Tuesday, August 28, 2007

Mi-aduc aminte

Unele melodii sunt ierbare, iti aduc aminte de anumite timpuri, cum era atunci cand le ascultai. Timpurile astea se imprima in melodie si raman acolo uscate si plate, uneori sub forma de farame.
Alte melodii iti aduc aminte de toate timpurile, desi sunt melodii pe care nu le-ai mai auzit niciodata. E ciudat, asculti melodia si capul ti se umple de toate tipurile de senzatii din trecut.

Ascult o melodie noua, cu un cuc care canta din cand in cand prin ea si-mi aduce aminte de atatea povesti. In mod normal nu ar trebui sa-mi aminteasca de nimic, anul asta am auzit pentru prima oara un cuc cantand. Dar o ascult si simt mirosul de mar taiat in felii de bunica mea, mar verde-acrisor, plin de apa pe coaja lucioasa. Pot sa simt forma feliilor in mana si cum sare sucul din ele, cand imi infig unghiile in coaja. Peste amintirea asta intra alta amintire, despre cei doi frati gemeni. Unul ei foarte destept, olimpic la matematica, celalalt aproape retardat, lovit de meningita cand era mic. Avea mereu cearcane vinete in jurul ochilor si gangurea, nu vorbea, era imbracat neglijent si urat de catre parintii lui. Cei doi au fost in aceeasi clasa, pana in clasa a 8-a, daca-mi amintesc bine. Peste amintirea asta intra stralucirea soarelui de iarna care apunea iarna, in sufrageria bunicii mele, prin geamurile cu flori de gheata si prin verdele tepos de asparagus pus pe masa de sticla rosie. Este cea mai minunata lumina traita de mine. Pe atunci iernile erau lungi si grele, cu multa zapada care scartaia si frig si vrabii care se adaposteau in balconul inalt, zgribuliti. Pe atunci cantam la pian, citeam carti cu pitici si grasani si ma uitam la sindbad marinarul in timp ce afara sufla crivatul si scolile se inchideau din cauza zapezii prea mari.
Si apoi vin invalmasite amintiri marunte si iuti: zatul de cafea din ceasca, uscat sub forma unui iepure, mama mea jucandu-se de-a ghicitoarea, scheleti fosforescenti in camera din tabara si un roman politist prost, citit de toata lumea - cufarul din chiparos, primul baiat care m-a remarcat pe strada - ce faci bombonico?, tastatura din care cadeau tastele ca dintii unui om batran, foarfeci cu manere colorate din vitrina magazinului, toate tipurile de evantaie vazute in toata viata mea: din lemn, carton, bambus, hartie moale, voal.
Sunt prea multe senzatii, culori si amintiri pentru un biet cap, care asculta o simpla melodie.

20 comments:

Dhea said...

Ce senzatii frumoase... esti fericita ca le poti simti atatea lucruri, ca le vezi, le percepi si ti le amintesti... multi nu pot face asta. Mi-ai amintit de Eliade cand vorbea despre prima lui lumina minunata, in camera verde, ca intr-un bob de strugure in soare...

Irene- emancipated since 18xx said...

da, chiar era o lumina ca intr-un strugure si de atunci tot caut lumina asta dar nu o mai gasesc :(

Anonymous said...

Sunt prea multe senzaţii, culori şi amintiri pentru un biet cap...

este un film, al lui Bertolucci, film atât de drag mie, dacă nu-l ştii, ţi-l recomand neapărat, e vorba de The Sheltering Sky.
Prea multe...? Hehe, (re)vezi-i încheierea şi... dă-i dreptate :)


PS: uite că mie chiar acum mi s-a pus pata pe el şi o să mi-l injectez.

silvia said...

oh si cate cantece am cu atatea stari, amintiri, oameni care vin si pleaca cand trebuie... ma umplu starile astea

Anonymous said...

[şi dhea, dacă mai eşti prin preajmă, spune-mi rogu-te, ca să nu înnebunesc, flash-ul respectiv cu camera din interiorul boabei de strugure de când era el mic, apare cumva într-un volum numit Încercarea labirintului, un volum de interviuri luate de Handoca, apărut acum... 500 de ani? există volumul ăsta sau e o simplă născocire a minţii mele? a dispărut din casă cândva, nu s-a mai reeditat în veci, nu l-am văzut pe la buchinişti, nu am auzit pe nimeni vorbind despre el, aşa încât ajung să cred că e invenţia mea. deci te rog frumos să te concentrezi, ca sucul de roşii, şi să revezi în minte, poate, coperta albastă (da, şi asta îmi amintesc!)... ?]

