu degetul si sunt batjocorite, asa ca ele se uita in jos si merg pe langa ziduri, incercand sa para indiferente, in cautarea unui nas sau un piept cald de care sa se lipeasca si sa se incalzeasca.
Nimeni nu vrea sa tina in mana un peste rece si sticlos sau sa-si rezeme spinarea de un perete neincalzit, nimeni nu vrea sa se dea in leaganele de fier ninse si numai cand suferim foarte tare si vrem sa ne autopedesim, ne rezemam fruntea de un geam inghetat vinetiu. Nu vrem clante pe care ni se lipeste rece mana, nici friptura sleita, care se prinde de tava, nici scaune de metal pe care luceste pojghita de gheata.
Nimeni nu vrea oameni care-si tin sufletul la frigider, printre pachetele de carne si sampanie. Ca sa incalzesti un asemenea om si sa-i topesti crusta iti trebuie un milion de chibrituri, un milion de butuci si vreascuri si un milion de linguri din ceea ce ai tu mai cald si mai frumos.

Zile bune

E frumos. Asa, in general. Sunt toata numai zambet, chiar si cand scartaie usile, cand motani necunoscuti imi intra in casa si-mi fac pipi pe blugi si pe calculator si apoi se uita cu nesimtire la mine, cand ma intristez si devin serioasa, cand nu am ceea ce vreau. Si rad atat de mult incat nu ma mai pot opri si incep sa-mi plang rasul in bere, mai ales cand ascult muzica irlandeza. Sa fiu cu gura pana la urechi, fara motiv si fara sens, e rostul meu favorit. Si uneori imi vine sa scot capul pe balcon si sa tip la toata lumea cat de bine e totul chiar cand nu e bine, dar nu am balcon si eu nu tip decat foarte rar.
Asta e un post in care nu spun nimic. Sunt doar foarte, foarte recunoscatoare ca mi-e bine!

Thursday, November 29, 2007

Lepse peste lepse

Am primit un tag intitulat replici de pomina si de atunci ma tot gandesc la replici celebre care mi-au ramas in cap. Dar eu nu tin minte cuvinte de pomina, tin minte tot felul de amanunte fara sens, total neamuzante :( Asa ca nu prea am ce sa scriu. Dar promit ca daca imi amintesc ceva, scriu repede post.

Primisem si o leapsa "prima carte pe care am citit-o" dar nici asta nu-mi mai amintesc. Cred ca a fost o carticica din seria "povesti nemuritoare", aia cu feciorasul din brusture pe coperta ( iar trebuie sa aduc vorba de calendare :)) - vorbeam ieri cu colega mea despre cum o sa fac niste calendare ecologice scrijelite pe foi mari de brusture uscat ( ea zicea sa fac pe frunze de ficus) si sa inventez o metoda fantastica care sa faca frunza sa se naruie exact dupa ce se termina ultima zi a lunii, un fel de calendare autodestructive).

Si am mai primit acum haaat, o gramada de vreme o leapsa despre ultima carte citita si ultima carte neterminata. Ultima carte citita ( care mi-a placut muult) a fost "Charlie si ascensorul de sticla". Acum citesc "Din inima Africii". Citeam aseara despre gazela Lulu cu un mare paianjen atarnat deasupra capului meu. Si paianjenul citea si el si visa sa mearga in Africa, sa cultive cafea. Mi-a placut sa aflu ca aborigienilor li se pare normal ca un om poreclit Domnul Elefant, dupa ce iese la pensie, sa se duca zilnic in fata custilor elefantilor si sa se uite la ei foarte mult timp. Adica, daca eu seman cu un opossum, mi se pare foarte normal sa las opossumii sa faca parte din viata mea, nu-i asa?

Wednesday, November 28, 2007

Calendare partea a doua

A trebuit sa scriu eu postul despre calendare! Ca nu am avut ce face! L-am scris si am suparat niste designeri carora trebuie acum sa le fac acum calendare ca sa-i imbunez si sa-mi citeasca in continuare blogul :))) Si bineinteles trebuie sa fac calendare si altora, pe care nu trebuie sa-i imbunez, ci doar sa-i farmec :)) Piece of cake!
Trebuie sa spun ca este o munca foarte obositoare, creativa si ca din mainile mele ies cele mai barbare calendare manuale, care cu greu vor putea fi folosite pentru ca au litere tremurate, scris stramb, uneori sunt ingramadite, alteori sunt stersaturi. Lovely! Tare-mi place! Si imi face si bine la moral. Sunt cu gura pana la urechi scriind despre iulie care l-a facut pe iunie "bou" sau despre cum sa mananci brie din octombrie pe paine.

...
Maine, 27 noiembrie, are loc lansarea si expozitia foto a grupului Expose Photography. De mers si vazut incepand cu ora 18, in clubul Pe Baricade.

Monday, November 26, 2007

Vreau sa fiu om care face calendare!

Calendarele ma fac sa ma simt in siguranta. Faptul ca vad toate zilele insiruite, cu atata siguranta si precizie, ma face sa-mi fac planuri si sa-mi propun lucruri si sa cad pe ganduri si sa ma entuziasmez si sa uit ca nu am de fapt plasa de siguranta si pot oricand sa cad drept in cap.
Pe langa calendare, ma mai fac sa ma simt in siguranta: strangerile de mana ( imi plac oamenii care te iau de mana cand treci strada, nu pentru ca le-ar fi lor frica, ci pentru a te proteja), covoarele de sters picioarele ( pentru ca doar in momentele de liniste si tihna un om isi sterge picioarele de noroi, doar atunci isi permite luxul de a se gandi la ce exista mai jos de talpile lui), camasile de noapte albe ( pentru ca se umfla cand alergi prin casa, ca niste corabii cu panze si sunt un lucru demodat, orice lucru demodat pare ocrotit de timp), lampile foarte mari, ca niste supiere ( au lumina calda si blanda si familiara, iti aduc aminte de vremuri bune, creand in acelasi timp altele noi, in timpuri rele toate luminile din jur devin meschin de mici si neprietenoase si lumineaza stramb, cel putin in amintirile mele). Si ar mai fi, dar astea imi vin cele mai repede in minte.

Friday, November 23, 2007

Vreau ca matur sa se refere la o matura

Imi zicea ieri un prieten ca, intr-un mod ciudat, ii e dor de o perioada in care era foarte nefericit, se inchidea in casa si se juca toata ziua la calculator. Ca acum si-o aminteste ca pe o perioada extrem de frumoasa, care-i lipseste ( desi acum nu e nefericit deloc).
Si eu am o stare foarte ciudata, de nostalgie dupa momente care nu as fi crezut vreodata sa-mi lipseasca. Imi lipseste sa am o gasca de vreo 4 prietene si sa ne facem poze total neartistice si aiurea, in care toata lumea iese hidoasa, dar la care te uiti si razi cu lacrimi. Da da, mi-e dor de poze odioase in care toata lumea rade si se stramba :( .Si-mi mai e dor sa stau intr-o banca si sa scrijelesc pe ea si de faptul ca atunci cand ploua toata lumea lasa urme de ploaie pe podea. Si de zapada care intra pe sub usa de la intrare, pe care portarii, rautaciosi, urati si pereni, nu o strangeau niciodata. Si-mi mai e dor sa am teme pe care sa nu le fac. Mi-e dor sa nu mai am simtul asta acut al responsabilitatii, sa fiu dependenta de oameni mari. Mi-e dor de vremurile in care daca pisicul vomita, eu o strigam pe mama si stiam ca pisicul va fi ok. Mi-e dor sa o strig pe mama cand am febra, cand vreau paine prajita, cand nu are cine sa ma rasfete si sa ma mangaie pe cap, desi eu nu suport asta. Nu mai vreau sa fiu mare si atotputernica si sa am solutii la toate problemele!
Si mi-e dor rau, rau de revista Pif. Si de ouale cu surprize din Franta, care aveau jucarele cu personajele din Pif.

Wednesday, November 21, 2007

Somn

Ca sa nu mai privesc lumea in dungi maro cu negru, m-am dus sa dorm acasa-acasa si sa citesc "Omul invizibil". Strategia a functionat si acum nu mai privesc lumea nicicum, nu mai fac dungi pe frunte si nici nu-mi mai zburlesc sprancenele si pupilele. Este oricum o lume bizara, unde poti asculta melodii precum "Dinu Lipatti's bones" (The Mountains Goats).
Ca dupa orice perioada aiurea, acum mi-e somn nonstop. Mergeam azi pe bulevardul lung cat o parte de fluviu, uitandu-ma pe sus, in soare si-mi venea sa adorm mergand. Mi-ar fi placut sa ma urc intr-o masina, sa ma asez langa portiera din dreapta, sa-mi reazem fruntea de geam si masina sa mearga, in timp ce soarele intra prin geamul patat si stele de praf plutesc prin aer.

Monday, November 19, 2007

Bai, mi-e greu cu oamenii astia :(

Mi-a fost greu in ultima vreme. Cel mai greu mi-a fost sa ma obisnuiesc cu dezamagirile provocate de oameni. Sau poate cel mai greu mi-este sa ma lupt sa raman asa cum sunt, indiferent de ce mi se intampla si indiferent de cat ma intriga faptul ca exista oameni care traiesc in cu totul alte galaxii si care tot intra in coliziune cu lumea mea. Nu ca as avea ceva cu ei, dar chiar imi fac rau si din cauza lor imi dispar atatea specii de dinozauri dragi.
Tot imi spun ca, indiferent de ceea ce mi se intampla, eu nu o sa ajung genul de persoana care se uita urat la oameni, care se asteapta la ce e mai rau de la ei, de fapt genul de persoana care nu mai crede in oameni. Ar fi trist sa ma pomenesc pe nesimtite ca am ajuns asa. Intre timp imi duc in continuare aparenta viata de om mare si ma plang ca e grea si dificila si singuratica. Si ma plang si de sanatate si bani si nesansa. Noroc ca totul se intampla doar la exterior :) Totul este doar o emisiune data la o ora tarzie.

