Independenta

Am citit intr-o poveste indiana despre "camera de suparare" a printeselor, unde acestea se duceau si se tranteau cu fundul de pamant cand ii cereau ceva regelui ( de obicei ceva imposibil) pana acesta zicea "da"
Mi-e foarte dor sa-mi doresc ceva foarte mult ceva nu extrem de important, pantofi rosii de lac sau cercei-cirese, sa cer cuiva ceva si sa astept cu sufletul la gura, oare primesc sau nu. Si sa astept cateva luni de exemplu, nu doar cateva zile, sa ma trezesc dis de dimineata de Craciun, sa ma duc repede sa ma uit sub brad si sa vad acolo lucrul mult-dorit.
Acum nu-mi mai zice nimeni "nu" pentru ca-mi zic eu singura "da", chiar si cand stiu ca n-ar trebui.

La a doua infatisare

Ce-mi plac lucrurile care ma surprind cu intarziere, care au nevoie de rabdare, perseverenta sau un pic de noroc ca sa se mai repete. Sau oamenii care-mi ies in cale in mod banal, cu care schimb intai doar doua vorba dar de care apoi nu-mi vine sa ma mai despart. Sau cartile care te prind d-abia dupa 10 pagina, ai impresia ca te lasa indiferent dar nu le lasi de fapt din mana. Sau parfumul pe care l-am incercat pe incheietura mainii si am zis "hm, ce miros de lacusta verde". Apoi, dupa o ora, timp in care lacusta s-a prefacut intr-o patura de apa, am descoperit ca ala e mirosul pe care il tot cautam de ceva vreme si nu-l gaseam, miros de aer de munte dupa-ploaie. Miros de lacusta curata :))

To do list in urmatoarele 2 saptamani

De vazut filme cu Orson Welles si, in general, filme nu mai noi de 1970, de facut tort din bomboane de ciocolata, de plantat trandafiri galbeni, de ne-stat pe net, de trezit la 6 dimineata si alergat in parc, de purtat palarie de soare, de gasit sensul vietii si oameni pe aceeasi lungime de unda cu mine, de scris o opera, de facut o animatie, orice animatie, oricat de proasta, de recitit Ulysses, de retras la umbra si stat degeaba, lasand furnicile sa-mi traverseze genunchii.