Monday, October 08, 2007

Despre un scaun

Unele povesti iti trec prin fata si nu ai cum sa nu le observi. Sunt povesti care nu au morala si poate nu-ti raman in cap mai mult de o saptamana, dar e bine sa te uiti la ele cum trec si sa nu le intorci spatele.

Sambata dupa-amiaza, in timp ce stateam intr-o statie si ma uitam la o macara mare, turcoaz (macara sau aparat imens de forat, nu stiu ce era), a trecut pe soseaua goala Costel. Costel este taximetrist. Are un fel de caruta-roaba careia ii sare mereu roata, pe care scrie: "taxi. costel furiosu. tarif 50 ( nu mai stiu 50 de ce) pe ora". La ora aceea nu era nimeni in taxi, doar un scaun. Pentru ca, desi furios, Costel mergea foarte incet si poticnit, am putut sa observ bine scaunul client. Era un scaun obisnuit, de moda veche, semana perfect cu scaunele din piesa "Titanic Vals". Probabil se ducea intr-o vizita, imbracat ca un musafir, asa cum numai oamenii batrani se mai tin de obiceiul asta ( eu cred ca in curand o sa dispara musafirii si vizitele pentru ca nimeni nu se mai deranjeaza sa se aranjeze cand se duce in vizita, din contra, eu una ma dez-aranjez cand ma duc pe la cunoscuti si imbrac tinutele cele mai decadente din garderoba mea... a, da, si nimeni nu mai aduce flori, in afara evident de oamenii batrani care aduc crizanteme cand pica ziua nepoticii, toamna)
Acest scaun avea palaria trasa pe nas, costum maro, cu dungi fine, ghete lustruite de o crema de ghete foarte veche, expirata de vreo 10 ani. Era singur pentru ca perechea lui, o scaunesa cu rochie tapitata cu trandafiri japonezi, murise demult, de batranete si lemnoporoza, in ghereta vanzatoarei de bilete de la Scala.
Costel a trecut mai departe cu scaunul, pe langa macaraua turcoaz si nicicand nu am vazut doua obiecte si lumi mai diferite. Parca l-as fi vazut trecand pe ultimul musafir.

10 comments:

UIREBIT said...

azi dimineata picasem in depresie.
Citindu-ti blogul ...mi-am revenit nitzle :)
Sa fi iubita.

Iren said...

ce bine! inseamna ca nu am scris doar ca sa ma aflu in treaba :)

Dani Mocanu said...

si nu numai lui "uirebit" ii faci zilele mai insorite prin povestile tale mult mai colorate decat orasul gri.

Anonymous said...

Observi tot, semn bun, simturile ti se ascute. De acum, situatia e la varf; de sarcina?

SiAM said...

O poveste frumoasa care nu are cum sa nu iti fure un zambet... imi pare totusi rau de musafiri...

Anonymous said...

vinete ... ce fel de vinete? :)

magoo said...

Voi femeile.. Plie de voi că ştiţi voi culorile. Auzi .. turcoaz. :)

Ana said...

Grozavă poveste. Azi dimineaţa îmi înjuram printre dinţi somnoreala de arici şi metroul împânzit la prea multe staţii, dar parcă a meritat efortul deplasării pentru a da un click pe blogul tău. Keep it up :)

Iren said...

multumesc

ana: ma gandeam sa deschid o linie speciala de troleibuze pentru cei care imi citesc blogul, sa le fie cat mai bine si comod cand dau click pe posturi. un fel de tea-bus.

Anonymous said...

Chiar e un articol reusit, cu ironie si placere ai relatat aparitia unui scaun intrun peisaj in care poate nu te asteptai sa apara :)