Thursday, November 15, 2007

Vreau

Am obosit, vreau sa vina mai repede vacanta de iarna. Cand eram mica, primul lucru pe care-l faceam cand intram in casa era sa-mi asez manusile pline de zapada pe calorifer. Mirosul de aer proaspat si rece si de zapada ( puteti sa va inchipuiti ca am intalnit un om caruia mirosul asta i se pare urat?) plutea in jurul meu. Cand zapada se prinde de lana se transforma in ciucuri de toate marimile. Nu am mai mancat de mult timp zapada. Mi s-ar parea prea murdara pentru asa ceva, va dati seama ca am trecut prin destule intamplari murdare de am ajuns sa cred asa ceva?
Deci intram in casa si-mi asezam manusile pe calorifer, ghetele lasau apa pe covor si aprindeam lampa de sus, care avea un bec chior. Si se auzea foarte clar ceasul ticaind cuminte in camera. Nu mai am de foarte multi ani ceas in camera, nici la mana. Cumva, ticaitul lui a ajuns sa ma calce pe nervi la un moment dat. Dar acum cred ca as prinde drag de un ceas mare, alb si rotund, care sa para ca merge mai incet si mai somnoros decat altele.
Asa ca o sa-mi cumpar un ceas cu fatza mare, o sa vad iar aprinzandu-se luminile pe Magheru ( probabil tot alea albastre si oribile de anul trecut), o sa vina iar sarbatorile si iar Anul Nou, pe care eu nu-l plac deloc, pentru ca am impresia ca toti asteapta de la mine sa-l petrec intr-un mod cu totul deosebit, cand eu nu vreau decat sa fiu cu cei pe care-i iubesc si sa rad si sa am tot felul de struguri si chestii rotunde pe masa, asa cum zic multe traditii neromanesti ca e bine sa ai. Vreau sa vina iarna, sa fiu in vacanta si sa ma plimb pe Magheru la ore imposibile!

ps: cand eram mica aveam costum din ala de fash intreg. galben. bun pentru bataile cu zapada. aratam si atunci ca un pui, doar ca atunci aratam ca un pui marunt si uratel, cu parul in ochi iar acum arat ca un pui visator, aflat la pubertate si cu cizme zgariate.

Tuesday, November 13, 2007

Un fular lung cat China

Imi plac mult, mult, fularele. Alea lungi si late, care au culori pentru fiecare tip de dispozitie, in care te poti infasura ca o mumie si care dau o casa respiratiei tale, atunci cand esti racit si afara e foarte frig. Si-mi plac pentru inca o mie de motive si mi-as dori sa existe o tara in care totul sa fie un fular continuu, unde sa ma mut si sa traiesc fericita, printre ochiurile de lana.
Dar, mai ales, imi plac fularele pentru ca te ajuta sa pari normal intr-o lume prea normala, dar in acelasi timp te lasa sa fii tu insuti. E ca si cum iti inchizi balconul si-ti pui jaluzele.
Dimineata, pe cand mergeam pe drum si eram foarte racita si suparata, m-a cuprins pe neasteptate o criza de ras interior. Crizele de ras interior sunt foarte periculoase pentru ca se transforma subit in crize de ras exterior exact cand ai nevoie mai putin de asa ceva. Si uite asa, mergand eu pe drum, avand absolut toate motivele sa fiu suparata, m-am apucat sa rad cand mi-am amintit ca numele pisicului meu este "Dictatorul. Oribilul norvegian", cand mi-am amintit de proprietarul meu pe care brusc nu reuseam sa mi-l inchipui decat intr-un kimono in culori calde, cand mi-am amintit de pisicul Eugen Cel Cu Gura Mare si de multe altele. Si cum nu ma mai puteam opri din ras si incepusem si sa improsc cu lacrimi din cauza asta, mi-am tras repede fularul peste fata si oamenii nu s-au mai uitat ciudat la mine. Cu un fular drept pavaza, poti rade de dimineata pana seara, fara sa mai fii considerat nebun.

Friday, November 09, 2007

Cultivati amanuntele!

Anii trec si raman din ei doar cu amanuntele. Imi amintesc perfect cum am stat eu pe o banca acum 4 ani si am asteptat pe cineva, inconjurata de foi si carti deschise. Acum vreo 3 ani imi strangeam strans cordonul la un palton, mergeam toamna seara tarziu si cumparam sute de pereche de sosete si apoi ma duceam la el acasa unde era cald si bine. E cam tot ce-mi amintesc din 2004. Imi amintesc toate maruntisurile astea clar si limpede, plutesc prin mintea mea ca intr-un suc de lamaie strapezitor. In schimb, lucrurile foarte importante sunt bagate in morminte cetoase si uneori mi le amintesc si gresit. Imi place mai mult asa, cu maruntisuri lumea din capul meu e mai calda si prietenoasa. Asa ca le cultiv cu grija si atentie (daca iti lasi lumea din cap in paragina este posibil sa te pomenesti la un moment dat ca niste trifide se plimba prin sufrageria si bucataria ta si-ti mananca din tocanita neuronala de pe aragaz)
Asa ca mi-am facut si eu cont pe twitter, ca sa-mi aduc aminte peste ani si ani de diverse momente fara noima si importanta si sa devin nostalgica. Daca acum "n" ani saream repede sa-mi fac cont pe orice site posibil, acum am devenit incapatanata si rezistenta la nou. Si asta ma scoate din sarite. Azi refuz sa-mi fac cont pe facebook, maine imi iese un fir de par alb, parca vad cum poimaine nu inteleg noua generatie si ma plang prin autobuze ca nu stiu cum sa folosesc aparatul de teleportare si ca lumea e rea.

Thursday, November 08, 2007

Raceala emotionala

E a doua zi de raceala. O raceala foarte ciudata, nu ma ustura tare gatul, nu ma ustura tare nasul, nu am febra mare. Am in schimb niste emotii... Imi transpira palmele, am un gol in stomac, nu pot sa mananc, imi vine sa tropai pe loc si sa-mi frang mainile. Parca am de dat o gramada de examene importante. Sa fie asta noul tip de raceala de cand cu promovarea importantei inteligentei emotionale?
Nu vorbesc metaforic, chiar sunt racita si am emotii foarte mari, fara motiv :-s.

Monday, November 05, 2007

In brate

Sunt in hibernare si nu vreau sa fiu trezita pentru ca mi-e bine asa. E o perioada care ar putea fi asa frumoasa, pacat ca nu este.
Intre timp scriu o povestire. Ii fac singura ilustratiile si pun mult suflet in ea. Este pentru cineva care a trecut prin ceva urat. Este foarte greu sa-i arati cuiva ca-ti pasa, ca nu e din mila, din obligatie sau ipocrizie, mai ales cand nu poti fi fizic langa el. Pentru mine o imbratisare e de ajuns in zilele triste, cand imi vine sa ma transform intr-o perna si sa nu mai rasuflu. Mai ales o imbratisare din aia sufocanta, cand te strange cineva la piept si nimeresti cu nasul intr-un nasture si ramai fara aer si dai din maini dar acel cineva te strange si mai tare pentru ca-i pasa de tine si-ti arata cum e sa fii perna fara plamani. Si apoi iti ciufuleste parul, pe tine te doare o coasta, dar stii ca totul va fi ok. D-aia fiecare trebuie sa aiba un urs prieten. As vrea sa existe inele cu pietre si-n pietre sa locuiasca ursi imbratisatori, mereu la indemana.

Thursday, November 01, 2007

Despre oameni

Acum imi plac oamenii mult mai rar decat inaintea, doar de vreo 2 ori pe zi. Dar cred ca e doar un moment. Si e drept ca-mi plac de la distanta, e mai sigur asa, ca si cum te-ai uita la niste ursi panda de pe partea cealalta a raului. Oricum, e bine si-asa.
Uneori vad sau cunosc sau simt oameni atat de minunati ca-mi vine sa-i iau in brate pe toti de 10 ori pe zi. Mi-e drag de oamenii astia mici care locuiesc in cutiute de beton si trantesc de cateva ori pe zi usile liftului, carora le seamana capetele cu niste nasturi de sidef, care merg pe pamant, sub pamant si mai si zboara din cand in cand. Care citesc bucati de hartie si-si baga capul in alte cutiute luminoase si se cearta si se pupa si se fugaresc uneori cu bete in maini. Care canta in dus, se impiedica pe scari, fac copii colorate ale realitatii si se entuziasmeaza doar cand le vad pe hartie, sparg pahare intr-o clipita dar si ei mor si se sparg asa usor, la o singura impunsatura.
Printre preferatii mei sunt oamenii care atunci cand deseneaza oameni nu uita sa le deseneze in cerul gurii omuletul ala care vibreaza si nu stiu cum se numeste, care se spala o data la 2 zile pe cap, care rad mult, au unghii taiate inegal, care deseneaza utopii in timp ce sunt in sedinta sau vorbesc la telefon, care citesc mii de carti pentru copii si au armuri imaginare si inventeaza povesti. Pe toti oamenii cu povesti in cap i-as transforma din cand in cand in carti, dar cum nu stiu magie ma multumesc sa ma uit la ei si sa nu mai pot de dragul lor.

Wednesday, October 31, 2007

A avea sau nu bormasina

De ce nu am si eu un prieten care sa aiba bormasina si cu care sa pot discuta despre viermi? :( Par amanunte, dar cine are calitatile astea mici, de obicei e un om ok din cap pana-n picioare. Mi-e foarte dor de un fost coleg de facultate, era un prieten minunat. Si caruia chiar nu mi-a fost rusine sa-i marturisesc ca ma uit la Alias. De fapt cred ca a fost singurul care a stiut asta despre mine. Bine, el si acum toti oamenii de pe internet
Puteam vorbi despre absolut orice. Daca imi amintesc bine, pe atunci toata lumea judeca pe toata lumea mult mai putin. De aceea era asa usor sa te imprietenesti si sa ai ce vorbi cu multi oameni.
De fapt mi-e foarte dor de ultimul an de facultate. Nu a fost un an perfect, dar am fost mereu vesela si entuziasta si fericita si frumoasa, mai frumoasa ca in anul ala nu m-am simtit vreodata. Si toti cei din jurul meu erau la fel ca mine ( sau eu eram ca ei). Asa ca anul ala o sa fie mereu un punct foarte luminos si cald in mintea mea. Si-mi mai amintesc ca anul ala a fost cel mai plin an de vrabii si randunici din viata mea.
Evident, pot foarte bine acum sa ma duc sa-mi cumpar o bormasina, tot imi doresc mult una de multa vreme. Ce o sa urmeze apoi? O sa devin din ce in ce mai independenta, o fiinta care nu mai are nevoie de nimeni si nimic, pentru ca nu exista nimic pe lumea asta ce nu poate avea sau face. Si o viata plina de surogate.
Mi-e dor de Iulia :(

Tuesday, October 30, 2007

Motanii, ca (unii) baieti(i)

