2 lucruri pe ordinea de zi

Desi oamenii cred ca eu beau foarte mult ceai, de fapt singurul meu ceai zilnic, fara de care nu pot si nu vreau sa-mi incep ziua, e cel de dimineata. Ma trezesc extrem de devreme doar ca sa am timp sa stau adormita langa ibricul in care clocoteste apa, sa am timp sa tin cana in mana, sa astept sa se raceasca si sa-l pot bea pe indelete, de preferat la soare. Cat il beau nu ma gandesc la nimic, nu-mi planuiesc ziua, e singurul moment in care totul e perfect pentru ca am oprit timpul intr-un loc cald, aromat si sigur.


Zilele astea imi tin tot felul de discursuri. Ma joc de-a presedintele cu mine insami. Sunt un presedinte sever, dar bun, singurul meu defect e ca am mania cuvantarilor. Imi tot zic sa nu tin seama de probleme, ca asa stau lucrurile in lume, e mereu ceva dureros pe drum, trebuie doar sa fiu puternica si vesela. Si atunci cand mi se intampla sa-mi fie greu, sa ma duc prin librarii seara tarziu, sa ma refac cu mirosul de carti noi. Sau sa intru in depozitul de mobila, sa ma plimb prin aroma dulapurilor din pal. Si sa-mi dau voie sa-mi cumpar oricat de multe fuste verzi doresc - pentru ca ma fac sa vreau sa dansez si sa ma invart ca un hopa-mitica entuziast. Si uite asa, pe langa multiplele mele statusuri si roluri, am devenit si presedintele dansator din mica tara de pe continentul apartamentului nr.13.

No comments for this post

Ceasuri la galop

In ultima vreme parca mi-a ramas timpul scurt. Ma trezesc dimineata la 7 si se face imediat miezul noptii. M-am invartit un pic si gata, e saptamana viitoare. Apoi ma trezesc ca a trecut anul si eu nu stiu cand, cum, ce. Si de ce e totul asa jos si mic si putin in jurul meu. M-am facut eu gigant, a intrat totul la apa? Ma apuc de desenat, termin un caiet si parca totusi m-am apucat de asta acum doar un minut. Inainte, cand ma duceam sa ma vad cu oameni care intarziau, uram cele 10 minute care se scurgeau greu, ca picatura chinezeasca dintr-un robinet ruginit. Acum oricat as veni de devreme, fac 3 pasi in stanga, 2 in dreapta, si intarziatul a aparut in pas alert la orizont. Trebuie facut ceva ca m-am zapacit rau si nu inteleg cine da bice minutelor sa goneasca pe campii.
Apropo de timp, ca tot ziceam de hotelul cu creativii inchisi in afara timpului, a aparut si http://www.youtube.com/user/GrolschRO documentarul in caz ca sunteti curiosi ce a iesit. :)

Scoala oamenilor sensibili

E greu sa fii sensibil, sa te raneasca pana si cel mai mic cuvant, sa nu poti dormi din cauza unei priviri taioase, a unei imagini neobisnuite pe care ai avut norocul sau nenorocul sa o vezi in ziua aceea. Sa simti totul la puterea a 100-a, sa te loveasca cele mai usoare emotii si sa fii o rana deschisa cam 23 de ore din 24. Si sa fii mereu nevoit sa faci fata furtunilor celorlalti, care sforaie fara griji in jurul tau.
Oamenii sensibili au nevoie de o altfel de scoala decat oamenii obisnuiti. Nu au nevoie de oameni brutali, ei nu-i obisnuiesc cu viata, le taie cu toporul parti din suflet si le lasa asa, ciopartite. Au nevoie in schimb de experiente puternice. Asa ca vorbind cu R. am schitat o scoala a sensibililor la care eu m-as duce si acum, desi intre timp am invatat cu chiu si vai sa-mi tin sensibilitatea tin in hambar si sa o las sa-si faca de cap mai rar.
Oamenii sensibili au nevoie de oameni puternici, dar buni si milosi, in jur. Severi doar atunci cand omul sensibil face o ditamai boacana. Un om sensibil trebuie invatat sa manuiasca un topor si o grebla, ba chiar si o ghioaga. Mainile lui ca doua chei sol trebuie invatate sa fie cat mai practice. In loc de pian si balet, l-as trimite pe sensibil sa invete sa danseze o hora populara, unde lumea chiuie si se invarte pana ameteste. Apoi l-as trimite la dans contemporan si l-as pune sa invete sa fie original,  fara sa-l intereseze modul in care se manifesta corpurile celorlalti. Astfel, un sensibil ametit de dans nu mai are putere sa se concentreze pe propriile lui frici sau sa vada durere in jur. Si n-ar mai visa nimic de oboseala. L-as invata sa prepare cartofi prajiti, clatite, ciorba de perisoare si mititei, mancaruri cat mai prozaice si sociale, care au nevoie de public cat mai numeros.
Omul sensibil s-ar juca cu pui de ursi, ar ridica bolovani si ar invata sa prinda pastravi cu mana goala. Si incetul cu incetul ar invata sa iasa uneori din inima lui care palpaie mult prea intens si ar ajunge probabil un Superman (sau un ultim mohican) cat se poate de normal si fericit in lumea ciudata in care suntem nevoiti sa ne gasim un loc cu totii.

Am disparut un pic pentru ca am fost sa ma plimb

Perioada asta o sa fie amintita peste ani si ani drept perioada plimbarilor prin noapte cu miros de tei. Cu E. de mana, cu tenisi rozatori sau sandale verzi agatate de picioare, cu un pic cam multe beri, cu discutii despre toate si nimic. Cu Pink Floyd in urechi la lucru, cu filme vechi si tricouri comode, clatite cu ciocolata la fiecare pranz si multe ilustratii cu monstri si lupi.
Habar n-am daca e perioada mea preferata dupa prea multe zile urate de iarna. Dar linistea pe care o simt e clar starea mea preferata.