Ciudatul caz al femeii cu inaltime variabila

Nu-s un om inalt si pe masura ce ma fac mare la varsta, intru la apa ca un pulover made in China. Si nu-mi mai place nici sa ma prefac ca sunt inalta si sa port tocuri, pentru ca am devenit un om comod. Cu toate acestea, mi se intampla deseori un lucru extrem de bizar. Atunci cand sunt in magazine sadice, unde cele mai frumoase lucruri sunt agatate sus, sus de tot, tocmai in cuierul lui Sfantul Ilie, o multime de fete un pic mai scunde in comparatie cu mine ma roaga sa le ajut si sa le dau eu jos hainele. In mod normal, daca eu am nevoie de o bluza asezata atat de sus, degeaba ma inalt si ras-inalt, ca nu ajung la ea oricate eforturi as depune. Cand imi cere insa cineva ajutorul, ma pomenesc ca pot sa ma intind ca o spagheta elastica, ajung chiar pana la tavan daca trebuie. De unde trag concluzia ca bunavointa e o scarita cu care poti ajunge oricat de sus doresti

Case, visuri, copaci sub pat

Ieri noapte am ajuns acasa foarte obosita. Si acasa era asa bine, curat si cald incat pentru a mia oara m-am gandit ce bine e sa-ti placa locul in care stai, sa ai impresia ca ai capatat un al doilea corp sanatos si frumos. Sunt un om foarte comod care nimereste des in situatii incomode, asa ca am ajuns sa apreciez fiecare firimitura de bine care-mi iese in cale. Iar o casa buna nu e deloc o firimitura, e o felie de paine mai degraba.
Am stat in multe case nepotrivite, pe toate am incercat sa le iubesc si toate au venit pana la urma cu intamplari frumoase la pachet. Uneori am stat sus, alaturi de nori, cotofane si furnici alpiniste, alteori am stat mult prea jos, in intuneric, printre pisici de toate culorile; apoi am stat si in centru, am stat un pic mai langa centru, langa parcuri, la gradina, fara gradina. Acum stau intr-un apartament mic si luminos, plin de lucruri ori prea albe, ori prea colorate, asezat intr-o insula a golanilor. Si mi-e bine, mi se potriveste, oamenii d-abia asteapta sa vina la un ceai ( sau, mai degraba, la o bere), sa stea pe canapea si sa bata campii impreuna cu mine. Si azi-noapte am visat ca imi crescuse un copac rosu sub pat, trebuie sa fiu atenta sa nu-mi agat papucii in crengi. Mi s-a parut un semn bun. Anul asta a fost un an bogat in visuri (si de noapte, si de zi) si am inceput sa ma gandesc mult mai serios la ele. Si chiar sa ma iau dupa ele. Eu nu ma duc la psihanalist ca e mult prea scump si nici n-am rabdare sa lucrez cu mine insami, asa ca o terapie proprie a visurilor e singurul lux pe care mi-l permit.

Cum se rezolva un caz de "dor"

Ce dor imi e uneori de unii oameni! Un dor mare, care ma face sa simt un nod in gat, prelungit pana in piept, un nod ciudat care se simte ca o gaura neagra de fapt.
De unii am cum sa dau, dar e ceva care ma opreste, poate modul ciudat in care s-a oprit prietenia noastra. De unii nu mai stiu nimic si habar n-am cum sa aflu pe unde mai sunt si ce mai fac. De unii dau pe internet dar mi-e nustiucum sa le spun ca mi-e dor fizic de ei. Unii nu o sa stie niciodata cat de dor imi e de ei pentru ca simt eu ca ei nu isi mai doresc sa aiba habar de mine, sau poate isi inchipuie ca oricum lucrurile ar sta altfel. Iar pe unii simt ca trebuie sa-i las in pace, ca asa e cel mai bine.

Bilant de buzunar

Imi vine: sa cumpar perne potrivit de pufoase, sa stau pe canapeaua cu elefanti si sa vorbesc la telefon, sa beau ceai cu picioarele pe calorifer, sa-mi cumpar haine colorate care se vad frumos in zapada, sa alint si sa rasfat, sa coc fursecuri mari cat floarea soarelui, sa port sosete alb-negru in dungi, luate din filme mute, sa cunosc oameni buni, care vorbesc frumos despre ceilalti oameni, sa-mi cumpar robot care nu vorbeste, dar ma trage de maneca plin de simpatie atunci cand vede ca sunt suparata.