Este un motan mare, negru si frumos. Apare la geam si incepe sa vibreze; dimineata am crezut ca suna telefonul, dar nu, era motanul care tropaia si torcea. I-am dat 2 feluri de mancare si l-am scarpinat pe cap, sub barbie, chiar si pe nas, sub ochii pisicului meu care fierbea de indignare.
Iar el, magarul, ce credeti ca a facut? Mi-a facut pipi pe geam :|

Monday, October 29, 2007

Post care se termina intr-o piatra

Cand nu ma simt in stare sa scriu un post, cand imi vine sa renunt la scris in vazul lumii, pun linie de la capat si cumva literele urmeaza constiincioase aceste linii.
-Azi mi-a venit sa plang citind un post despre moartea unei strabunici. Bunicuta aceasta facea pizza, glumea mult si avea un suport de creioane care ii semana foarte mult.
-Usa de la camera mea scartaie ca:
a) o nava spatiala care decoleaza si-si pierde suruburile pe un meteorit
b) o usa de casa bantuita, unde tranteste cu furie o fantoma o cana pe masa
-Ne-am imprietenit ieri cu cativa dintre motanii imbuibati ai cartierului. Unul dintre ei, tigrat si chipes, cu gura mare, a devenit preferatul meu. Foarte politicos, a bagat un cap pe usa deschisa, dar nu a intrat. Era murdar pe picioare si nu se cadea.
-Nu-mi prea arde de scris zilele astea, o sa fac mai multe poze. O sa vedeti scafandri, leucoplaste care oblojesc si un curios portocaliu care sta mereu la geam.
-Viata mea e atat de frumoasa atunci cand nu ma opresc, pierd timpul si oftez fara sens. In ultima vreme mi-a fost foarte dor de perioada cand eram doar un cititor de bloguri, cand urmaream jurnalele unor adolescente din Japonia si America si siteuri tampite, prost facute, cand nu spuneam nimanui cine sunt si ce sunt. Apoi am inceput sa scriu si chiar ma simt minunat si e minunat sa-i las pe altii sa stie cine sunt si sa nu-mi fie rusine sau frica sa spun lucruri personale, dar nu chiar atat de personale incat ceilalti sa se simta jenati ca le citesc. Sunt o persoana destul de inchisa si e frumos cand deschid armura. Dar uneori mi-e greu, nu conteaza motivele si-mi vine sa renunt cam de 10 ori pe saptamana. Cum e cu lumea de pe net? Cam ca in linia de jos.
-Uneori gasesti pe o pajiste cu iarba deasa si stralucioare, ca un spate de caine verde, bine hranit, o piatra lucioasa si te miri si te intrebi cum de exista acolo, pe suprafata aceea perfecta si moale. Sunt pietre bune si pietre rele, pe unele chiar poti pune capul si iti vine sa le colectionezi, altele sunt din cu totul alta poveste si nu-si dau seama cat de rau pot face impiedicand oamenii sa-si vada de drum. Pe pietrele astea le-as trimite la niste intalniri gen AA, unde sa inceapa sa se constientizeze si sa inceapa fiecare sedinta spunand: "Buna, numele meu este Jules si sunt o piatra care juleste".

Thursday, October 25, 2007

Reprosuri vechi si noi

Vorbesc prostii pe messenger cu Iulia. Despre cum o sa colaboreze cu Formula As si o sa scrie o rubrica despre excursii, semnata Iulia Excursionista. Avand in vedere ca eu ma pricep la scrisul despre nimic, cred ca ar fi potrivit sa semnez Irene Nimicitoarea.

Sa vorbesc prostii este ocupatia mea preferata zilele astea. Si, de fapt, unul din reprosurile care mi se aduc adesea: ca ma pierd in amanunte si aberez, ca pot deveni usor neserioasa.

Eu primesc multe reprosuri; cateodata am impresia ca nimic din ce fac eu nu e bine. E o senzatie adolescentina inconfortabila, care te face sa te simti nelalocul tau langa multe persoane. Devine chiar lege: cu cat incerci mai mult sa-i accepti pe ceilalti asa cum sunt ei si sa nu iei personal diferentele dintre voi, cu atat acesti ceilalti vor incerca sa te schimbe si-si vor manifesta ori de cate ori pot nemultumirea fata de tine. Sunt reprosuri mici, de cele mai multe ori neimportante, de si mai multe ori inutile, cantitatea lor impresionanta le face insa sa conteze atunci cand nu ar trebui.

"nu stii sa tai o portocala, stilul tau de a taia portocale este urat, complicat si ineficient"
"nu-mi place cum tai painea, ce fel de om taie painea asa?"
(n.a.: de fapt mi se zice mereu ca nu ma pricep sa tai nimic, se pare ca nu am stofa de macelar si pace iar o fata care nu are stofa de macelar nu are farmec, nu-i asa?)
"nu mai folosi cuvinte oribile gen "urdori", "caraghios" sau "spooky"
"de ce nu scrii despre sex? scrie despre cum faci tu sex!"
"nu-ti mai calca hainele zilnic!"
"de ce stranuti minimalist! parca te prefaci!"
"muzica pe care o asculti tu sucks!"
"nu mai face zgarie-nori din haine, o sa se darame peste tine"
"nu stii ce inseamna sa fii autoritar"
"imaginatia ta ma plictiseste"
"nu pot sa port cu tine o conversatie logica, mereu divaghezi"
"accentul tau englezesc este groaznic"
"nu "
n
u

Wednesday, October 24, 2007

Sarind peste garduri

Cam o data pe saptamana poarta se blocheaza si nu pot sa o deschid, asa ca sar gardul. Ma uit in dreapta, ma uit in stanga, imi pun ghiozdanul in spate si sar, de obicei exact in momentul in care trec pe strada oameni respectabili si bogati, indreptandu-se catre masinile lor luxoase.
In 27 de ani am sarit prea putine garduri. Daca nu e un gard prea inalt sau dificil, e minunat sa ma arunc pe deasupra lui si mai ales sa-mi incep ziua facand asta. Raman cu un zambet apoi. Mi-ar placea sa se desfiinteze toate portile si toata lumea sa faca "hop" de mai multe ori pe zi.

Monday, October 22, 2007

Obiecte fara nume

In caz ca nu stiati, liftul are un semafor pentru etaje. Ii zic semafor pentru ca eu nu stiu cum se numeste lucrul ala aflat deasupra butonului cu care chemi liftul. Daca nu ar fi triunghiurile sau sferele alea colorate, puse acolo ca sa-ti indice daca liftul coboara sau urca, etajele s-ar tulbura ( au o natura foarte senzuala) cand liftul le-ar atinge si ar fugi, incurcandu-si ordinea. Etajele sunt de asemenea si niste iele in devenire si incearca mereu sa amageasca si sa opreasca timpul si liftul in loc. La parintii mei in bloc, etajele 2 si 7 sunt ielele cu cea mai mare experienta, care reusesc sa obtina ceea ce-si doresc. Noaptea, daca esti atent, iti pun piedica si incearca sa te aduca ofranda casei dragului lor lift.
Ma bucur ca acum nu mai sunt nevoita sa merg des cu liftul, mi se pare un loc inspaimantator.

Thursday, October 18, 2007

Stau pe peron si ma uit cum trec trenurile

( In loc de cuvant inainte) Il ascult cantand pe Fred Astaire ( pe care nu-l puteam suferi cand eram mica) si ma minunez cat de bine i s-ar fi potrivit numele de Florinel.
Am 1, 234 posturi, cu asta stric insa ordinea.
Nu-mi place ordinea, insiruirea, enumerarea. Ordinea este in mintea mea un sir de margele plictisitoare, din alea de plastic, care se poarta cu dresuri comuniste si rochii plisate rosii, din material aspru si scamos.
Mi-ar placea sa fie totul alandala, intors pe dos, sa nu gasesc niciodata ceea ce caut dar sa gasesc in schimb altceva si sa pot inlocui. Asta e un post pentru cei care ma cred organizata si planificata, pentru ca le-a fost mai comod sa puna o eticheta la prima vedere, decat sa stea si sa observe.
Nu prea mai exista observatori, care sa stea picior peste picior si sa se uite atent la tine si eventual sa ia notite, sa faca schite si masuratori.
Acum toti se grabesc, fiecare face tot ce-i trece prin cap "aici si acum", de parca maine va fi sfarsitul lumii, se grabesc sa faca zgomot, sa ia cu amandoua mainile tot ce doresc, sa sara de pe o insula pe alta, fara sa-si ude tivul pantalonilor in ocean. Pacat, prin goana asta nebuna au trecut toti cautatorii de aur si cei mai multi nu s-au ales cu nimic. Nu mai vrea nimeni sa construiasca nimic, pentru ca viata e scurta si batranetea vine repede, ca un somn fatal.
Mie imi place dezordinea, imi pare rau insa ca multi confunda dezordinea cu neseriozitatea. Sa fii spontan nu inseamna faci pe moment, ceea ce numai tu-ti doresti, impreuna cu altcineva, sa te razgandesti din ora in ora. Ce greu e sa gasesti oameni dezordonati, din acelasi univers cu tine :(

Wednesday, October 17, 2007

"What a moon, what a night, what a boy"

Drumul vechi spre casa era lung si destul de urat. Dar merita pentru ca din cand in cand, dar destul de des incat sa nu pot trece cu vederea coincidentele, vedeam la Victoriei la metrou un baiat atat de dragut incat m-as fi uitat toata ziua la el, as fi oftat si apoi m-as fi uitat la el toata noaptea.
Il vedeam mai degraba noaptea, decat dimineata, exact in zilele cand aratam cel mai prost si eram foarte obosita. El era mereu serios, incruntat si cu ochi rosii ( mai putin dimineata), cu casti mari la urechi si tenisi incredibil de hidosi. Si in toata multimea aia de oameni resemnati, ca un sir de detinuti care marsaluiesc pe langa Nil si miros a otet de mere, el era o intamplare foarte placuta. Pentru ca mie imi place sa ma simt atrasa fizic toamna de oameni necunoscuti. Este un anotimp foarte potrivit pentru asa ceva si pentru transformat atractia fizica in ceva mai mult. Sunt genul de om care-si traieste marile iubiri in frig, vara nu-mi prea prieste si nu prea priesc nici eu nimanui.
Dar acum drumul mi s-a schimbat si la Victoriei se urca numai oameni cu priviri senine, incaltati cu pantofi decenti, care nu asculta muzica.

Tuesday, October 16, 2007

Ce ascund hainele

Mie imi plac hainele pentru ca ascund mistere si pentru ca apara corpuri atat de fragile, imperfecte si dragi, burti ca niste bomboniere si sani inegali, genunchi in forma de stilouri si cicatrici triunghiulare, paduri de conifere de par si degete chircite, care par ca stau pe vine. Va dati seama cat de usor sunt de manipulat aparentele daca un strat atat de subtire de material ne arata un altfel de desen?

