Aseara, pe la miezul noptii, R. se apuca sa faca friptura, S. se ducea la cumparaturi si eu ieseam sa matur frunzele ude de pe scara. Nu stiu cum, dar simt cum ma preschimb in fiinta de noapte si imi pierd diminetile. E o toamna invers.
Cel mai ciudat este sa te vezi cum te schimbi, sa fii constient de toate pierderile si castigurile. E un sentiment bizar pentru ca-ti schimbi pielea modului de-a fi, o simti cum aluneca si uneori te doare. Ma simt mereu somnoroasa, blanda si fara chef de cearta, imi vine sa cer mereu imbratisari. Ce pacat ca multe imbratisari sunt din carton, fals calduroase si din cauza umezelii te imbolnavesc de pneumonia genelor.
Ce pacat e uneori sa fii constient, mi-ar placea sa ma mint mai usor, ca atunci cand aveam 17 ani :(
Ce pacat ca ma simt siropoasa si depresiva intr-o zi care ar putea fi atat de frumoasa.