Nu-mi vine: sa ma gandesc la viitor, sa-mi asum responsabilitati, sa mananc sanatos, sa-mi cumpar telefon nou, sa fac liste, sa caut sireturi gri, sa ma gandesc la bani, sa ma supar, sa n-am chef, sa ma misc greu dimineata, sa scot idei pe banda rulanta ca un xerox resemnat.

Atunci cand "imi vine sa"-urile sunt mai multe decat "nu imi vine sa"-urile inseamna ca totul e bine :)

Camasa cu ghiocei

Imi doresc foarte mult sa aranjez la un moment dat o vitrina. Nici nu stiu de ce nu m-am facut vitrinier, viata mea ar fi fost mult mai estetica si probabil mi-as fi petrecut mai tot timpul stand pe o scarita, aranjand manechine, si nu in fata unui calculator.
Asa ca atunci cand Paula m-a chemat sa dau o fuga pana la TinaR, sa-mi dau cu parerea despre noua colectie, primul meu gand a fost: "Aaaa, poate o sa am in sfarsit ocazia sa-mi manifest talentul de vitrinier amator!".
Cunosc o gramada de oameni care nu-si cumpara haine din Romania din principiu. Si care nu au incredere in brandurile romanesti. Mie-mi plac, am un pitic patriot ascuns in urechea stanga care-mi spune mereu sa cumpar produse romanesti.
Pana la urma nu m-a lasat nimeni sa aranjez vreo vitrina, dar nici eu nu ma las :)).
Colectia noua este colorata si draguta, imi aduce aminte de vechea TinaR, de acum cativa ani. Si toate hainele au eticheta cu mesaj vesel. Iar daca va imprieteniti cu TinaR pe facebook aveti parte de tot felul de reduceri ( de ex: pana duminica, fanii de pe facebook primesc reducere de 20% la colectia noua daca spun la casa parola "zambet")
M-am intors de la magazin cu un pulover rosu si o camasa cu ghiocei foarte pe placul meu. Camasa cu ghiocei  imi aduce aminte de o camasa cu ursuleti pe care o purtam prin clasa intai, in care ma simteam foarte matura si eleganta. Pentru ca pana atunci purtasem doar tricouri, costum bleu din plastic, de soim si uniforma scolara. Iar camasa cu ursuleti fusese pusa in cinstea unei excursii la gradina zoologica, unde era plin de ghiocei, toporasi si brebenei ( de unde si analogia dintre cele doua camasi). Iar acum ma tot gandesc unde sa port camasa cu ghiocei, ca sa raman cu o amintire frumoasa, de care sa-mi amintesc ori de cate ori o imbrac.
Mi-am dat seama ca eu imi aleg intotdeauna hainele si obiectele cu scopuri extrem de ascunse: nu pentru ca sunt frumoase, nu pentru ca mi se potrivesc, nu neaparat pentru ca am nevoie de ele, ci pentru ca vad in ele potential de poveste: "din paharul asta gigantic o sa beau prima data primul meu must facut de mine, iau parfumul asta ca sa-mi amintesc de noua era, cu job nou, casa noua etc."

Luni - cine, cum, care, unde, cand

Pentru ca povestile nu tin cont de reguli, povestea despre micile manii de luni solicitata de Marul s-a transformat intr-o adevarata legenda a zilei de luni, scrisa parca de Alexandru Mitru. Si cred ca asta o sa se intample cu toate povestile, asa ca nu va speriati daca ati cerut ceva si o sa capatati altceva :))

Acum o gramada de vreme, Luni se numea Inul si era cea mai nesuferita fiinta vazuta vreodata. Ii placea sa traga perna de sub capul oamenilor care dormeau, sa intre in jocul copiilor, sa le strice regulile si sa le fure jucariile, prefera compania oamenilor verzi la fata de suparare si activitatea lui preferata era statul pe o bancuta in parc, alaturi de oamenii carcotasi, care nu numai ca nu vedeau partea plina a paharului, dar nu vedeau paharul deloc. Nimeni nu-l putea suporta pe Inul asa ca ori de cate ori lumea il vedea venind, se avertizau reciproc strigand numele lui invers. Vreo cateva secole Inul nu s-a prins de strategie, dar cand si-a dat seama ce se intampla, s-a enervat atat de rau incat pe loc s-a transformat intr-o bucata de timp urata si cruda. Si ne bantuie si astazi, singura noastra salvare este sa-i schimbam un pic numele si sa-l transformam intr-o prelungire duminicala. Propun numele Luminica.