Dar hainele ascund si jocuri. Te imbraci si pastrezi aparentele, dar intre tine si corp mai exista o lume unde tu esti conducator si tu decizi tot ce se intampla acolo; iar ceilalti ar putea afla- un mic accident si toti ar afla, dar de obicei nu sunt in stare sa stie ceva. Si tu poti sa zambesti enigmatic pentru ca nu stie nimeni ca tu nu dai doi bani pe curele si porti la blugi cordon de halat, ca ai un maieu facut dintr-o hartie dintr-un caiet de matematica sau sosete cusute cu mina lunga de pix, pentru ca ac nu ai si merceriile sunt rare. Poti da zilnic reprezentatii pe corpul tau, pentru orice fel de public, fara ca oamenii sa stie ca asista la un spectacol.

Uneori mai ca-mi pare rau ca exhibitionistii sunt asa de plictisitori si neoriginali atunci cand isi flutura drapelul personal. Poate ca daca s-ar inveli in staniol sau sclipici sau orice altceva, ar deveni mult mai populari. Desi probabil ca atunci nu s-ar mai numi exhibitionisti, ci artisti :D

Uneori insa hainele nu numai ca-l fac pe om, dar il si coplesesc pe om si omul devine ceea ce poarta. Azi am vazut o tabla de sah conducand vijelios o masina plina de chipsuri.

Monday, October 15, 2007

L

Viata mea e un sir dezordonat de litere intre A si Z. Indiferent ce se va intampla, exista niste scopuri pe care mi le voi indeplini, mai devreme sau mai tarziu si care sunt acolo, de neclintit. Este atat de bine sa stiu ca asa se va intampla si e asa de bine sa ma uit in urma si sa vad ca asa a fost si pana acum. Pana ajung insa pe S, ma mai plimb pe ghetarul asta de L, beau ceai, citesc forbes.com si ma gandesc ce mai e de facut.
Daca nu-mi voi indeplini dorintele, o sa fie vina mea si numai a mea. Chiar daca imi va cadea un bolovan in cap la un moment dat si ma va lasa fara simtul muzicii, al desenului sau al jucatului, chiar daca un virus fatal ii va face pe toti din jurul meu sa-mi zica "nu" sau "nu poti" la fiecare miscare, chiar daca la un moment dat voi ramane fara bani, pe drumuri, pentru ca-mi voi da toate economiile pe un costisitor echipament de astronaut, chiar daca o sa vina oameni si o sa-mi sara in spate si o sa ma considere un pres, chiar daca de 3 ori pe an o sa ma loveasca tot uratul din lume si din cand in cand o sa raman singura si a nimanui, chiar daca uneori nu o sa ma plac si o sa ma inchid fata de mine insami.
Problema este ca sunt atat de multe de facut si atat de multe imi plac, incat nu prea stiu ce sa aleg. Mi-as dori sa am timp sa am peste 3 meserii si sa le schimb din 3 in 3 ani. Oricum scrisul o sa-mi ramana mereu, ca un pat la care ma intorc sa ma odihnesc in fiecare noapte.

Wednesday, October 10, 2007

Cyclops


by Jaime Pitarch

Ati observat ca de pe strazi au disparut ciclopii si ca soricarii sunt si ei din ce in ce mai rari?

Monday, October 08, 2007

Despre un scaun

Unele povesti iti trec prin fata si nu ai cum sa nu le observi. Sunt povesti care nu au morala si poate nu-ti raman in cap mai mult de o saptamana, dar e bine sa te uiti la ele cum trec si sa nu le intorci spatele.

Sambata dupa-amiaza, in timp ce stateam intr-o statie si ma uitam la o macara mare, turcoaz (macara sau aparat imens de forat, nu stiu ce era), a trecut pe soseaua goala Costel. Costel este taximetrist. Are un fel de caruta-roaba careia ii sare mereu roata, pe care scrie: "taxi. costel furiosu. tarif 50 ( nu mai stiu 50 de ce) pe ora". La ora aceea nu era nimeni in taxi, doar un scaun. Pentru ca, desi furios, Costel mergea foarte incet si poticnit, am putut sa observ bine scaunul client. Era un scaun obisnuit, de moda veche, semana perfect cu scaunele din piesa "Titanic Vals". Probabil se ducea intr-o vizita, imbracat ca un musafir, asa cum numai oamenii batrani se mai tin de obiceiul asta ( eu cred ca in curand o sa dispara musafirii si vizitele pentru ca nimeni nu se mai deranjeaza sa se aranjeze cand se duce in vizita, din contra, eu una ma dez-aranjez cand ma duc pe la cunoscuti si imbrac tinutele cele mai decadente din garderoba mea... a, da, si nimeni nu mai aduce flori, in afara evident de oamenii batrani care aduc crizanteme cand pica ziua nepoticii, toamna)
Acest scaun avea palaria trasa pe nas, costum maro, cu dungi fine, ghete lustruite de o crema de ghete foarte veche, expirata de vreo 10 ani. Era singur pentru ca perechea lui, o scaunesa cu rochie tapitata cu trandafiri japonezi, murise demult, de batranete si lemnoporoza, in ghereta vanzatoarei de bilete de la Scala.
Costel a trecut mai departe cu scaunul, pe langa macaraua turcoaz si nicicand nu am vazut doua obiecte si lumi mai diferite. Parca l-as fi vazut trecand pe ultimul musafir.

Colica melan

Aseara, pe la miezul noptii, R. se apuca sa faca friptura, S. se ducea la cumparaturi si eu ieseam sa matur frunzele ude de pe scara. Nu stiu cum, dar simt cum ma preschimb in fiinta de noapte si imi pierd diminetile. E o toamna invers.
Cel mai ciudat este sa te vezi cum te schimbi, sa fii constient de toate pierderile si castigurile. E un sentiment bizar pentru ca-ti schimbi pielea modului de-a fi, o simti cum aluneca si uneori te doare. Ma simt mereu somnoroasa, blanda si fara chef de cearta, imi vine sa cer mereu imbratisari. Ce pacat ca multe imbratisari sunt din carton, fals calduroase si din cauza umezelii te imbolnavesc de pneumonia genelor.
Ce pacat e uneori sa fii constient, mi-ar placea sa ma mint mai usor, ca atunci cand aveam 17 ani :(
Ce pacat ca ma simt siropoasa si depresiva intr-o zi care ar putea fi atat de frumoasa.

Wednesday, October 03, 2007

Iar despre deblocare


Un tag care-mi place mult, primit de la Noper.
Trebuia sa scriu o scurta povestire pornind de la desenopoza de mai sus.
La mine "cum ne vin ideile" s-a transformat in "cum scap uneori de ceea ce ma blocheaza" ( cred ca am o obsesie cu subiectul deblocarii).

Totul incepe cu o invitatie trimisa pe tava tuturor inutililor enervanti din capul meu, carora le place sa blocheze usa cu papucii lor mari si sa aiba ultimul cuvant sec. Ei sunt chemati la un spectacol in Marea Sala a Operei Mele Nationale, acum cladire dezafectata. De obicei pica in plasa toti domnii si toate doamnele de conditie buna care imi ocupa abuziv capul si uita sa plateasca chiria si intretinerea. Ei se manifesta politicos, luand loc in lojele acoperite de catifea rosie, murdara si roasa. Doamnele isi fac vant cu evantaiele imense, care nu le incap perfect in poseta si-si lauda pantofii vienezi. Domnii se duc in fumoar, isi pierd manusile din piele de culoarea untului si se lauda cu statutul lor de abuzivi. Toti se intreaba cine va canta si cine va fi dirijorul, apoi se plang pentru ca nu au gasit sa cumpere programe. Apoi eu ma duc si dau drumul in sala la vipere, lupi si monstri facuti din ace de cusut...
In goana lor deschid toate usile, ferestrele si dulapurile. Unii reusesc sa se intoarca, altii nu se mai uita inapoi si se duc sa se instaleze in alte capete, in Florida.

Taguiesc in continuare pe oricine vrea sa-si deseneze propriul mod de deblocare sau sa scrie despre el.

Monday, October 01, 2007

Agentia Reuters informeaza ca

Pe cand toti oamenii au teluri mari, importante, singurele mele teluri in viata sunt transformarea unui perete in ceva gras si impodobit, intr-un perete gen gaina-faloasa ( nu ma pricep sa explic, o sa vedeti voi ce am vrut sa spun mai incolo) si realizarea unui paravan personalizat pentru geam. Ar fi prea simplu sa pun jaluzele!

Am o camera prudenta, plina de lucruri inutile.

In noua mea casa este curent. Timpul flutura foarte rapid. In fiecare seara se face ora 1 noaptea cat ai zice "peste". Iar eu citesc "Insemnarile unui criminalist" de Dumitru Ceacanica. Este o carte veche necomunista, cu infatisare comunista, scrisa in stil comunist, care mi-a amintit puternic de atmosfera vremurilor cand orice manual incepea cu un portret. Mi-a facut pofta sa citesc carti cu capitanul Roman :D.

Ma incanta ideea ca o sa creez un concept de campanie ce va trebui aprobat de un profesor de la Harvard Business School. Mi se pare interesant: e ca si cum lumea unei propozitii se va lasa evaluata de lumea unei ecuatii. D-abia astept, in marea parte a timpului nu prea am parte de provocari asa cum imi plac mie. Trebuie sa-mi gasesc o meserie care sa ma lase sa-mi scot lumea la aer curat ( ca astronaut nu o sa devin niciodata, trebuie sa fiu realista, sunt prea proasta la matematica).

Thursday, September 27, 2007

Raftul dictatorilor


Cei doi frati gemeni dictatori sud-americani nu s-au nascut in puf, i-am gasit pe o taraba alaturi de alti oameni simpli din plastic. Pe atunci se prefaceau arabi proprietari de saormerie si d-abia isi duceau zilele. Zi de zi, clienti furiosi amenintau ca le distrug afacerea daca nu inceteaza sa vanda saorme care strica burta cumparatorului onest. Dar cei doi frati reuseau sa scape cu cu basma curata din orice intamplare si continuau seria de matrapazlacuri.
Acum stau pe raft in bucatarie si pun la cale comploturi urate: cum sa ne puna otravuri in ceai si sa puna stapanire pe casa, deja au reusit sa-mi imbolnaveasca bietii colegi de apartament in ultimul hal. Acum isi frang degetele de la manutele lor mici si grase de dictatori ticalosi si se gandesc cum sa faca sa nu fie umpluti cu sare si piper si pusi la munca. Au pus stapanire pe raft si vor sa porneasca o revolutie, dar sunt furiosi pentru ca singurul lor discipol este doar o ciuperca ordinara cu cap de lemn.

