Monday, September 11, 2006

Barbierul lui Peer Gynt

Ascultam azi Rossini si Grieg si mi se facuse dor, dor sa ma duc la Opera.
Ma duceam des cand eram mai mica pentru ca tatal cele mai bune prietene era dirijor si ne chema la tot felul de spectacole.
In afara de muzica foarte frumoasa ( desi uneori orchestra canta cam fals :-s) interesanti mai erau si oamenii din jur. Nu lipsea tinerelul care aplauda ca un nebun in loja "bis, bis" si care statea sa cada de acolo, mosul span, de o eleganta a anilor '70, cu ochelari cu rame fine, aurii, care mesteca guma si rapit de farmecul muzicii, o scotea din gura si o rasucea pe degete, de parca s-ar fi jucat panza incalcita. Nu lipseau nici cucoanele intepate, care voiau sa te omoare cand erai racit si-ti suflai de prea multe ori nasul. Sau baietii draguti de la scoala de muzica, de dragul carora ai fi vrut sa ai binoclu ca sa-i admiri mai bine. Sau muzicantii cu picioare prea lungi, pantaloni prea scurti si sosete de culoarea prafului, care pareau intotdeauna sfiosi si rusinati de picioarele lor monstruoase.

1 comment:

Cris said...

ha! Probabil ca n-am sa uit niciodata Faustul vazut la opera. Din nefericire n-am mai gasit bilete decat in primul rand... Tot spectacolul l-am ascultat pe dirijorul care canta o data cu orchestra... Minunat!!!