Visul saptamanii

Intrerup pauza de postat pentru ca vreau sa scriu despre un vis aiurea pe care l-am avut si care mi-a placut foarte mult. Asa ca scriu despre el ca sa nu-l uit. Se facea ca invat sa zbor pe o matura. Nu eram vrajitoare, pur si simplu invatam ceva nou, probabil era un curs de la o scoala sau o noua meserie. Stiti cum e in vis, nu prea ai control, te zbati degeaba si intamplarile vin peste tine fie ca esti pregatit sau nu, cam ca-n viata, poate chiar mai rau. Mi se daduse o matura mica, de incepator. Trebuie sa va marturisesc ca este foarte greu sa zbori pe o matura, sa-ti pastrezi echilibru si sa nu te invarti ca o morisca pe bat. Mi-era teama sa nu cad in cap, dar se pare ca omul nu cade prea usor, el cade doar cand ia decizia asta. Asa ca m-am incrancenat sa raman pe matura aia si cand am trecut printr-un stol de pasari uriase, si cand eram sus de tot, deasupra unor blocuri-turn, si cand am trecut printr-o furtuna de gheata. Si tare bine a fost! In vis este foarte greu sa ai control, dar si cand reusesti sa-l ai, te trezesti dimineata proaspat si pus pe fapte mari. M-am simtit mereu vinovata ca sunt un pic prea control-freak, poate e momentul sa accept ca vreau doar sa fiu mereu pe picioarele mele, chiar si atunci cand plutesc undeva, prin atmosfera :)

Buletinul meteo arata cercei lungi si fuste inflorate

Incep sa-mi revin, iarna asta m-a blocat si m-a facut sa simt ca traiesc intr-o perna. Dar acum mi-am pus fusta si am iesit din nou in lume. Citesc Stiinta si Tehnica, imi traiesc demna ultimele zile de raceala si pun la cale noi povesti. Sunt atat de recunoscatoare ca a venit vremea frumoasa, incat imi vine sa deschid o stand cu limonada in fata golanilor care ciripesc ca niste vrabiute date cu gel pe gardul din spatele blocului.
Sunt recunoscatoare zilele astea pentru toate nimicurile: ca nu mai trebuie sa port manusi si sa-mi agat brelocul de la chei in ele cand ma grabesc sa deschid usa de la intrare, ca nu mai trebuie sa patinez si sa urc munti de gheata in fiecare zi cand ies din casa, ca pot sa ma trezesc dimineata, pe la 6, si sa nu ma mai enervez pentru ca lumina este minunata si se aud mierlele cantand, ca pot sa dorm cu geamul deschis fara sa ma invelesc cu 14 paturi, ca peste 2 luni o sa platesc o suma normala la intretinere, ca pot sa port cercei lungi din nou si poate ca daca nu mai port fular de lana si pulover, nu o sa mai electrocutez cetatenii nevinovati care vor sa ma pupe pe obraz, ca pot sa-mi iau micul dejun in soare si ca-mi infloresc muscatele si gardeniile. Si ma gandesc sa scriu in fiecare cate o predictie meteo pentru oamenii care vor neaparat sa fie fericiti.

Convingatorii

Am marturisit deja ca atunci cand am o obsesie incerc sa-i molipsesc pe toti cu ea. Nu prea reusesc, poate si pentru ca nu am obsesii usor de urmat sau utile. Zilele astea sunt obsedata de canari, pietre si pesti. Nimeni din jurul meu nu-si doreste sa creasca asa ceva in casa. Nici macar pietre. Dar eu nu ma las! Poate la un moment dat o sa reusesc sa strang o banda de 40 de convingatori. Oameni ca mine, cu pasiuni dese si marunte, predispusi spre plictis suprem daca nu au ceva sa macine cu mintea. Vom actiona asa: vom pandi in scari de bloc si tufisuri si vom lua prin surprindere cetatenii nestiutori, incercand sa-i convingem sa faca niste lucruri ce nici nu au idee ca si le doresc sau ca le trebuie. Nu-i vom lua prin surprindere ca niste sectanti sau interlopi totusi. Nu-i vom lega de stalpi, in timp ce le vom descrie avantajele cresterii unui aligator in baie, si nici nu-i vom droga ca sa fim siguri ca semneaza actul cumpararii unui tractor auriu. La inceput va fi greu, dar incetul cu incetul oamenii vor intelege ca le vrem binele. Asa ca se vor lua dupa noi si vor incepe si ei sa aiba o existenta obsedata si haotica. Sigur, din cand in cand isi vor blestema zilele pentru ca au ascultat de sfatul unui necunoscut si si-au dat demisia de la munca pentru a se duce in jungla, sau pentru ca si-au facut un tatuaj cu o gogoasa, sau pentru ca au inceput o afacere cu matragune. Dar pana la urma ne vor da dreptate si se vor inscrie si ei in banda noastra. Si vom trai obsedati si fericiti pana la adanci batraneti. Bineinteles, daca nu cumva ne va manca intre timp aligatorul din baie.

O casa gigantica este tot ce-mi doresc

E momentul sa fiu sincera si sa spun ca unul din visurile mele cele mai mari este sa am o casa uriasa. Nu un apartament de 3 camera, nu o garsoniera bine pusa punct, nu o casuta la tara unde n-ai loc nici macar sa faci pirueta ca ai si iesit din ea, nu o cabana sobra. Am stat in destul de multe case ciudate, unele mai urate, altele mai frumoase, din portofoliu imi mai lipsesc o casa sub apa si una in foc si pot spune ca am bifat cam toate tipurile de casa. Dar imi doresc mult sa am casa mea. Casoiul meu, mai bine zis. O casa unde poti da petreceri miercuri noaptea fara sa deranjezi pe nimeni, unde pot sa gazduiesc zeci de oameni dragi, sa-i chem sa stea la mine ca-n vacanta. O casa unde dai peste tot felul de pesti, canari, pisici si caini si anunturi cu "aveti grija sa nu prindeti coada motanului in usa si sa nu lasati geamul deschis ca ispititi papagalul". Cu geamuri mari, patate de urme de ploaie si pervazuri pline de flori puse in sticle de lapte si whisky, pentru ca nu poti sa ai atat de multe vaze pentru atat de multe flori. Cu o curte dezordonata plina de tufe netunse si rugi de zmeura scapati de sub control, broaste testoase sub masa si smochin pitic sub geamul de la bucatarie.
Asta e, devin din ce in ce mai casnica pana si-n visuri :) Si nu-mi pare rau deloc!