Prietenul adevarat la picnicul de pe Jupiter se cunoaste

I-am zis unei bune prietene acum doua zile: hai sa facem un picnic pe Jupiter! Un picnic mare, pentru ca totul este urias pe Jupiter. Asa ca va trebui sa ne imbracam si cu niste haine cu 3 masuri mai largi, in caz ca Jupiter ne influenteaza si devenim giganti.

Sa nu uitam sa citim cu atentie buletinul meteo inainte, ca sa nu prindem una din furtunile care pot dura secole. Si neaparat sa nascocim un aparat cu care sa captam norii din cristale de amoniu. Poate vrem sa-i folosim mai tarziu, cand ne vom face o gradina cristalina din carbon.

Am chef sa scriu povesti la cerere. Despre ce ati vrea sa cititi povesti?

Ce-am mai vazut

Sigur ca as fi putut sa fac poze. Dar sunt prea multe poze pe lume. Iar eu oricum n-am niciodata aparatul la mine si cu telefonul nu fac poze pentru ca sunt demodata si cred cu tarie in telefonul-telefon ( in curand o sa facem poze cu aspiratorul - o sa imortalizam ultima privire plina de groaza a paianjenului inainte sa fie aspirat - nu, multumesc, nu vreau sa am in calculator o sa astfel de poza).
Am vazut multe garduri: un gard mic si cochet, din lemn alb, spalat de ploi, pus in loc de balustrada la un balcon, un gard inghitit de iedera si pazit de vreo 1000 de albine - varianta silentioasa, dar la fel de mortala, a unui caine rau. Si am mai vazut doua asistente care pazeau un ochi urias, din plastic, asezat trainic pe un gard. Imaginea asta nu-mi iese deloc din cap.
Si am mai vazut multi oameni care-si pierd pantofii din picioare in timp ce merg. Poate se petrece o revolutie a pantofilor zilele astea si noi inca n-am aflat.

Am mai multa inspiratie atunci cand n-am deloc inspiratie

Ce fac atunci cand nu am deloc, dar deloc inspiratie? Imi fac de lucru: fac sculpturi din spaghete, pictez suparari, beau vin si sparg pahare, am spart si o oglinda dar nu ma tem de cei 7 ani de ghinion - cred ca i-am avut deja si fara sa sparg ceva stralucitor, ma joc de-a fashion designer-ul din padure ( pentru ca o astfel de moda nu e acceptata printre oameni), ma uit la filme ori foarte proaste, ori foarte artistice, vorbesc cu oameni care sunt la fel de blocati si ne plangem de mila pana cand ne patam umerii de lacrimi, scriu prostii fara noima - pe care le recitesc apoi cateva luni mai tarziu si mi se par foarte ok, fac ceva nou de mancare - as vrea sa invat sa fac pricomigdale pentru ca lumea mea e mult mai buna atunci cand am castroane pline de pricomigdale in dulap, tac foarte mult dar vorbesc mult mai des cu mine in interior, si ma intreb ca un director de resurse umane grijuliu: cu ce te putem ajuta ca sa fii mai productiva si sa ne aduci mai mult profit? Important este ca pana la urma ma urnesc, centrala da iar drumul la inspiratie calda la robinet si eu imi amintesc cu nostalgie " ce bine era cand n-aveam nicio idee si totusi imi gaseam atatea de facut".

Paracetamolul nu opreste timpul-n loc

Ieri am stat acasa pentru ca ma simteam rau si tuseam ca un motor defect. Si cum stateam eu cu o expresie de "vai de capul meu" in pat, intr-o mare de soare si asternuturi galbene, mi-am amintit de toate racelile mele de toamna. Au devenit deja o traditie. De obicei le patesc pe la inceputul lui octombrie, dar de data asta s-au grabit. Mi-am amintit cum ma apuca brusc usturimea de gat in ora de franceza si plecam de la scoala cu febra, cum nu ma duceam la cursuri si-mi parea rau ca nu o sa pot sa beau bere in pauzele dintre seminarii ( mi-e tare dor de facultate, a fost unul din putinele locuri unde m-am simtit mereu bine si cu mine, si cu colegii, si cu oamenii din barurile din jur, si cu toata lumea), cum am avut un sir de 4 raceli la rand in ultimul an de facultate si cat de fericita eram cu raceala cu tot, pentru ca eram indragostita si ma imbracam subtire -purtam adidasi albastri in loc de cizme in luna februarie.
Si mi s-a facut deodata un dor atat de mare de varsta de 20siceva de ani incat a trebuit sa ma duc repede la oglinda si sa ma conving ca fata mea inca nu e chiar atat de ridata incat sa nu-mi mai recunosc tineretea in ea.

Nu prindeti sirenele de coada!

Sirenele de acoperis canta un jazz fin, pe care doar cunoscatorii il pot aprecia. Cand e vara, isi scutura cozile de apa si racoresc trecatorii. Cand e iarna, intra in apartamente, prin tevi, si fura paturi si paltoane, rochii din fetru si manusi. Orice le-ar putea incalzi. Multe isi pun sosete in maini pentru ca li se par mai frumoase decat manusile. Si poate pentru ca au mai multe degete decat se asteapta oamenii de la o sirena seducatoare.

Dar cele mai frumoase sirene sunt cele ce ies la iveala toamna, la marginea acoperisului. Sunt roscate si poarta pulovere verzi, din lana si solzi. Apar pe la mijlocul lui octombrie, cand e vremea infofolitului in guler de palton, a regretelor, a oftaturilor pe sub frunzele care pica in lumina felinarelor si a pasilor repezi pe trotuarele ude. Cand ploua marunt si rece si blana cainilor devine uda si zimtata, trecatorii grabiti pot auzi cantecele sirenelor de oras si bataile cu care acestea tin ritmul unei melodii triste, ca un planset, lovind in tigle cu unghiile lor lungi si sidefii.

O rabdare, doua, trei, veveriţă cate vrei?

Sunt o persoana super-rabdatoare si-mi place sa am rabdare. Ma antrenez chiar sa am rabdare. Asa cum unii isi cultiva frumusetea ducandu-se mereu la spa, eu imi cultiv rabdarea alegand cu grija situatii si oameni dificili. In timp ce oamenii obisnuiti si nerabdatori urla plini de draci, eu doar inchid pleoapele o secunda, imi teleportez dracii intr-o fabrica speciala, ii transform in ceva mult mai util, anvelope de iarna pentru tristete de exemplu, si-mi recapat firea si rabdarea imediat.
Una din dorintele mele ultra-secrete e sa devin pictor de boabe de orez, sa-mi distrug spatele si ochii pictand tigri si zei pe niste boabe mici, albe si lucioase. Chiar am incercat odata sa desenez un portret pe o boaba de mazare, dar din pacate nu mi-a iesit. Nu am avut ce-mi trebuie, instrumentele potrivite, mi-am zis. Ca rabdare avusesem si perseverenta, ca de obicei.
Daca nu o sa devin vreodata pictor de boabe de orez, pot insa sa devin oricand dresor de pisici, ceasornicar, sculptor in nisip, maseur de furnici sau culegator de roua.