Friday, November 09, 2007

Cultivati amanuntele!

Anii trec si raman din ei doar cu amanuntele. Imi amintesc perfect cum am stat eu pe o banca acum 4 ani si am asteptat pe cineva, inconjurata de foi si carti deschise. Acum vreo 3 ani imi strangeam strans cordonul la un palton, mergeam toamna seara tarziu si cumparam sute de pereche de sosete si apoi ma duceam la el acasa unde era cald si bine. E cam tot ce-mi amintesc din 2004. Imi amintesc toate maruntisurile astea clar si limpede, plutesc prin mintea mea ca intr-un suc de lamaie strapezitor. In schimb, lucrurile foarte importante sunt bagate in morminte cetoase si uneori mi le amintesc si gresit. Imi place mai mult asa, cu maruntisuri lumea din capul meu e mai calda si prietenoasa. Asa ca le cultiv cu grija si atentie (daca iti lasi lumea din cap in paragina este posibil sa te pomenesti la un moment dat ca niste trifide se plimba prin sufrageria si bucataria ta si-ti mananca din tocanita neuronala de pe aragaz)
Asa ca mi-am facut si eu cont pe twitter, ca sa-mi aduc aminte peste ani si ani de diverse momente fara noima si importanta si sa devin nostalgica. Daca acum "n" ani saream repede sa-mi fac cont pe orice site posibil, acum am devenit incapatanata si rezistenta la nou. Si asta ma scoate din sarite. Azi refuz sa-mi fac cont pe facebook, maine imi iese un fir de par alb, parca vad cum poimaine nu inteleg noua generatie si ma plang prin autobuze ca nu stiu cum sa folosesc aparatul de teleportare si ca lumea e rea.

16 comments:

silvia said...

unii oameni spun ca diavolul sta in detalii. eu cred ca viata noastra sta in amanunte. ne aduce aminte perfect un miros, un gest, un cuvant aiurea, o geana pe obraz. si faptul ca ele raman in mintea noastra le fac poate la fel de importante ca "lucrurile mari". sunt pentru cultivarea amanuntelor. le iubesc.

Harlay said...

Eu sunt putin peste gard. Memoria mi se dizolva si privind inapoi vad insiruirea anilor din care nu am amintiri. Si se termina aproape.

Detaliile insa le vad. Stiu ca o sa o pierd insa in acea clipa, detaliile imi vorbesc.

Degetele sunt foarte galagioase. Intotdeauna reusesc sa imi atraga atentia si gaurile din memorie nu sunt atat de dese incat pe unele dintre ele sa nu le recunosc.

Fiecare natie intalnita de mine pana acum are un set de maini specific. Cateva, doua sau trei de obicei. Si in rest, corcituri.

Mai exista insa o mana in Europa, ce ma fascineaza. Apare la toate natiile. Degetele sunt patrate si unghiile asemenea, insa ceva mai scunde decat de obicei, formand un desen recognoscibil. Carnea ii se umfla si se strange enervata, din palma si pana la capat. Palma e lata si moale si cateodata vezi diferente in colorit, in functie de restul sangelui celui ce o poarta. Desenul palmei este intotdeauna diferit, insa modul in care liniile se adancesc in piele este acelasi.

Ce fel de om a fost cel care a purtat-o prima oara si ce a facut de a ramas atat de importanta pentru noi, de apare peste tot?

Cine era?

...

Sunt cam melodramatic :) Atunci cand descoperi scrisul te inamorezi de drama si de abilitatea de o crea. E copilaros si e multe ori e gaunoasa si are o adiere de cretinism, insa e distractiva. Nu poti sa nu zambesti cand intrebi de ce ramele n-au descoperit inca roata? Le-ar ajuta la deplasare. Si lor le vine mai natural, caci doar ar trebui sa se muste oleaca de coada si sa gaseasca o panta.

E amuzant :) Asemenea reclamei pe care taman am vazut-o (sunt rautacios si stau acasa azi), la ceva 4x4 de la Fiat. In care, si scuzati-mi accentul frantuzesc, un copil se pisa de-a lungul reclamei pe parintii sai. Intai natural, insa apoi capata accente dramatice, transformandu-se intr-o furtuna de gheata si apoi o ploaie torentiala, deasa, grea si dureroasa. Este terifiant.

Ar cam trebui sa ma opresc, insa sunt momente in care este usor sa te pierzi in scris :)

Ma voi intoarce la amuzamentul zilei, reclamele.