Tuesday, September 25, 2007

Imi place

Mie imi place sa ma intalnesc cu oameni si sa nu facem nimic. A inceput sa-mi placa nimicul mult, mult. E ca o plutire pe o saltea pneumatica, pe apa sigura. Atunci sunt impacata eu cu mine, nu mai am dorinte, ci-mi place si sunt multumita cu tot ce am si tot ce sunt. Si in loc sa ma moleseasca imi da o liniste in ganduri asa placuta!

Mie imi place acum sa numesc depresia-confuzie.

Mie imi place sa am placeri de om batran, sa ma plimb la soare pe bulevardul Aviatorilor si sa ma opresc pe o bancuta, sa-mi pice frunze in cap si sa ma odihnesc, mai ales ca toata ziua car cate o plasa incarcata incolo si incoace, parca nu o sa mai termin niciodata de adus lucruri :(.

Mie-mi place sa ma uit in urma si sa vad unde eram si unde am ajuns si sa-mi dau seama ca nu pot face comparatii, ca nu are sens sa am regrete sau sa ma judec aspru. Mie imi place sa fiu fericita fara motiv o secunda mai tarziu dupa ce mi-am amintit de o intamplare urata si sa nu ma consider anormala pentru ca sunt asa.

Mie-mi place sa ma laud ca o sa inventez optimistul utilitar si spun tuturor de el. Si i-am facut si o schita si ma gandesc ca daca o sa cred destul de puternic in el, el o sa si apara si o sa-mi curete cu clor mazga pesimismului in fiecare luna. Multi oameni cred in pesimism si-l considera un fel de realism si cred ca optimistii cred in povesti de adormit copiii. Dar pe mine pesimismul ma trage in jos si-mi distruge tot entuziasmul.

Monday, September 24, 2007

ο Ceti / ο Cet

Noua casa mea naste zilnic paienjeni. Toata noaptea mi-am petrecut-o tresarind, crezand ca o sa ma trezesc cu un picior de paianjen in nas sau cu genele cusute cu panza. Dimineata am pierdut jumatate de ora incercand sa prind un male model cu peste 6 perechi de picioroange cu cana mea verde preferata. E ciudat in noua mea casa, cam frig, dar bine. Doar ca dimineata sunt probleme cu apa calda, totul e intunecos si afara pare mereu ca e primavara. Si din cauza asternutului, patul meu pare o omicron ceti. Nu e de mirare ca ma simt bizar.

Friday, September 21, 2007

Invers

Intr-o curte, pe zidul unui gard, scrie "crist teror". Probabil este o zona "god-free", o bizarro-world, unde totul este invers si albul are nuante de negru. Probabil diavolii isi fac cruce cand trec pe acolo si tin bratari cu iconite la incheietura mainilor lor diabolic sensibile ( alaturi de banderolele adidas, fabricate pentru tenismeni).
Nu vi se intampla sa treceti prin locuri unde lucrurile nu stau cum ar trebui si sa va simtiti ca si cum ati sta cu picioarele in sus si capul in jos? Unde gandurile merg de-a-ndoaselea si ies idei care a doua zi par straine si dubioase?
Habar nu am cum sa evit locurile astea. Nu au semne de avertizare.

Tuesday, September 18, 2007

Deblocare

La ce te gandesti cand ti se blocheaza mintea si se blocheaza si toate canalele si nu o mai poti goli de toate nimicurile care o infunda? Cum, unde, cand?
Cand ma apuc sa-mi imaginez mi-este greu sa ma opresc, sa ma educ, sa-mi dirijez imaginatia sau sa o cumintesc. Imaginatia mea este un copil salbatic si murdar, cu seminte de plop intre degetele de la picioare si ceara ruginie in urechi. De cate ori trebuie sa o disciplinez ma doare sufletul si simt cum ceva drag si cald mie se raceste, caruselul cu cai albi se opreste definitiv si copiii sunt dati jos, trimisi acasa la lectii prin intunericul parcului.
Sunt un om cuminte care uraste disciplina, care-i respecta pe cei batrani dar deseneaza mustati si colti de vampir dumnezeului Iehova desenat in biblia ilustrata. Sunt responsabila, dar este copilul asta murdar care-mi alearga pe campiile cenusii, pe care nu o sa-l fortez niciodata sa fie de partea mea, nu o sa-l dezvat niciodata de obiceiul de a ma lasa balta cand are chef.

Cand ma blochez imi scriu repede o poveste in cap, fara sa ma intereseze ca e buna sau proasta. Imi povestesc de dragul povestii. Despre ibrice de exemplu. Ibricele sunt lucruri firave impachetate in armuri ordinare. Nimeni nu le trateaza cu grija, pana cand le sare smaltul de pe dinti si le cad manerele. Un ibric fara maner este ca o pisica fara coada. Iar pisicile sunt ibrice cu blana care stiu sa fiarba mocnit, in timp ce motanii sunt adevarate oale de presiune mustacioase.
Uneori deblocarea necesita chiar 100 povesti, alteori o poveste de 100 de zile. Si alteori 100 de ore de somn. Noapte buna!

Monday, September 17, 2007

Inceput de luni

Dimineata, am vazut pe fereastra de la baie, pe antena unui bloc, un soim gras, care tipa fara incetare. Nu am mai vazut niciodata soimi in Bucuresti. Fereastra mea de la baie dadea intotdeauna spre New York, pentru ca se vedeau peretii gri si murdari si se auzeau sirene de ambulante si politie. Era o atmosfera de NYPD Blue. Celelalte ferestre de baie au apendice precum aparate de aer conditionat sau gratii si uneori, prin ele, au incaput infractori chinezi si au spart apartamente. Soimul a fost ultimul amanunt de atmosfera de NY, pentru ca in timp ce-l priveam a inceput sa se auda tare si clar "Desteapta-te romane". Venea probabil din curtea unei scoli, unde incepea scoala in mod specific romanesc. Nu cred ca o sa mai vad de acum inainte Ny pe fereastra mica. Raman inchisa in Bucuresti.
Apoi in metrou am vazut ceva ce mi-a pus un nod in gat si m-a intristat si mi-a intrat in cap. Plutea pe peron un fluture rochita randunicii. Confuz si obosit, a zburat in dreapta, in stanga, in sus, spre un neon, apoi s-a lasat jos, pe patratelele crem, de ciocolata alba comunista si a ramas acolo, cu aripile stranse sus. Ma uitam la el, in acelasi timp se uita la el si un domn in varsta, asezat pe scaun rosu si lucios. M-am gandit: "oare s-a asezat fluturele ca sa se odihneasca sau sa-si astepte moartea sau a murit?" Si m-am gandit sa fac o fapta buna mica si sa ma duc sa iau fluturele, sa ies sus, la soare si sa-l asez pe frunze, sa aiba inca o sansa. Atunci a venit metroul, domnul s-a ridicat si pana sa apuc sa fac un pas, piciorul domnului in varsta a strivit fluturele, l-a rasucit sub pantof, tavalindu-l inainte si inapoi, facandu-l pulbere gri.
Eu nu stiu, domnul in varsta stie daca a facut asta din mila sau din rautate sau din indiferenta. Stiu doar ca este a mia oara cand vreau sa fac o fapta buna mica si nu apuc, pentru ca aman prea mult momentul, pentru ca ma gandesc prea mult inainte. Poate gestul meu nici nu ar fi contat, poate fluturele murise demult. Dar acum ma tot gandesc la el si imi pare rau ca nu am facut nimic pentru o fiinta atat de mica.

Thursday, September 13, 2007

Comoditate urata

Uneori, de fapt de multe ori urasc telefoanele mobile. Nu numai pentru ca fac parte din categoria de lucruri care ne ajuta sa fim mai comozi si in acelasi timp mai lenesi si obisnuiti sa intindem mana si sa avem ce vrem si astfel sa ne plictisim mult mai des. Masinariile astea din jurul meu ma fac sa ma simt ca o adormita care isi traieste viata apasand pe mii de butoane.
Eu imi urasc telefonul mobil si telefonul mobil ma uraste pe mine. El este vechi, lent si nu-l motivez niciodata sa dea ce are mai bun din el. Este zgariat de la chei, murdar de la carioci si pixuri si cand imi ploua in geanta, culoarea rosie a vechiului portofel se transfera peste el, umbrindu-i toate orizonturile ( si enervandu-l atat de tare incat se bloca si refuza sa-mi recunoasca drepturile de proprietate si cartela sim).
Uneori cade in cap din pat si devine si mai prost, prostia tinandu-l chiar si 2 zile. Si este mereu infometat si racit, vrea mereu sa se incarce si sa stea cu picioarele in apa fierbinte a prizei. In plus, are o fire rea si-mi uraste ipodul, pe care-l loveste cu salbaticie in gatul alb si-l murdareste cu orice ocazie.
Am impresia ca am fata de el o atitudine cum avea mastera doamna vasilian fata de lizuca; cand ma lasa balta imi vine sa-i zic "gangania dracului" dar imi amintesc ca e doar un telefon si ma opresc. Oricum simte ca nu-l doresc si reuseste de multe ori sa se faca uitat acasa, printre perne, ca sa poata urmari stand in pat "tanar si nelinistit" ( nu numai ca este un prost dar este si un mare fan victor newman) iar eu ma enervez apoi toata ziua pentru ca fara telefon mobil inseamna si fara ceas.
Telefoanele mobile sunt urate dar si infricosator de bune la casa omului dar mi-ar fi placut sa fi trait in acele vremuri cand telefonul fix era un lux si telefonul public era foarte important. Cand domni imbracati elegant ( pe vremea aceea oamenii nu erau asa comozi si isi dadeau silinta sa se imbrace cat mai frumos) in costum, cu alura de Cary Grant, bagau fisele in telefon si vorbeau repede si concis, rezemandu-se de zid si tinandu-si pardesiul pe un brat. Domnii astia pareau mereu ca flirteaza sau transmit secrete de spionaj. Acum incabinele telefoanelor publice gasesti sticle de coca cola goale, eternul graffiti erps pe telefon si geamurile tandari pe jos.

