Tuesday, August 01, 2006

Inca ma simt in vacanta

Mi-am amintit de o faza caraghioasa de anul trecut. Trimisesem un cv unei firme si ma sunasera sa-mi zica sa vin la interviu. Cand sa-mi explice unde este adresa, le-am zis sa astepte un pic, pana insfac un pix :))). Prietenii stiu ca folosesc aiurea in context cuvinte ciudate. De obicei ma controlez in fata strainilor. Nu stiu ce a gandit bietul om. " A insfaca" este mai degraba un verb potrivit satarelor, toporistilor sau daltelor de spart gheata, nu unui amarat de pix.

Vorbeam zilele astea cu un prieten despre momentul in care simti ca nu-ti mai pasa de cineva ( si cand este de bine asta) si cum vine sfarsitul asta brusc, exact cand nu te mai asteptai sa-ti mai treaca vreodata. Eu am fost foarte suportiva si am vorbit frumos, ca din carti, dar sunt sigura ca nu l-am ajutat cu nimic. I-am spus doar o mica povestire despre cum a fost pentru mine atunci cand am simtit ca nu mai am nici o legatura cu o anumita persoana.

Este ca atunci cand stai in lumina de dupa-amiaza in sufragerie, cocotata pe o canapea cu dungi vezi, si mananci inghetata. Si observi cu coada ochiului o dara de inghetata topita pe parchet. Si ti se pare ca vezi un picior de pinguin disparand dupa un fotoliu. Te duci sa te uiti, dar pana sa ajungi tu, se aude usa de la intrare inchizandu-se cu putere ( din cauza curentului, un pinguin nu va tranti niciodata usa dupa el, sunt prea discreti). Si atunci iti dai seama ca a plecat, s-a sters, nu mai este nimic. Esti gata sa astepti urmatorul pinguin, care va intra in apartament zornaindu-si in buzunar banii pentru inghetata.

19 comments:

Anonymous said...

Eu prefer analogia cu lumina de la frigider. Trecînd peste faptul că am avut mereu obsesia latentă de-a intra într-un frigider să experimentez personal ce se întîmplă cînd se închide uşa.

Anonymous said...

foarte fain.
Eu prefer insa o alta senzatie pentru ce zici tu. Se intampla separarea aceea cand te scoli dimineata si nu mai esti dispusa sa prepari micul dejun in timp ce el este la dus, si 50% te prefaci ca dormi si 50% chiar vrei sa dormi si dormi, iar el pleaca de acasa si se descurca singur.
Sau el citeste la tine in camera si tu pleci la bucatarie si cand te intorci nu il gasesti si ti se pare ca nu e nicaieri in casa, totusi astepti linistita, 30min... apoi verifici daca papucii mai sunt intr-adevar la usa si geanta pe jos.. si mai sunt, pentru nimeni nu dispare fara nici o vorba. Dar oricum absenta este absolut OK.

gigix said...

pica para malaiatza...

olga said...

mi s'au strepezit dintii. 10 minutele fiecarei dimineti in care te citesc sunt al dracu de dulci. vad in cosmarurile tale pisici gigantice si iepuri corect desenati care scuipa in capetele noastre siropuri de menta si aspacardin. unde'i putoarea, mirozna si pe'alocuri durerea? s'or fi dus intr'un colt de camera (la dracu!) si'au imbracat volanase peste urdori si s'au dat cu dove crema peste subtuorile sirond.

Irene said...

pai cand sunt racita, iau aspirina cu apa ca sa nu-i simt amareala, nu o rontai cu masochism.
iar urdorile si transpiratia se sterg, nu trebuie sa le lasi asa si sa iesi la parada cu ele.
d-aia nu o sa se gaseasca pe aici asa ceva. nu intru pe blogul meu sa gasesc aceleasi mizerii cu care dau nas zilnic. asta nu inseamna ca fug de la locul faptei, ci ca imi pun ochelari de iepure corect desenat care ma fac sa ma simt foarte bine.

olga said...

ups. azi am vazut un maldar de cacat! acasa ma asteapta ochelaru'. il pun, raman cu el intre urechi. i feel good. i feel fine. hopa! azi vad alt cacat. ruta back acasa, alt iepure, alt ochelar. peste ala vechi, ca nu cumva amintirea zilei de ieri sa ma alieneze. ca'n basme.

trecura 2, 9, 12 zile de cacat si de ochelar. cacat, ochelar.

pana nu mai am loc intre urechi si'ncep sa'mi indes blanuri de pisici in sosete, pepene rosu intre sfarcuri (ca'i dulce si'l pot linge'n somn), creioane colorate'n chiloti.

pana'ntr'o zi cand irene2 ma vede, se duce acasa si isi pune o pereche de ochelari.

vazuse un cacat.

Irene said...

:))) daca zici tu...

Ideea este ca sunt destule bloguri care scriu asa cum vrei tu. De aceea nu te inteleg de ce te revolti ca al meu nu e asa. Cand ceva te ingretoseaza, renunti la el.

Catalin said...

