Despre ceasuri si zgomotul lor alb

Cat e ceasul? Cat ti-e nasul! Daca am nasul scurt, inseamna ca o sa fie mereu prea devreme pentru mine? Si daca am nasul lung, inseamna ca e prea tarziu?
Acum cativa ani nu voiam sa aud de ceasuri. Mai ales de cele care fac tic-tac oribil de tare. Intre timp, zgomotul lor mi se pare o bijuterie sonora si rara.
Ceasul se poarta la mana, in buzunar, prins cu un lantisor, pe piept, intr-un inel, uneori chiar la glezna, daca nu planuiesti sa mergi prin noroi sau sa-ti prinzi piciorul in coltii unui buldog. Eu as vrea sa-mi prind insa ceasul in par, sa-mi ticaie in ureche, ca un cleste de par galagios. Sau sa inlocuiesc toti nasturii unui pulover cu ceasuri mici si rotunde. Sa-l port cand ma intalnesc cu un prieten care intarzie mereu, ca sa aiba mereu in fata ochilor dovada minutelor pierdute pe drum.

In ultima vreme, din punct de vedere material

Viata e plina de maruntisuri, cele mai frumoase maruntisuri. Am facut o pasiune pentru tricourile cu mesaje despre ping pong, planuiesc sa-mi cumpar un ficus cat mine de mare - simt nevoia sa cresc un stejar, dar merge si un ficus in conditiile actuale, as vrea sa invat sa fac un covor - am facut deja cateva schite si arata foarte bine pe hartie, m-am intalnit cu oameni super entuziasti, care mi-au facut pofta de trecut prin viata in pasi de dans, am descoperit secretul statutului pana tarziu: daca nu beau nici macar o bere cand ies in oras, nu ma mai simt deloc batrana si nu mai simt nevoia sa ma culc la ora 11 noaptea, mi-am cumparat o punga de cercei, in curand imi iau ochelari, am gasit rama perfecta, de-abia astept sa ma uit in oglinda si sa nu ma recunosc, am descoperit puloverul perfect - are un pui cu bereta pe el, mi-a placut mult un serial -> Orange is the new black. Deci, in ceea ce priveste maruntisurile minunate, chiar cred ca duc o viata luxoasa.

In fiecare vara, un mic post despre caldura de afara

Atunci cand vine caldura mare si uscata peste noi, imi place sa dau o zi de concediu aerului conditionat. Umplu o sticla mare si albastra cu limonada, in care am turnat si un pic de sirop de brad sau menta. Pun sa fluture in fata geamului un cearceaf urias si alb, pe care-l stropesc cu o apa foarte rece, de colonie, super simpla, made by me, din ulei de lavanda sau bergamota, si-mi pun un film rece, cu campii polare, monstri prinsi sub gheata sau oameni blocati in telescaune. Astfel pregatita psihologic, pot sa ies in febra de afara si sa schitez un zambet de inghetata topita. Ma bucur ca se apropie toamna, am trecut ieri printr-un nor de frunze mumificate de plop, mirosul amar si fosnetul lor m-a facut sa uit instant de vara.