Tuesday, March 04, 2008

Supararea are picioare lungi

Oamenii se supara mai mult sau mai putin la fel. Stilurile de suparare se schimba insa in timp, cu varsta, pentru fiecare dintre noi.
In fiecare an ma supar diferit.
Mi-am identificat urmatoarele obiceiuri de suparare:
- arunc furculite, dar cu teama. desi imi doresc sa nimeresc, mi-e frica sa-mi vad dorinta implinita
- ma cert cu voce inceata ( asa ma aud eu, altii au alta parere). cel mai tare ma enerveaza ca de obicei plang cand tip si atunci mi se gatuie vocea si vorbesc ca broscoiul Kermit.
- arunc sub pat lucrurile pe care inculpatul mi le-a daruit.
- ma balbai ingrozitor
- mi se intristeaza ochii si raman asa, tristi, chiar si dupa ce mi-a trecut supararea. e ca si cum plansul meu lasa balti de tristete care se usuca greu.
- dupa ce ca sunt suparata si nu merit asta, simt impulsul sa-mi fac si mai mult rau. Asa ca imi vine sa fumez mult si sa beau alcool groaznic ( cinzano cu cola ultima oara, mai oribil de atat nu stiu ce poate fi).
- cand supararea este foarte mare, nu mai pot sa vorbesc cu acea persoana. pur si simplu cuvintele imi raman undeva in gat
- am gesturi lente, de om batran, si-mi vine sa stau culcata. cand sunt suparata stau mereu in pat, cu fata spre perete.
- cu cat este supararea mai mare, cu atat am mai multe idei, scriu mai bine, fac mai multe lucruri.
- uneori, supararea lasa amintiri placute, datorita prietenilor cu care te asezi si astepti sa-ti treaca starea. prietenie inseamna atunci cand cineva nefumator iti imprumuta si fumeaza cu tine, fumator care s-a lasat de fumat, tigari vechi, murdare, gaurite, cu valoarea sentimentala. se creaza amintirile de genul "mai tii minte atunci cand...?, care sunt inchise in capul tau in depozitul de amintiri fericite.
- la un moment dat mi-am pierdut supararea. mi-a fost interzisa. pentru ca ma durea inima foarte tare, trebuia sa ma auto-calmez si sa alung starea. am facut terapie si acum pot sa ma cert si sa tip si plang cat pot.

ps penibil: mi-am adus aminte de perioada cand orice suparare imi era foarte scurta, pentru ca atunci cand ma intristam si ma infuriam, imi aminteam de celebrul vers "supararea cand imi vine, rup camasa de pe mine" si ma pufnea rasul. si-mi venea sa imbrac o camasa si sa o rup in mod dramatic pe mine.

15 comments:

Anonymous said...

am ras cu lacrimi cand am citit ps'ul :) the funny part of anger..

len said...

e bine ca te manifesti. Cel mai trist e atunci cand te superi, dar alergi prea tare ca sa te poti manifesta, sau n-o faci din alte nenumarate motive. Incepi asa sa sa cumulezi suparare fata de cineva pana cand devine imposibil sa-l mai vezi, sa mai vorbesti. Pur si simplu omul sau lucrul sau starea respectiva sunt pierdute fata de tine. Si uneori nici nu mai stii de ce...

ruki said...

esti un om suparat foarte simpatic! in schimb, te provoc sa le povestesti acestor oameni cum te comporti atunci cand esti fericita.
fericirea irenei are picioare scurte si-i tare zgomotoasa...ca un stol de vrabiute care comenteaza un episod de telenovela in care don carlos o saruta pentru prima oara pe donna juana....

Anonymous said...

f concreta imaginea cu tigarea impartita intre un fumator suparat si un nefumator :). parca poti sa o atingi. f trista oricum. (da mai mult ideea de prietenie decat de suparare)

sa inteleg ca ai doar 11 ani? (+ 2 sau 3 ani pana ai invatat sa vb, sa te bailbai si sa arunci cu furculite.. )

Junkymouse said...

cand citesc ce-ai scris imi inchipui o fetita bosumflata, cu codite legate cu funde uriase ca in clasele primare si cu pistrui ce tine cu inversunare o matza tarcata in brate. toti redevenim copii cand ne suparam

oana said...

supararea cand imi vine
o las sa fuga dupa mine
si cand zice ca m-o prins
zic si eu he he nu m-ai convins!
cu gropitze in obrajori
si un ranjet aproape inselator
ma gandesc de doua ori
ma inchid
inghit
ma fac pitic, lichid,
100% fericit!
:P

Irene esti asa de inspiranta

Anonymous said...

Supararea este ca un drog. Oricum, egzista si o explicatie pentru asa zisa precizie determinata de suparare, hormonii de stres, meniti sa scoata animalul din criza, il fac agil si cutezator incat poate trece si prin foc, sa scape, cand este amenintat. Oricum, supararea de durata da letargie, spre deosebire de aceea de scurta durata care seamana cu nebunia. Lasa tu chestiile astea cu supararea are picioare lungi ca iar se iau oamenii dupa vorba asta si trec sa prefere femeile cu picioare scurte.

Anonymous said...

Cel mai bine e ca le poti inshira cu auto-ironie, post-eveniment. Cred ca asta ajuta cel mai mult in procesul (reversibil, din pacate) de vindecare.

Anonymous said...

ei, asadar, dar voi cum va manifestati la suparare?

comanu said...

inseamna ca bucuria are picioare scurte.
ceea ce ne face sa credem k supararea e fotomodel, iar bucuria e copila de trupa care-si ia lopatzele la popou.
de ce ma chinuiiiiiiiiiiiii?

Iren said...

ruki: asa, ruki, spune din casa. pai e frumos? :))

anonymous 2: supararea nu are vreo legatura cu maturitatea. e ca stranutul, face rau daca o controlezi.

comanu: nu, nu te chinuiiiiii :(
de fapt bucuria are picioare mijlocii, de fetita de 13 ani, crescuta intr-o casa de familie normala, cu televizor, calculator si toaster.

Diana Adela Martin said...

plusez tot ce a spus len cu:
in perioadele de tristete am o viata frumoasa, activa socializez mult. cel mai frumos an a fost dupa o despartire venita din senin si care m-a luat pe nepregatite. in rest traiesc lenes si tac mult.

Anonymous said...

ntz :)
ai zis ca in fiecare an te superi diferit. doar numarasem liniutele. erau 11

in fine...
o sa caut, poate chiar exista, un blog scris de cineva de 11 ani. acuma chiar m-ai facut curios.
prob plange chiar mai mult cand se supara si prob semana si mai mult cu Kermit.

Anonymous said...

ce bine e sa fii copil...

perfidius smith said...

your "supararea" is little heart attacks every time.