Irene said...

da, acolo era. stii ca si mie mi-a disparut cartea din biblioteca?

runbaby said...

once again mesmerized by the beauty of your writing :)

Irene said...

thank you :)

Anonymous said...

hehe, neînfricată ostrogoată, cum cred că a fost editată într-un tiraj extrem de mic, probabil doar două exemplare, cred că ar trebui s-o luăm la întrebări pe dhea.
de unde are cartea? pam, pam! şi de ce pe amândouă? şi ce a făcut cu al doilea exemplar, le are pe amândouă sau a înstrăinat unul dintre ele?
plus că dacă mai stă topicul ăsta deschis, probabil mai apar păgubiţi.

Ana said...

Yep, "anonymous" fain filmul ala al lui Bertolucci. Seen it twice. Pe urma am cautat cu disperare cartea. Am gasit-o cand ma asteptam cel mai putin, un an mai tarziu cred. Chiar bun si romanul. Paul Bowles cu titlul in romana "Un ceai in Sahara". Irene, abia ce ti-am descoperit ieri blogul. De atunci tot citesc din el. Like it a lot.

Rin Tin Tin said...

Foarte tare postul cu ganglionii.. prin chestia cu "o fata trebuie sa aiba secrete". Mi se pare o chestie surprinsa f. bine, in ce priveste feminitatea.

Dhea said...

haha... da, am cartea, e luata dintr-un anticariat acum vreo 3,4 ani (intr-un singur exemplar). nu stiu voi cum nu o gasiti, eu am mai intalnit-o, in trecere prin alte anticariate. in plus stiu ca s-a si reeditat, am vazut de curand, sper ca nu visez. mai cautati prin librarii. si avea, da, o coperta veche, albastra... ia te uita, se pare ca nu mi-a ramas numai mie imaginea asta puternic lipita in minte... acum... daca nu o gasiti v-o imprumut eu ;)

Dhea said...

aha.. uite, am gasit! cartea s-a publicat anul asta la humanitas, ah, stiam eu bine ce stiam... (http://www.humanitas.ro/carti/carte.php?id=2200)
cea veche pe care o am e din '90, aparuta la "Dacia" (convorbiri cu C.H. Rocquet) iar secventa cu strugurele e la pagina 14. acum sper ca am lamurit dilemele. :)

Harlay said...

Frumos si relativ frustrant pentru ca n-as putea scrie in acest mod. Felicitari :)

Irene said...

multumesc

Anonymous said...

Ai vazut? Egoismul tau (cel vechi) nu avea justificare... Sunt destui cei care se bucura de "vibratiile" tale. Oricum, esti sub observatie!Ca nu-i frumos sa te bucuri singura de atata lumina... Pana sa punem capac la toate urnele cu cenusa...

Matei said...

uf...sa stii ca imi place grozav de mult blog-ul tau m-am gandit mult pana sa iti trimit mesajul asta si de aceea l-am dat si la un post mai vechi, ca sa nu vada multa lume. nu te `cunosc` decat de cateva luni de cand mai intru sa citesc frugal din gandurile pe care le asterni aici..si a inceput sa-mi placa. si blog-ul si sa incep sa te `cunosc` mai bine. ganduri, stari, culori, vise, furii, mirosuri si nebunii - toate asternute cuminte, intr-un mod aleator, abstract si alambicat ca si fiinta noastra. mici bits and pieces. in general nu imi place sa citesc blog-uri personale pentru ca multe sunt goale de esenta si plictisitoare, dar si intr-un fel pentru ca mi-e frica sa nu ajung sa-mi placa de anumiti oameni, pe care nu stiu daca ii voi putea cunoaste vreodata si in afara blog-urilor. Asa esti si tu. Am gasit adresa ta de mail intr-un post (cel cu inchiriat apartament) si mi-am permis sa o retin. in cazul in care vei fi de acord, mi-ar placea sa te includ in Y! mess, poate mai schimbam vreo impresie. a bien tout!
M.

Matei said...

ps: te-am adaugat si eu in blogroll la mine. (sper ca nu am trimis mesajul ala lung de mai multe ori - se blocase ceva) au revoir!

Irene- emancipated since 18xx said...

multumesc mult pentru comentariu :)
cat despre ym, vedem :) am timp de vorba pe messenger din ce in ce mai putin in ultima vreme :(
insa am alt id decat cel cu mintea de ceai.

Matei said...

vedem atunci :)