Tuesday, September 11, 2007

Reiubire

Vorbeam la un moment dat despre reindragostire. Daca e posibil sa te reindragostesti de aceeasi persoana, de mai multe ori. Sa crezi ca nu mai simti nimic si apoi, intr-o zi, mult mai tarziu, sa vezi ca te-ai inselat. Eu ziceam ca eu nu am trecut prin asta. Ziceam ca daca mie imi trec sentimentele pentru o persoana, atunci trecute sunt si nici macar nostalgia lor nu o mai am.
Dar cred ca am mintit si ca stiu si eu cum e treaba cu reindragostirea asta. Si e ceva atat de frumos. Ceva atat de puternic, dupa atatia ani, mai ales ca te loveste din senin, exact ca prima oara, cand nu te astepti.

Monday, September 10, 2007

Atunci si acum

De multe ori nu vreau sa intorc timpul inapoi.
Atunci, in adolescenta, aveam momente cand ma plictiseam si eram ingrozitor de lenesa. Atunci ma plictiseam in timpul orelor, asteptand sa sune de pauza si sa ies pe hol si sa ma uit dupa baiatul care-mi placea. Si as fi vrut sa ies in fiecare zi in oras si sa ma intorc cat mai tarziu acasa.
Acum am stari de lehamite, cand nu mai astept sa sune nimic si nu-mi mai pasa de nimic. Uneori se termina ziua de lucru si tot ce vreau este sa ma duc acasa, sa ma bag in pat si sa dorm.
Atunci exista doar oboseala dupa ora de sport si dupa teza la limba romana. Acum este oboseala dupa o zi de lipsa de entuziasm.
Atunci fericirea mea era un carnet sarac, doar cateva file se invarteau pe spirala: dragostea, hainele frumoase, sa scap de ascultat la ora de franceza, sa fiu draguta.
Acum fericirea mea este mai groasa decat cronica secolului 20. In interiorul meu s-au dezvoltat mecanisme si fluturi care dau din aripi in cele mai insignifiante momente, pentru cele mai mici lucruri. Acum stiu cum se face fericirea.
Atunci ma temeam de oglinzi, zilele in care nu-mi placea cum arat erau dese si dramatice, dar ma uitam cum ma oglindesc in fiecare vitrina si geam de masina. Acum ma uit la cealalta eu si nu o mai judec pentru cearcane, defecte, ma simt bine uitandu-ma la ea. Inca nu tin minte cum arat, daca se intruneste in mintea mea vreun tribunal unde eu sunt acuzata, eu nu sunt reprezentata prin nicio figura, ci apar ca o silueta incetosata.
Atunci nu stiam sa fiu singura, sa fiu cu mine, sa ma multumesc cu mine. Acum nu mai simt o lipsa atunci cand sunt numai eu cu mine. Toate scaunele de musafiri de la masa sunt ocupate si petrecerea este in toi oricand.

Saturday, September 08, 2007

Cocori prafuiti

Saptamana trecuta, aproape de asfintit, m-am plimbat prin magazinul Cocor. Prin ferestrele mari, prost spalate, intra lumina portocalie-rosiatica fara sa reuseasca sa schimbe prea mult locurile gri si reci. Nu holurile de tribunal ar trebui sa se numeasca "salile pasilor pierduti", ci etajele magazinului Cocor. Mai ales ultimul etaj, unde gasesti perdele, lampi si covoare, unde linistea miroase a cuvertura si vanzatoarele arata asa cum aratau acum 5, 10, 30 de ani. Sunt vanzatoarele nemuritoare, pe care le gaseai inainte de '89 vanzand paine, lapte, coafand, dand bani la CEC sau stand dupa tejgheaua farmaciei. Care iarna poarta pulovere crem sau gri, pe gat, au parul tuns scurt, siret la ochelari si ciorapi uzati, de culoarea pielii, care mesteca un colt de paine si-si iau masa printre produsele expuse, chiar daca este vorba de sosete sau chiloti. In Cocor, oricate modernizari s-ar aduce locului, ramane acelasi aer vechi.

Eu cred ca atmosfera de vechi se pastreaza si din cauza magazinului de peruci de la parter, care pastreaza in firele de par o amintire, doua, de demult si intra in narile oricarui vizitator Un magazin de peruci romanesc are mereu un aer sinistru. Chiar mai sinistru decat aerul unui magazin de articole de piele romanesti, unde miroase a talpi de urs, a raion de pescuit si interior de masina galbui cu negru.

Nu stiu de ce se numeste Cocor. In copilarie credeam ca vin cocori sa se odihneasca pe acoperisul magazinului. Cocorii care, probabil, se odihnesc acum impaiati in vreo diorama a muzeului Antipa/

Tuesday, September 04, 2007

Viata e ciudata

Traim vremuri in care boabelor de cafea li se iau amprentele, se recunoaste stiintific ca femeile si barbatii nu au inimi la fel si pisicile devin santinelele tiroidelor stapanilor. Iar eu o sa locuiesc pentru prima oara in Bucuresti intr-o casa imprejmuita de curte, cu tei si piersic. Eu, care am locuit mereu intr-un bloc inalt si blazat si am auzit rasuflarea tuturor vecinilor, o sa pot sa pun flori si sa cresc pisoi cuminte. O sa traversez si o sa ma plimb prin parcul Kiseleff, cu care nu sunt deloc obisnuita, de unde o sa-mi pot cumpara jucarii stupide, gen lupi de plastic si dinozauri. Si o sa fac 3 pasi si o sa ajung la Muzeul Antipa, unde o sa vad toate expozitiile si toate colectiile. Adica sper sa semnez un contract si sa am toate astea :D
Mi-as dori sa vina si vremuri in care Romania sa fie plina de cicade si colibri, gorile si ursi panda. Atunci chiar ca ar fi totul perfect!
Multumiri multe tuturor celor care mi-au trimis mailuri cu case in ele :)

Monday, September 03, 2007

Lectura de protest

Lucia ne cheama sa citim.
Ca sa vada lumea ca inca mai exista oameni care fac asta, ca sa vada directorul televiziunii romane, in capul caruia se invart ganduri de genul: haide sa scoatem cultura afara din televizor si din ochii telespectatorilor, ca am vazut eu in jur ca nimeni nu mai pune mana pe o carte si chiar daca mai sunt cativa stiu eu ca ei nu se uita la televizor, la ce bun sa mai ocupam timpul de emisie cu emisiuni plictisitoare in care niste oameni vorbesc atat de mult si repede, ca in cartile groase, cu scris mic si fara poze!
Nu uitati: maine, marti, ora 7 seara, la poarta din Pangratti a TVR, macar timp de 10 minute.

Tuesday, August 28, 2007

Mi-aduc aminte

Unele melodii sunt ierbare, iti aduc aminte de anumite timpuri, cum era atunci cand le ascultai. Timpurile astea se imprima in melodie si raman acolo uscate si plate, uneori sub forma de farame.
Alte melodii iti aduc aminte de toate timpurile, desi sunt melodii pe care nu le-ai mai auzit niciodata. E ciudat, asculti melodia si capul ti se umple de toate tipurile de senzatii din trecut.

Ascult o melodie noua, cu un cuc care canta din cand in cand prin ea si-mi aduce aminte de atatea povesti. In mod normal nu ar trebui sa-mi aminteasca de nimic, anul asta am auzit pentru prima oara un cuc cantand. Dar o ascult si simt mirosul de mar taiat in felii de bunica mea, mar verde-acrisor, plin de apa pe coaja lucioasa. Pot sa simt forma feliilor in mana si cum sare sucul din ele, cand imi infig unghiile in coaja. Peste amintirea asta intra alta amintire, despre cei doi frati gemeni. Unul ei foarte destept, olimpic la matematica, celalalt aproape retardat, lovit de meningita cand era mic. Avea mereu cearcane vinete in jurul ochilor si gangurea, nu vorbea, era imbracat neglijent si urat de catre parintii lui. Cei doi au fost in aceeasi clasa, pana in clasa a 8-a, daca-mi amintesc bine. Peste amintirea asta intra stralucirea soarelui de iarna care apunea iarna, in sufrageria bunicii mele, prin geamurile cu flori de gheata si prin verdele tepos de asparagus pus pe masa de sticla rosie. Este cea mai minunata lumina traita de mine. Pe atunci iernile erau lungi si grele, cu multa zapada care scartaia si frig si vrabii care se adaposteau in balconul inalt, zgribuliti. Pe atunci cantam la pian, citeam carti cu pitici si grasani si ma uitam la sindbad marinarul in timp ce afara sufla crivatul si scolile se inchideau din cauza zapezii prea mari.
Si apoi vin invalmasite amintiri marunte si iuti: zatul de cafea din ceasca, uscat sub forma unui iepure, mama mea jucandu-se de-a ghicitoarea, scheleti fosforescenti in camera din tabara si un roman politist prost, citit de toata lumea - cufarul din chiparos, primul baiat care m-a remarcat pe strada - ce faci bombonico?, tastatura din care cadeau tastele ca dintii unui om batran, foarfeci cu manere colorate din vitrina magazinului, toate tipurile de evantaie vazute in toata viata mea: din lemn, carton, bambus, hartie moale, voal.
Sunt prea multe senzatii, culori si amintiri pentru un biet cap, care asculta o simpla melodie.

Mica publicitate

Are cineva cunostinta de un apartament de doua camere, cu chirie pana in 400 euro, nu conteaza zona, important este sa fie pe langa o statie de metrou?
Daca stiti si-mi trimiteti un mail la mintea_de_ceai@yahoo.com cu detalii va multumesc inca de pe acum :)

Thursday, August 23, 2007

Publicitate


Photograph by Wang Qingsong

"Commercial War focuses on the power of ads and the misconceptions that ads can create. For this photo work, I constructed a chaotic backdrop where over 20 people are depicted in a frenzy of competition with some even fist fighting while jostling for ad positioning on a huge billboard advertisement; this struggle for the most optimal outdoor ad placement is perceived as inevitably bringing power and influence. The struggle for ad placement in public space in China is not unlike a battlefield strewn with casualties after a pitched battle for power. Today one brand wins. The next day, its competitor will replace it with better positioning on public spaces. Every day, new ads go up, and old ones fall down, scattered in pieces, and discarded on the ground under newly erected billboard advertisements".

more here

Lumière

Designer: Felix de Pass
more here
Imi place mult, arata ca o sera pentru lumini. Ar fi frumos sa-mi creasca lumina cu frunze prin casa. Sa am iedera in becuri si becuri in magnolii.
Ca tot exista cliseul idee=bec care ti se aprinde deasupra capului: mi-ar placea sa se mai inventeze si oameni cu becuri in loc de capete. Si de cate ori omul ar avea o idee ( mai degraba buna decat rea), s-ar auzi un click si i s-ar aprinde capul. Si-asa oamenii cu idei ar fi ca niste felinare umblatoare, s-ar vedea de departe si am putea sa vedem pe unde mergem la lumina lor atunci cand capul nostru este gol.
Uneori ma frustreaza atat de tare ca nu am un mentor, maestru, om la care sa ma duc cand am intrebari sau ma simt in pom, spune-i cum vrei, incat as fi in stare sa ma iau dupa fiecare om cu cap in forma de bec din preajma mea. Ceea ce nu este foarte indicat. Nu orice forma de bec lumineaza.

