Postasul talentat nu arunca niciodata de doua ori

    Astazi vreau doar sa ma minunez de super puterea unui postas: a ajuns in fata unui bloc de 2 etaje, s-a opintit putin si a aruncat un ziar direct in balconul unui apartament de la etajul 1!
   Postasii au multe super puteri: am vazut unul cum baga plicuri in cutiile postale cu dexteritatea unui crupier din Las Vegas. Iar acum mai multi ani, am vazut un postas calmand un caine nervos cu numai cateva soapte magice. Nu stiu ce i-a zis, probabil ceva gen: "Daca nu taci, o sa-i dau stapanului tau numai brosuri despre cabinete veterinare si fluturasi cu adoptii de pisici".

O masa cat o insula

  Am avut mereu birouri mici si delicate, pe care nu incapeau prea multe lucruri si nici picioarele mele nu se descurcau prea bine sub ele. Mi-am zis mereu ca atunci cand o sa am casa mea, o sa-mi pun in sufragerie cea mai lunga si mai lata masa. Cam ca masa Palarierului cel nebun din Alice in Tara Minunilor. Pe care o sa incapa vaze cu flori, veioze cu lumina calda, carioci si sute de creioane si foi gata sa fie desenate, cosuri cu mere si portocale - o masa care o sa fie inima casei. Inconjurata de scaune si banci si taburete de toate formele, culorile si marimile, din lemn, catifea sau matase.
  Dar cand m-am mutat la casa mea, am vazut ca masa mea de vis nu prea incape in sufragerie. Si ca am de ales: sa am o masa mare + nimic altceva sau sa am de toate + o masa mica. Asa ca a trebuit sa renunt temporar la vis. Pana cand o sa ma supar si o sa-mi cumpar o casa in care o sa am un singur etaj doar pentru masa asta lunga si lata. Si am scris postul asta astazi, ca sa-l recitesc peste cativa ani, in timp ce stau la masa mea minunata.

Vertigo

Sambata, ora 4 dimineata, ne aflam la etajul 11. Imagineaza-ti o pisica, poate chiar pisica mea, Cipica, agatata cu ghearele de partea de sus a plasei anti-tantari de la geam, zguduind-o cu puterea celor 6 kg, in timp ce urla cu vocea lui Pharrell: Freeeedooom!
Si imagineaza-ti o fata, poate este vorba chiar despre mine, ce incearca sa desprinda pisica zbuciumata si sa tina plasa sa nu cada din balamale, in timp ce striga: "Nuuu, la noi in casa se canta doar Happy de Pharrell!"

Un lucru pe care nu-l inteleg

De ce costa lacrimile artificiale atat de mult? Sunt oare farmacistii obligati ca in fiecare noapte cu luna plina sa care un rucsac plin cu pipete si sa sara gardul gradinii zoologice, ca sa recolteze si sa imbutelieze rarele lacrimi de crocodil? Sau exista undeva, departe, o ferma de roboti torturati ca sa planga zilnic cel putin 3 litri de lacrimi de artificiale?
Eliberati crocodilii si roboti, prefer oricum lacrimile adevarate! Sunt si mult mai ieftine, te costa doar cateva inimi frante pe an.

Ziua perfecta, in care nu s-a intamplat nimic

Being Boring

’May you live in interesting times.’ Chinese curse

 If you ask me ‘What’s new?’, I have nothing to say
 Except that the garden is growing.
 I had a slight cold but it’s better today.
 I’m content with the way things are going.
 Yes, he is the same as he usually is,
 Still eating and sleeping and snoring.
 I get on with my work. He gets on with his.
 I know this is all very boring.

 There was drama enough in my turbulent past:
 Tears and passion - I’ve used up a tankful.
 No news is good news, and long may it last.
 If nothing much happens, I’m thankful.
 A happier cabbage you never did see,
 My vegetable spirits are soaring.
 If you’re after excitement, steer well clear of me.
 I want to go on being boring.

 I don’t go to parties. Well, what are they for,
 If you don’t need to find a new lover?
 You drink and you listen and drink a bit more
 And you take the next day to recover.
 Someone to stay home with was all my desire
 And, now that I’ve found a safe mooring,
 I’ve just one ambition in life: I aspire
 To go on and on being boring.

Wendy Cope

Acum mai multa vreme, am trecut prin niste momente foarte grele. Era greu la nord, era greu la sud, era greu la est, era greu la vest. Asa ca am inceput sa apreciez din tot sufletul zilele obisnuite si sa-mi numar binecuvantarile banale. Eu le numesc "zile portocalii" - zile pline de lucruri normale si mici, cand viata e buna cu tine.
De exemplu, duminica aceea in care nu am facut nimic special, doar am ras de dimineata pana seara, casa imi era un sezlong albastru, am mancat un cos de nectarine si dulceata de cirese amare si am purtat o rochie galbena, in care ma simteam ca o floarea soarelui. 