Olga, e evident ca un astfel de blog nu poate sa existe fara opusul lui. Irene mai are un blog secret (se distribuie linkul doar celor initiati - intierea facandu-se intr-o ceremonie care implica sabii, si sange, si canto-uri gregoriene si costume de matase purpurii si bomboane de menta, plus un ursulet de plus), deci mai are un blog numit suflet-de-venin care este exact opusul mintii-de-ceai.
Ei bine acest blog secret contine cele mai oribile povestiri si fapte adevarate care si le poate inchipui cineva. Si de fapt acela este si blogul adevarat.
Scopul acestui blog este doar sa atraga copii nevinovati. Nu vreti sa stiti ce se intampla cu ei.
Asadar aveti grija: nu se stie niciodata cand Irene (care de fapt are un nume muuuult mai infricosator in realitate, care rimeaza cu Abraxas) va baga un redirect automat de pe mintea-de-ceai si va fura sufletele.

Irene said...

Da, este blogul lui Gugustuk ( cu doua puncte pe u)

adrian said...

da, mare branza ca nu scrie despre sfarcuri, kkt sau pula. de parca astea sunt cele mai profunde subiecte si reprezinta calea, adevarul si viata.

Catalin said...

Abraxas are si varianta Abraxastuk uneori la slavii sudici si kazari.

Iulia said...

Draga Olga,
noi ne intalnim aici, la umbra acestui blog, sa simtim mirosul ceaiului pregatit de Irene, sa rontaim bomboane de menta si sa vorbim despre iepuri, porumbei, pinguini si pisici. Nu te supara ca nu preferam aromele cu care incerci tu sa ne ademenesti :P

olga said...

draga catalin,

epistola'i simpla. there is no black&white.

si'nca'un brat de'ajutor. "Serafii, ce se mistuie-n de sine, secreta o funingine secreta."

miroase'a fum, si'i de la dulce. surprinzator.

Catalin said...

Salut Olga,

Cred ca e o problema de optiune artistica, in definitiv. Sigur ca realitatea contine si alte ingrediente decat cele pe care ni le prezinta Irene, dar pe de alta parte fiecare persoana care realizeaza o chestie mai putin sau mai mult fictionala are dreptul sa-si stabileasca propriile reguli. Chiar voiam sa postez despre cartile de copii pe blogul meu, dar pentru ca s-a ivit ocazia o sa scriu ideea asta aici: nu cred ca cei care s-au hranit in copilarie cu Gulliver sau cu Alice in Tara minunilor si apoi cu fantasy, SF, sau realism magic, mai tarziu, sunt mai naivi sau mai inadaptati dacat cei care au citit opere de realism socialism sau naturalism a la Zola, sau romane reportericesti cum este Cu sange rece de Capote.
Pana la urma cred ca e evident pentru toata lumea ca un blog este opera cvasi-fictionala si cvasi-constructivista care nu reprezinta autorul precum o copie fotografica. Asadar nu inteleg directia criticii: ca si cum l-am ruga pe Picaso ca mai lasa naibii patratele alea ca nu e asa in realitate, domnisoarele alea din Avignon nu au sani paralelipipedici, sau pe Borges sa ia in calcul si problema traspiratiei, a dejectiilor sau a nasteriilor cand construieste edificiul din Biblioteca Babel.

olga said...

cand dispare "de ce" si apar "cum", "cat", "atunci?" atunci vor disparea si ochelarii de iepur.

explicatiile nu au fost cerute. s'au oferit.

catalin, mi'a facut placere. acordul e de partea ta. atata vreme cat subiectul este "artisticul/artistul".

Nichita said...

Beaky, pinguinul fara un nasture, priveste consternat k bucatzik de gheatza unde se producea la vioara se subtziaza (efectul de sera) in vreme ce ceilaltzi se confunda cu discutzii scatologice. Si cit de mult isi dorea sa se plimbi in poiana cu narcise.

Nichita said...

insfaca-desfaca, (a) pasa-(a) plasa, pinguin-balerin

vic said...

irene, se pare ca ai ajuns un literary cult figure, dupa cati oameni vor sa-ti imite stilul pe aici-fie pro sau impotriva ta

asta mi-a fost prima impresie dupa ce am citit comentariile

Irene said...

Mi-am sters ultimul comentariu. Ieri m-am ofticat pentru ca nu convine nimanui sa vada pe cineva intrand cu bocancii il ceva ce pune suflet, azi nu mai am nici o treaba. Pentru ca nu prea sunt obisnuita cu criticile pe blog, normal ca nu-mi pica bine cand apare cate una. Dar ar fi dubios sa ma placa toata lumea.

;;) vic, poate am un stil prea usor de imitat :P

Nu sunt scriitoare. Daca o sa scriu vreodata o carte o sa o public, nu o sa o pun pe blog. Tot ce scriu aici este scris in cateva minute, spontan. Si doar cu rolul de a crea o anumita atmosfera, pe care nu o gasesti in mod normal in realitate si care nu-ti da un sentiment de incordare si "asta e lumea in care traim: urata".

Pentru cei care nu sunteti de acord cu modul meu de a privi lucrurile, de a scrie si a tine un blog - inainte sa va apucati sa scrieti comentarii care strica toata atmosfera, ati putea sa faceti doau fapte bune: sa va abtineti si sa nu-mi mai cititi blogul :)