Wednesday, August 22, 2007

Sunt prea bizi chiar si pentru ideile mele

Cand sunt foarte ocupata devin dependenta de carnetelul cu idei. Trebuie sa notez orice idee, altfel risc sa o pierd in cascada cu lucruri de facut.
to do irl list:
- o gorila neagra din plastilina ( in lipsa de plastilina neagra si rosie, merge si albastra, cu ochi portocalii)
- poza cu picioare din chibrituri cu fosfor rosu, asezate pe un tapet verde de moda veche
- de gasit mostra tapet verde de moda veche
- sa scriu post despre necunoscutii oameni frumosi
- de facut dulceata de portocale
- de facut o poveste cu cuvintele de la pagina 98 din dictionarul vechi
Nu am timp nici macar sa termin postul asta :(

Monday, August 20, 2007

Si fetele au ganglioni

Un cuvant caraghios si totusi serios: ganglion! Nu este deloc feminin si gingas sa te doara ganglionii de aceea o fata trebuie sa tina acest lucru secret, departe de ochii lumii. Trebuie sa stea in camera ei cu perdelele trase, ca sa nu o vada vecinii, sa modeleze ganglioni din plastilina si sa se vaite: ganglionii mei, ganglionii mei!
Multe lucruri trebuie sa tina secrete o fata. Pentru ca asa trebuie, pentru ca asa a fost educata, pentru ca asa s-a crescut ea cat a stiut de bine, la nimereala, ca nu a avut pe cine sa intrebe, pentru ca asa zice lumea x si lumea y, lumi importante pentru ea, pentru ca asa zice lumea z ( dar astia nu conteaza prea mult). Si se trezeste la un moment dat ca are numai secrete si lucruri pe care nu le poate marturisi nimanui ( shhh!) si ca nu mai are astfel nimic de spus. Asa ca se absoarbe in interiorul ei, ca o palnie de gramofon intoarsa pe dos, in loc sa spuna tuturor despre ganglionii ei!

Thursday, August 16, 2007

Wednesday, August 15, 2007

Vreau!

Simt cum am evoluat! Am dorinte din ce in ce mai marunte si umile! Daca inainte imi doream papusi, ursi de plus, dulciuri, haine, bijuterii, parfumuri, telefoane, calculatoare, carti, case, masini si barbati, azi, cu ocazia onomasticii numelui de mijloc imi doresc doar sa primesc magneziu si o mica tabla cu creta si burete! Si carioci, ca din alea nu am niciodata destule! Sunt sigura ca la un moment dat o sa devin atat de zen incat o sa-mi doresc lucruri si mai mici si neimportante, cum ar fi doar un siret sau o furculita cu un dinte
( daca furculitele obisnuite au 4 dinti, cand se numesc ca sunt cicloape: cand au trei, doi dinti sau unul singur?)
Cand vine vorba insa de maimuta cu talgere, imi pierd total zenul. Se pare ca maimutele cu talgere sunt foarte rare si sunt mai ales de 2 specii: cu fes de turc si unghii vopsite in rosu sau cu expresie psihopata si pantaloni strambi, in dungi. Ambele specii se gasesc preponderent doar in Asia.

Tuesday, August 14, 2007

Poveste chinezeasca fara cap



Intr-o dimineata blanda de august, cu miros a toamna ( si de vinete puse pe foc) am descoperit ca un malefic vrajitor chinez ( dar cu ochi mari, rotunzi, anime style) fusese decapitat pe o strada oarecare. Capul ii era plin de vanatai, dar in ochi inca ii mai lucea rautatea. Mai intai o masina a parcat peste el, apoi masina l-a impins in mijlocul strazii, unde eu i-am furat sufletul cu aparatul meu iar o tiganca in fuste rosii l-a maturat intr-un tomberon. Si avea o barba atat de alba si ingrijita, am crezut la inceput ca e un cap de Mos Craciun.
Pentru ca locul crimei este foarte aproape de un restaurant chinezesc rosu si plin de lampioane, am banuielile mele privind autorii crimei. Pacat ca exista foarte putini autori de romane politiste chinezesti, nu am cui sa vand povestea asta.

Thursday, August 09, 2007

Mutant pe bulevard

Azi noapte, pe bulevard, a fost tare placut. Pentru ca miroseau frumos gardurile tunse, a esenta de verde. Spre deosebire de alta noapte, cand o masina pest-control m-a umplut de pulberea alba a insecticidului si nu mi-a fost deloc bine. Inca astept sa vad ce mutatii am suferit, poate o sa-mi creasca o creasta zimtata de dinozaur si o sa ajung la gradina zoologica sub forma unui irenozaur :(

Wednesday, August 08, 2007

O poveste dintr-o casa veche

Povesti poti gasi oriunde: in vopseaua de pe lift, in praful de pe scari, in baltile din fata burlanelor. Povestea cainelui din poza de mai sus se gaseste intr-o casa batraneasca goala, de pe cheiul Dambovitei, care va fi vanduta in curand.

Cine stie cine a baut ultima oara whisky in casa aceea. Paharele par murdare de multa vreme, dar in ele luceste inca dulcele malt. Uneori, noaptea, ies dintr-o fotografie veche trei femei care au figurile razuite in poza si-si beau necazurile in bucataria mica si neingrijita. Povestesc despre sarcini pierdute si barbati morti in razboi, despre guvernante nepricepute si materiale de rochii de la Paris. Uneori, din aceeasi poza ies fugind alti 3 copii, fara trasaturi pe chipurile incetosate, si incep sa se joace de-a fata-ascunselea printre farfuriile cu mancarea incremenita pe ele si lemnele marunte stivuite in hol.
Pentru ca unul dintre copiii-naluci isi dorea mult un caine, bucataria cea murdara i-a creat un caine dintr-o bucata de pagina de carte veche de bucate si un fulg de ovaz, care a capatat viata in momentul in care o picatura de whisky i-a cazut in gura. Noaptea, nu se mai aud doar pantofii copiilor alergand pe gresia tip arlechin, acum rasuna si latratul anemic, in galgait de alcool, al cainelui pe care cele trei femei il hranesc numai cu whisky. Ziua, cainele fixeaza paharele goale, asteptandu-si ora inaintata a mesei. Nu am strans nimic, fantomele nu trebuie deranjate de la locul lor.

Monday, August 06, 2007

Vantul deasupra asfaltului

Vremea asta furtunoasa ma agita si ma oboseste. Am crezut ca daca incerc vechiul truc ( sa ma imbrac ca un om cuminte) o s-o fentez. Dar nu mi-a mers.
In spatele meu e o fereastra pe care nu reusesc sa o inchid si care se tranteste in mod fantomatic ca in "Rascruce de vanturi". Si am vazut un baiat care purta pe deasupra tricoului niste medalii. Asa stia el sa se lupte cu vantul. Iar o femeie se ruga de niste voci sa nu o lase sa devina presedinta Romaniei pentru ca nu stie sa se poarte frumos cu copiii.
Pe o vreme atat de nelinistita parca ies din oameni toate fricile si fobiile. Din mine iese la iveala toata rezerva de care sunt eu in stare. Nu ma simt bine cand sunt rezervata pentru ca tin oamenii la distanta si ii fac sa simta asta din plin. Sunt destul de inspaimantatoare azi, cred :)
M-as lupta cu toata birocratia postei romane daca mi s-ar putea trimite un colet cu vreme blanda, cu privire de oaie.

Wednesday, August 01, 2007

Inchipuite

Lupul Fenrir a fost legat cu un lant turnat din 6 lucruri inchipuite: zgomotul pasilor pisicii, barba femeii, radacina pietrei, tendoanele ursului, rasuflarea pestelui si saliva pasarilor. Cand va veni Amurgul Zeilor el va scapa din lant si va inghiti soarele.
Lucrurile inchipuite formeaza cel mai puternic lant. Ca sa poti scapa de el, trebuie ori sa cresti prea mare pentru el ori sa-ti inchipui clestele in stare sa-l desfaca. Si cum imaginatia mea este ca o boxa haotica si imensa, in care poti gasi clestele doar cu un pic mai mult noroc, trebuie sa ma bazez doar pe cresterea mea. Sper numai sa nu ma apuc sa inghit si eu soarele cand ma voi vedea libera si gigantica.
Lantul meu de 6 lucruri inchipuite este format din: fosnetul unor vorbe rele, fierea cinicilor, luciul monedelor, lana plictiselii, pixelii ecranului, gustul amar-usor iute-usor electric al celor 1000 de frici.

Thursday, July 26, 2007

Regii Suediei aveau palate mici si carpa de calcat

Traditia spune ca un baiat din Germania, care traieste intr-o casa de hobbiti si suporta zilnic 13 grade si ploi, trebuie sa faca un cadou unei fete din Romania care moare de cald intr-un cubulet de beton. Ce cadou? Evident o categorie. Asa ca am primit cadou tagul: "Regii Suediei aveau palate mici". Il las in romana ca tare-mi place asa ( multumesc intr-un mod suedez lui L.)
In el voi scrie doar despre lucruri mici.
Un lucru mic este carpa mea de calcat. Un fier de calcat, in mana mea, va ajunge mereu sa culeaga fierbinteala si aburi si sa semene arsuri de culoarea parului de urs carpatin. Din pacate, nu s-a inventat inca dicarbocalmul pentru fierul de calcat. Asa ca uneori, pentru binele bluzei care cere sa fie indreptata si intinsa, calc printr-un intermediar: carpa de calcat in patratele mov si roz.
Carpa asta miroase intotdeauna foarte frumos: a detergent si fierbinteala. Si pentru ca sta intr-un sertar special, cel cu foi de dafin, nuca de cocos, stafide, bicarbonat, zahar vanilat, manusa pentru cuptor si lumanari pentru tort, miroase mai ales a acasa, a bucatarie insorita si loc sigur. Daca lumea s-ar intoarce pe burta, in mod nefiresc, si s-ar decreta ca toate femeile sa poarte pe cap val musulman si sa aiba doar ochii la vedere, mi-as acoperi jumatate de fata cu carpa de calcat. Asa, nasul meu s-ar simti tot in libertate.