Gat de lup duminical

    Astazi m-am trezit cu un cadou neasteptat: un gat de lup nou-nout. Uit mereu ca ii zice torticollis, mai degraba imi vine sa zic ca am un tortelini. Un tortelini mare si dureros in partea dreapta, langa umar.
Pentru ca luni vin oamenii sa instaleze contoare moderne pentru apa rece si calda, ca sa poata sa le citeasca toti spionii cu ajutorul radioului, azi a trebuit sa fac curatenie ca sa le pregatesc terenul. Dar trebuie sa marturisesc ca un om cu gat de lup este total inutil pe lumea asta si ma bucur ca stiinta nu a inventat asa ceva pana acum, pentru ca l-ar fi inventat degeaba. Iar lupii ( sau varcolacii) e clar ca sunt anti-talent cand vine vorba de treburile gospodaresti si pot sa-si ia gandul de la meserii precum menajere sau oameni de serviciu.      In afara de "au, ma doare", omul cu gat de lup nu stie sa zica sau sa faca altceva. Poate doar sa stea pe canapea, cu un prosop cald in jurul gatului, si sa manance bombonele ( si asta pana in ora 17.00, ca dieta ii interzice apoi sa mai manance altceva).

Dragostea mare

   Dragostea mare se formeaza un pic cate un pic, cu foarte multa rabdare: cu cate o soseta groasa cumparata cand e frig afara, cu cate o omleta gatita in lumina de soare, cu o fuga la farmacie dupa aspirina, dupa o noapte ratata, si o fapta buna servita calda, cand nimeni nu se mai asteapta, sau cand cineva e dispus sa piarda, ca sa-l lase pe celalalt sa castige ceva, orice, important pentru el.
   Iar daca dragostea asta uriasa o sa ajunga sa dispara la un moment dat acolo, in locul unde se duc si stelele cazatoare sa piara, intr-un ocean sarat de lacrimi sau dincolo de Ursa Mare, ramai macar cu gandul ca pentru cateva clipe minunate, ai avut norocul si puterea sa formezi un pic cate un pic, cu foarte multa rabdare, ceva frumos, ceva luminos, ceva mare.

Un purcel luminos in noapte

Zic mereu ca o sa-mi iau o lanterna adevarata. O lanterna ca un soare mic, pe care ai vrea sa o ai cu tine in jungla sau in mijlocul pamantului. Dar uit mereu sa o cumpar.
Asa ca, atunci cand s-a luat curentul in muntele in care locuiesc, am descoperit ca trebuie sa urc o multime de etaje cu ajutorul singurei lanterne pe care o am la breloc: un porc mic si roz, care guita de fiecare data cand lumineaza timid cu un bec amarat in rat.
Am guitat cu lanterna si am inceput sa urc incet etaj dupa etaj. O strafulgerare de lumina, un guitat, o strafulgerare de lumina, un guitat. Si auzeam vecinii bajbaind in intuneric in spatele usilor, intrebandu-se cine e porcul care locuieste la ei in bloc.

Un gand

Nu se stie niciodata ce-ti ofera viata, dar m-am gandit ca ar trebui totusi sa nu ma casatoresc niciodata cu un barbat cu numele de familie Ene. Pentru ca atunci m-as numi Irene Ene si m-as simti ca un ecou.

Pisicile la volan

Se stie ca pisicii nu-s soferi foarte buni!
Pentru ca in loc sa stea cum trebuie la volan,
Isi freaca mustatile de portiere si miauna la pisici grosolan,
Conduc cu spatele, de pe capota,
In loc sa fie atenti la trafic, prefera sa se joace cu o papiota.
Isi folosesc coada pe post de schimbator de viteze.
Isi scuipa pasagerii, ii zgarie si ii lasa pe banchete sa sangereze
Si nimeni nu doarme sau mediteaza cand trec ei in tromba,
Pentru ca au grija sa claxoneze toti cainii de pe strada, ca niste nebuni.

Unde poti gasi frumusete atunci cand lumea arata cu degetul spre urat

O poezie care imi place foarte mult, mai ales datorita versurilor "Nothing was ugly
just because the world said so" si "Maybe if we reinvent whatever our lives give us we find poems". Pentru mine nu-s doua versuri obisnuite, le-am intuit si simtit de vreo 10 ani incoace si intre timp s-au transformat intr-o filosofie de viata care ma ajuta sa trec cu drag si dragoste prin fiecare zi.

A Valentine for Ernest Mann
 - Naomi Shihab Nye

You can't order a poem like you order a taco.
Walk up to the counter, say, "I'll take two"
and expect it to be handed back to you
on a shiny plate.

Still, I like your spirit.
Anyone who says, "Here's my address,
write me a poem," deserves something in reply.
So I'll tell you a secret instead:
poems hide. In the bottoms of our shoes,
they are sleeping. They are the shadows
drifting across our ceilings the moment
before we wake up. What we have to do
is live in a way that lets us find them.

Once I knew a man who gave his wife
two skunks for a valentine.
He couldn't understand why she was crying.
"I thought they had such beautiful eyes."
And he was serious. He was a serious man
who lived in a serious way. Nothing was ugly
just because the world said so. He really
liked those skunks. So, he reinvented them
as valentines and they became beautiful.
At least, to him. And the poems that had been hiding
in the eyes of the skunks for centuries
crawled out and curled up at his feet.

Maybe if we reinvent whatever our lives give us
we find poems. Check your garage, the odd sock
in your drawer, the person you almost like, but not quite.
And let me know.