Am citit intr-o poveste indiana despre "camera de suparare" a printeselor, unde acestea se duceau si se tranteau cu fundul de pamant cand ii cereau ceva regelui ( de obicei ceva imposibil) pana acesta zicea "da"
Mi-e foarte dor sa-mi doresc ceva foarte mult ceva nu extrem de important, pantofi rosii de lac sau cercei-cirese, sa cer cuiva ceva si sa astept cu sufletul la gura, oare primesc sau nu. Si sa astept cateva luni de exemplu, nu doar cateva zile, sa ma trezesc dis de dimineata de Craciun, sa ma duc repede sa ma uit sub brad si sa vad acolo lucrul mult-dorit.
Acum nu-mi mai zice nimeni "nu" pentru ca-mi zic eu singura "da", chiar si cand stiu ca n-ar trebui.
No comments:
Post a Comment