Sunday, July 22, 2007

Sejur la Marea Ireniana

Traversasem pe trecerea de pietoni din fata bisericii in constructie. Trecand pe langa gardul din tabla stralucitoare si fierbinte al unui santier, am vazut un mic anunt xeroxat lipit pe el: oferta de sejur la Marea Ireniana. M-am nelinistit. Pentru o secunda m-am intrebat de unde stie agentia asta de voiaj de statiunea mea. Apoi am observat ca, din cauza unei cute pe care o facea hartia, nu vazusem ca scria de fapt Tireniana.
Ca sa ajungi sa-ti petreci vacanta pe malul Marii Ireniene trebuie sa afli mai intai unde este cea mai narcisista tara, o tara care nu seamana nici cu o cizma, nici cu un peste, care nu are de fapt nici macar o forma geometrica recognoscibila.

La Marea Ireniana se ajunge numai cu trenul, un tren verde cu scaune din catifea rosie. Uita-te in gara dupa un tren de culoarea tapetului de cinematograf. Orice alt verde te va conduce la alte mari. In acest tren nu gasesti niciodata mai mult de 3 pasageri iar controlorul, in loc sa-ti composteze biletul, ti-l pateaza cu ceai. Trenul merge pe cele mai inguste sine, pe cea mai ingusta cale ferata, prin cele mai inguste paduri. De aceea, timp de 2 ore cat dureaza calatoria, vei auzi permanent fosnetul crengilor care se freaca de geamuri in goana trenului.

Statiunea este mica, dar asta si pentru ca marea Ireniana este cea mai mica mare din lume. Strazile sunt facute din dungi albe si albastre si fiecare casa seamana ba cu o bombonerie, ba cu un pian alb, ba cu interiorul unui frigider in care a explodat o acuarela verde. Gasesti multe terenuri suspendate de tenis verzi si rosii, pentru ca locuitorii din statiune adora sunetul de mingi de tenis pocnite de rachete. Plasati bine pe stalpi, stau uriasi din gheata cu portavoci imense. Ei sunt platiti de primarie sa sufle aer rece asupra micii statiuni atunci cand soarele este prea puternic.

Pe faleza si pe plaja poti ajunge doar dupa ce cobori o scara care seamana cu o vesta. Coborand din nasture de sidef in nasturede lemn, ajungi pe nisip. Nisipul este alb, moale si nu are urme de cauciucuri. Majoritatea sezlongurilor sunt goale. Pe ici pe colo poti vedea oameni cu fete banale, vorbind o limba ce seamana cu rusa dar si cu engleza din coloniile indiene. Sub o umbrela pe care a fost tiparita o reclama la inghetata sta o vulpe care pregateste teza de doctorat a unui oarecare Filip cel bogat. Tot ce auzi sunt valurile celei mai mici mari, tipetele pescarusilor si sunetele mingilor de tenis pocnite de rachete.

Daca apasati aici o sa vedeti cum e atmosfera in statiune in weekend, atunci cand vin cei mai multi turisti ( clip gasit de L., care stie tare bine cum merg lucrurile in statiunea asta)

Saturday, July 21, 2007

Chestionarul lui Proust

Tag primit de la Jeriko


1. Your most marked characteristic?


I'm a nonsense talker

2. The quality you most like in a man?


Gentleness and sense of humour

3. The quality you most like in a woman?


Delicacy and sense of humour

4. What do you most value in your friends?


Sense of humour and care

5. What is your principle defect?


I am too responsive

6. What are your favorite occupations?

Photography, writing and talking nonsense


7. What is your dream of happiness?

a spring day, with my loved one

8. What to your mind would be the greatest of misfortunes?

Madness

9. What would you like to be?

childrensbookwriter


10. In what country would you like to live?

Iceland

11. What is your favorite color?Green

12. What is your favorite flower?

Gardenia

13. What is your favorite bird?

Humming Bird

14. Who are your favorite prose writers?

Joyce, Eliade

15. Who is your favorite poet?

T.S Eliot

16. Who is your favorite hero of fiction?

Rahan, Little Prince

17. Who are your favorite heroines of fiction?

Alice

18. Who are your favorite composers?

Chopin, Vivaldi, Verdi, Philip Glass

19. Who are your favorite painters/artist?

Vermeer, Goya, Dore, Daumier

20. Who are your heroes in real life?

-

21. What is it you most dislike?

Hate

22. What natural gift would you most like to possess?

serenity


23. How would you like to die?
very old, in my sleep


24. What is your present state of mind?
sleepy and happy

25. To what faults do you feel most indulgent?

Driven by love or good intentions

26. What is your motto?
no motto for you

Thursday, July 19, 2007

Asfaltul pe care aluneca oamenii-panglica

Zilele astea sunt zilele oamenilor luciosi. Role desirate de oameni-panglica circula toropiti, ca niste panglici de satin doborate la mijloc de o funda. Sunt lustruiti, polizati, uleiati, alunecosi, stralucitori si se lipesc unii de altii prin pori deveniti ventuze. Trec si eu, lucitoare prin alti lucitori si cand ma opresc sa ma uit la camile seara ( a devenit deja o traditie) simt cum iau foc langa metalul apucat de soare al masinilor. Ma simt asa ciudat sa ma uit la camile si sa am o masina neagra in spate.

Pe jos este plin de ambalaje de inghetata si frunze ingalbenite. Omizile insa nu au aparut. Inca. Singura speranta sunt lamaile si bauturile verzi. Oamenii-panglica isi vad de viata lor, unduindu-se sub soare si vorbind despre vreme de dimineata pana seara. (Orice om-panglica e un meteorolog de serviciu, cu un termometru in inima, cap, maini si picioare si un prompter in pupile). Mai ciocnesc un pahar de apa si mai prezinta un buletin de stiri ori de cate ori se mai intalnesc cu un cunoscut. Eu anunt in ultima vreme zapada. Nu ma crede nimeni, dar macar asa ma simt mai putin lucitoare. Nimeni nu se gandeste vreodata la sentimentele unui meteorolog de serviciu si la dorintele lui cu privire la vreme.

Wednesday, July 18, 2007

Rolston

-La Rolling Stones ( sau rolston cum ziceai bisnitarii care vindeau bilete inainte de concert) a fost minunat.
- Organizarea a fost mai mult decat proasta, a fost de-a dreptul criminala. Am iesit de la concert deshidratata si cu dureri de rinichi pentru ca nu am avut ce bea vreo 3 ore. Erau vreo 70 de grade cred.
- Publicul nu i-a prea gustat pe The Charlatans. Pacat! Eu chiar voiam sa-i ascult dar toata lumea din jurul meu vorbea de parca pe scena erau doar niste oameni care faceau repetitii. Mai mult entuziasm a fost la Iris.
- V-am mai spus cat de cald a fost? Singurul meu instrument de racorire era un biet evantai confectionat de mine dintr-un fluturas cu Biserica Crestina Rascumpararea Domnului, primit de la un african pe strada.
- Mi-ar fi placut ca in loc de jocurile cu focuri de pe scena, sa fi avut niste fantani arteziene. Ar fi fost foarte bine primite de public.
- Mick Jagger a topait, a dansat si s-a strambat nonstop, Keith Richards a fost preferatul publicului, toata lumea a fost impresionata de vocea Lisei Fisher, o backup vocalist cu o voce fantastica.
-Au fost cateva momente in care ce se intampla pe scena era atat de fantastic incat ramaneai cu gura cascata si uitai de caldura, transpiratie, sete etc.
- Ca de obicei, din cauza organizarii mi-am zis si de data asta ca nu mai calc la nici un concert in Romania. Pentru ca un concert mare in Romania este ca o calatorie in iad. Si de data asta nu ma mai razgandesc. Poate doar pentru The Killers.

Thursday, July 12, 2007

Visiniu

Imi aduc aminte de educatoarea mea de la gradinita ca de o persoana masiva, tacuta, care statea sus, la o catedra imensa, si rontaia bucati de paine. De acolo ne adresa tuturor cateva cuvinte uneori, individual noi nu contam. Eu ma uitam cu gura cascata la ea, de acolo de jos, de la masuta mea, si mi se facea pofta de paine. De aceea, jucaria mea preferata era un cos de paine de jucarie, din plastic maro, pe care eu mi-l amintesc visiniu. Imi amintesc cam de toate lucrurile visinii din copilaria mea, este o culoare care ma impresiona profund. Visiniul si movul. La gradinita mancam mere si biscuiti asa ca d-abia asteptam sa ma intorc acasa si sa mananc felii de paine. Nu aveai voie sa cumperi decat 2 paini de la magazin, asa ca bunica mea dramuia foarte bine painea. Mancam paine cu unt si ascultam povesti cu oul nazdravan, cel bine fiert si cu pantaloni albastri din catifea in imaginatia mea.
Astazi mananc rar paine, nu mai este nimeni cocotat undeva sus, la care sa ma uit, si ultimul lucru visiniu pe care l-am vazut au fost picioarele unei vrabii. Dar culoarea picioarelor unei vrabii este un lucru discutabil. Ele pot fi considerate mai degraba maro, ca maro-ul cosului de paine din plastic.

Wednesday, July 11, 2007

Eu cand ma enervez, desenez

Caietul meu verde pentru ideile de la serviciu este plin pe coperti de netalentatele mele desene creative. Cand in sedinta mi se mai face praf un concept care imi este drag, cand ma simt frustrata pentru ca nu stiu cine nu-mi vede ideea, atunci se intampla un anunt ciudat: the requested irene could not be retrieved. Asa ca ma apuc sa trantesc un desen pe caiet, asa cum ma pricep, cu chiu cu vai si maini total necreative ( am maini de pianist ratat).
De exemplu am un radio chameleonicat, care seamana puternic cu o albina si care prinde undele radio cu o limba de colibri. Am idei satisvacatoare de muls dar si un gard sinaptic de masele rontaite la nervi, am margele pentru placeri cognitive dar si un robot aztec care face "woof"la clienti, am un copac de 8 cu 9 si un caiet dictando panda, cu 80 de file si 80 de pete, o Medusa in forma de animal inferestrat precum si desenele colegei mele: piepteni de pieptanat gandurile si de mancat creierii si sticlute cerebrale in forma de cimpoi cu aburi.
In curand, cand nu o sa mai am loc pe coperti, o sa incep sa-mi desenez pe maini.