Poezia unui om racit

Ca o pisica intr-un submarin,
Incerc sa-mi regasesc drumul catre cer senin.
Pentru ca am un sinus infundat,
Si vreau sa respir aer, mult si proaspat aer
Din cauza unui virus fraier
Care prefera sa-si duca zilele intr-un nas
In loc sa faca plaja pe un vas
Sau sa inchirieze o camera intr-un ananas.

Produse de care am mare nevoie

dar care inca nu s-au inventat:

Mic camp gravitational artificial, care opreste in aer caderea din mana a obiectelor precum paharele, telefoanele, cutiile cu pudra etc.
Papuci anti-impiedicare.
Ochelari cu care vezi potentialul malefic al oamenilor cunoscuti ( ca intuitia e inca alerta cand e vorba de necunoscuti).
Specie noua de pisici domestice, cu gheare si dinti neascutiti si fara sistem de alergare nocturna.
Buton pe care-l apesi din timp, cu 10 minute inainte, care cheama pentru tine liftul, sau numara oamenii de la coada si-ti zice care e coada cea mai mica sau care merge cel mai rapid.

Statuie

   Cel mai de pret dar pe care mi-l face pisica mea dificila este darul nemiscarii. Trebuie sa stau nemiscata atunci cand se suie la mine in brate, pentru ca altfel e vai si amar de mainile mele. Nu are sens sa ma supar pe ea, asa ca prefer sa fiu recunoscatoare pentru minutele in care primesc nemiscata, neconditionat, dragostea ei conditionata. Este aproape ca o meditatie.