Irene- emancipated since 18xx said...

harlay: din lungul tau comentariu uite ce-mi ales eu sa comentez :)): mi-as dori sa stau si eu acasa cand sunt rautacioasa! sa fiu considerata bolnava si sa-mi dea doctorul reteta de medicamente pentru oameni rautaciosi.

Harlay said...

Scriu asa mult pentru ca de dimineata am mancat Bounty!

(scuzati-ma, insa sper sa bage de seama si sa imi trimita cateva baxuri, oarecum din mila SI BUNATATE, si sa continui sa ii bag in ce scriu)

(daca sunteti interesat, pentru o detaliere a ofertei noastra - in functie de lungimea mesajului, importanta marfii respective in plot-ul scriiturii si o sumedenie de alte detalii - sunteti rugat sa sunati CHIAR ACUM la numarul de pe ecran. Va multumim!)

Pam pam!

Harlay said...

Ma fortezi sa ma balbai cu mesajele astea, unul dupa altul :)

Tratament? Nu exista. Si de ce ai vrea sa existe? Tii cu ursul?

Daca rautatea te aduce pe fotoliu, scriind, damn right, da-ti-mi o baba sa musc din ea!

Ma rog, la altii rautatea poate are ceva de-a face cu iaurturile sau saparea obsesiva a gradinii sau privitul pe gaura cheii.

Mie nu imi plac florile. Sunt periculoase, caci vorbesc.

In orice caz, tratament este neavenit.

BlindGirl said...

Imi aduc minte ca uneori aveam vise in care vedeam o imagine. Apoi peste o zi-doua in curtea scolii zaream: triunghiul verde sus de la iarba, coltul rosu de la paltonul colegei,rucsacul albastru. Da! Acele cateva pete de culoare alcatuiau fix imaginea din vis! Un fel de deja-view dar nu cu situatii, cu detalii...

Ion said...

Statea si eu si ma gandeam ce-mi amintesc din 2004...
Imi amintesc putine...foarte putine, insa memoria nu se sterge, doar trece pe pasiv, iar daca te chinui ...
Chestia e ca eu nu-mi amintesc nici ce-am facut acum 3 zile in detaliu

A. said...

...detalii, amanunte. Mi-amintesc mereu tot felul de lucruri simple, aparent minore; de fapt, acestea sunt lucrurile cu adevarat importante pentru mine... o culoare pe fularul unui strain, un refren vechi, o zi ploioasa de-acum 2 ani.

Pentru celelalte nu fac nici cel mai mic efort sa le readuc la viata. Din moment ce nu mi le amintesc usor, inseamna ca nu au relevanta.

gigix said...

http://deb4ser.wordpress.com/2007/11/10/the-killers-sawdust-2007/

len said...

Ce conteaza si ce inseamna lucrurile importante? Eu imi aduc aminte vise si sunt foarte multumit sa uit totul in rest.

A. said...

Mda... n-nu, n-am nimic de spus, vreau doar să atrag atenţia asupra faptului că "a." de mai sus nu e eu. "a.", nu s-ar putea să vă modificaţi semnătura, vă rog? Extraordinar, dom'le, cum n-au unii nici un pic de imaginaţie şi aleg să semneze doar cu o literă!

Paula said...

Daca ma gandesc un pic, sau chiar daca nu ma gandesc deloc, cea mai vie amintire din copilarie e cum stateam in fata blocului, cu cojocelul meu in carouri rosii, admirand parul unei tanti si gandindu-ma cat trebuie sa treaca pana sa creasca si al meu la fel.

Irene- emancipated since 18xx said...

gigix: nu merge :(

puisorul cufurit said...

Eu am jurnal. De mult timp. Nu stiu cati baieti se preocupa de asa ceva si au rabdarea necesara de a scrie un jurnal. Oricum, satisfactiile sunt uimitoare, inchipuiti-va ca am deschis luna trecuta un caiet din clasa a 8-a, un deliciu, ce mai framantari, ce mai opinii, ce mai dragoste plutea pe-acolo... Ca sa nu mai vorbesc de caietelul meu din clasa a 3-a...

A. said...

@Irene:
E o problemă bizară, link-ul dat de Gigi X (plecăciuni, Majestate!) e afişat trunchiat (deşi in sursa paginii apare întreg). Încearcă aici.

Irene- emancipated since 18xx said...

a: multumesc, dar pana la urma gigix a fost foarte dragut si mi-a trimis albumul pe mail :)