Tuesday, August 01, 2006

Buf

De ce sunt atat de penibile cazaturile? Adica sunt un lucru totusi normal. Ai o pozitie verticala si brusc ajungi orizontal. Plus ca intotdeauna sunt dureroase. Si cu toate astea toata lumea rade cu gura pana la urechi cand vede un biet om cazand. Ma rog, fac exceptie cazaturile pe polei cand este anormal sa nu cazi. Sau de la patinoar.

Ieri mergeam prin casa si brusc am cazut. Fara sa ma impiedic, fara sa-mi puna cineva piedica sau sa se invalatuceasca mladiosul pisoi printre picioarele mele ( nu exista membru al familiei care sa nu fi cazut din cauza lui). Asa ca ieri seara am aterizat in mana dreapta care atat astepta: s-a umflat imediat si a inceput sa doara in pufosenia ei. Desi am cazut in casa si nu m-a vazut nimeni, fata mea a devenit insa brusc rusinoasa. M-am uitat haituita in dreapta si in stanga si m-am rostogolit pe canapea cu o fata sobra, de parca nimic nu se intamplase. Am pastrat aparentele fata de mine insami :)) si am salvat situatia.
Vorbeam azi cu o prietena ca nu-mi pot inchipui o intamplare mai umilitoare decat sa cazi in fata unui grup de baieti de cartier, pe scarile de la metrou, in cojile de seminte scuipate de ei. Si sa porti si fusta. Scurta si alba. Si sa te si rostogolesti cateva trepte. Si sa fie si noroi pe jos.

Dar mi-am amintit ca totusi exista si situatii mult mai jenante. Cum ar fi de exemplu sa cazi in fata baiatului de care-ti place. In curtea liceului, in fata altor baieti. Am uitat sa trec intamplarea asta in postul cu povesti penibile.

Eram in liceu si-mi placea de un baiat mai mare decat mine. Ii pusesem porecla "Visatorul"pentru ca iesea mereu pe hol, in pauze, si se uita ingandurat departe, in zare. El se uita in zare si eu ma uitam la el.

Asaaa deci, era duminica si eu stateam in curtea scolii foarte gatita. Aveam chiar ghete cu toc ( ma rog, dupa standardele de azi tocul era destul de mic) si o palarie ca in videoclipul "what's up" al 4 non blondes ( da, eram tare moderna atunci si preocupata de moda :P). Si apare Visatorul meu cu o minge de baschet si cu aceeasi privire de om care plange pe dinauntru. Eram cu doua prietene si un prieten cu ochelari. Si pe prieten il apuca brusc initiativa "hai sa jucam baschet cu el si sa-l cunosti". Si ma impinge pe terenul de baschet.

Eu n-am fost niciodata mare sportiva dar acum trebuia sa joc baschet! Soarta mea era in joc! Ce conta ca aveam pantofi cu toc si palarie in cap ( sa nu credeti ca mi-am scos-o nici macar un minut in timpul jocului, imi statea prea bine cu ea :P) Asa ca am jucat baschet cu Visatorul eu si prietenul meu cu ochelari cat am putut mai bine. Toti trei foarte incrancenati, aruncand pase in tacere. Nici macar nu am facut cunostinta :(. Si am jucat acceptabil pana cand inevitabilul s-a intamplat: am cazut. Am plonjat cu capul direct in asfalt, prietenul meu s-a ferit in ultima clipa sa nu-l trag si pe el in caderea mea si eu tot cadeam si eram constienta ca nu cad in fata oricarui baiat, ci in fata Visatorului dar nu era ca si cum ma puteam abtine de la cadere. Si cand am picat in sfarsit pe jos, mi s-a infundat si palaria pe ochi.

Visatorul nu a devenit niciodata prietenul meu :(

12 comments:

irina ioana said...

Azi am gasit un urs de plus foarte singur si trist: http://www.flickr.com/photos/44676948@N00/204150341/ . Asta e ca sa zambesti un picut:)

Irene said...

:))))) de urechi. cand imi spal porcul cel roz de la chei ( btw, numele lui este eminem) il agat tot asa.

thx :)

sunhunter said...

Probabil ni se pare ca mersul in pozitie verticala este o activitate atat de simpla incat este ridicol si suspect sa te impiedici si sa cazi pe jos. Si totusi... verticalitatea nu e data din oficiu, e o permanenta lupta.
Asa ca... stai linistita:)

madmax said...

Eu m-am simţit foarte prost când am lăsat o fată să cadă de la 2 metrii, m-am tras din reflex să nu cadă pe mine deşi eu trebuia să o prind în caz că cade. Joc stupid oricum...
chestia bună: a căzut pe pământ
chestia rea: era acolo şi fata de care imi place cel mai mult :(

Catalin said...

Da, stiam eu ca si ai ceva din Ally McBeal, pe langa ochii lui Rushdie. :P

Ramirez said...

imi pare rau ptr tine :D

Anonymous said...

Ouch. Cand te apuci de role ce o sa faci - mergi numai noaptea? :)

Anonymous said...

eu cad foarte des, mai ales pe scarile rulante
de la metrou si mai ales in zilele in care am chef sa ma fac "cocheta":) si intr-o zi mi-a luat-o o tipa inainte - a cazut, am vrut sa o ajut, m-a refuzat demn, normal, si eu fac la fel- si apoi am inceput sa vorbim ca intre experte despre diverse locuri unde am avut parte de cazaturile cele mai artistice. a fost destul de nostim... si lista cu locuri de cazut e lunga...

softroots said...

Am citit cu placere randurile tale. Le-am mai citit o data. Le-am gasit intamplator, cautand altceva, cu mintea departe de munca pentru care mai pierd o noapte. Si pentru ca mi-au placut, ca sa mai castig putin timp pentru mine, iti scriu si iti mai scriu si pentru ca ma bucura sa gasesc in peisajul coplesit de banalitate al originalitatii romanesti un suflet viu si pentru ca prefer piesele scurte si din alte motive si pun punct pentru ca iar fac introducerea prea lunga. Am vrut sa-ti spun ca ai talent compozitional. Stiai, desigur, si venind de la un necunoscut nu inseamna nimic, atata doar ca si pe mine ma incanta cuvintele scrise. Desigur, simfonia care ma tine treaz a recunoscut melodia pe care se insira cuvintele tale. Mi-e greu sa vorbesc despre calitatea compozitiei fara sa ma constrang in forme rigide, mai ales ca, probabil, ai scris intr-un moment de uitare de griji si de putin entuziasm cand totul a venit natural si cand fiecare cuvant scris iti dadea energia pentru urmatorul si cand nu ai vazut intregul pana nu ai simtit ca e gata si ceata euforiei creatiei s-a ridicat din fata ochilor. Nu mai gasesc cuvinte pentru a face mai placute observatiile mele: cuvintele par naturale, alese parca la intamplare, propozitiile sunt dinamice, scurte si trecand din una in cealalta cu ruperi de ritm si schimbari ale punctului din care privesti, iar de cum termini o fraza pentru a trece la urmatoarea, o simti ca pe o prezenta puternica in spatele noilor cuvinte. Sigur e simfonia de vina si ma simt cam stupid acum ca am incercat sa spun de ce imi plac randurile tale si nu am reusit. Dar nu am ce aparente sa pastrez si de cum plec de aici, dupa ce mai citesc o data, ma voi intoarce la haosul din care m-am strecurat pentru cateva minute sa iti spun ca mi-ai facut o bucurie cu scrisoarea asta deschisa, asa ca nu prea conteaza. Acum ca ma gandesc mai bine cred ca ce ma atrage asa tare la textul tau e ca ti-ai ales o tema simpla si ai transformat-o prin talentul tau scenic. Cred ca trebuie sa inchei si pentru ca nu ma pricep prea bine la asta si pentru ca nu vreau sa iti urez nimic pentru ca de obicei urez lucruri pe care nu le pot oferi eu iar in cazul tau nu pot decat sa-ti urez lucruri imi iau ramas bun cu speranta sa mai citesc ganduri elegante din preajma ta.

softroots said...

P.S. Am mai citit din cele impartasite de tine si m-am oprit pentru ca nu ma pot bucura de toate in acelasi timp. De fapt, m-am oprit pentru ca mi-am adus aminte de un actor care scrie apropiat de stilul tau. A fost una din cartile preferate pana am facut greseala sa o imprumut cuiva si sa aflu ca nu-i place. In orice caz, este Mircea Diaconu in La noi cand vine iarna. Am mai aflat ca Buf e publicat mai demult si mi-e teama ca nu o sa primesti mesajul meu pentru ca nu exista teama fara speranta desi cred ca te-am vazut intr-o imagine si speram sa fi mai putin atragatoare. Asta ca sa nu existe ganduri ascunse intre noi. Se pare ca euforia orei tarzii s-a transformat in betie, desi se spune ca cei care se imbata prea tare devin lucizi intr-un fel straniu. Am vrut sa admit ca nu are sens sa mai caut cuvintele tale si am vrut sa am ocazia sa iti spun Adio dupa care m-a tras de maneca regretul ca urmeaza sa ma lipsesc de placerea de a mai citi din ce ai scris dupa care am sperat sa iti raspund la fiecare scrisoare si tu sa gasesti ceva interesant in ce scriu eu si sa am parte de putina atentie dupa care mi-am dat o palma in gand, dupa care m-am gandit ca oricum n-o sa-mi raspunzi si o sa accept realitatea. Pentru orice siguranta, Adio si nu te supara pe mine.

softroots said...

P.S. (al doilea) Se apropie zorile cand toate lucrurile intunecate ale noptii se amesteca printre viitoarele evenimente ale zilei, care deschid ochii tinere si nestiutoare. De cand am scris primul P.S. am mai avut timp sa imi privesc gandurile si am descoperit ca am mai fost atras de un amanunt al povestii tale. Visatorul. Uite, deja m-am impacat la gandul ca nu ma pot apropia mai mult de tine si vreau sa iti multumesc ca mi-ai vindecat aceasta amintire cu intruchiparea unui gand sau speranta aproape uitate. Incerc sa iti intorc serviciul si iti spun ca Visatorul te-ar fi iubit mult numai ca nu stia cum sa ajunga la tine printre oamenii si ipostazele cunoscute. Te las inapoi celor care te merita. As spera la un raspuns in forma unui semn ca ai citit mesajele mele, fie si doua puncte care deschid o paranteza care nu pot fi rau primite de la tine ale carei randuri le-am cunoscut.

Iren said...

multumesc pentru laude. mi se par insa un pic cam exagerate pentru un post scris in 5 minute :).
o sa citesc si eu cartea lui mircea diaconu.