Inima rece

Am recitit de curand povestirea "Inima rece" in care Peter ( pe care eu mi-l aminteam ca se numea Hans dar se pare ca toate amintirile mele din copilarie sunt foarte inexacte) renunta la inima lui pentru a primi in schimb o inima de piatra si bogatie de la Michael Olandezul. Nu e singurul care face targul asta, bineinteles, asa ca Michael Olandezul avea o incapere intreaga cu inimi in borcane, o imagine care ma fascineaza si in ziua de azi: inimile puse ordonat pe rafturi, in borcane de muraturi. Curios e ca atunci cand eram mica nu credeam deloc in povesti. D-abia dupa ce m-am facut mare si am cunoscut un numar insemnat de oameni cu inima ba din piatra, ba din fier, sticla pisata, cuie sau paine uda, am inceput sa cred foarte tare in basme si personajele lor bizare.

Cererile consumatorului

As vrea sa existe un magazin unde sa ma pot duce si sa cer la pachet soare, bani, vointa, chef si capsuni.
Sa mi se dea chitanta. Sa pot returna soarele daca are cumva dinti de vampir sau vointa are fire duse. Sa-mi fie date in cutii de carton care miros frumos, impachetate in hartie moale si fosnitoare. Sa le pot da mai departe, sa nu mi se spuna ca ajung in inchisoare daca le copiez, asa cum e cu muzica si filmele. Sa pot alege mai multe feluri din fiecare, vanzatorii de la magazin sa fie un fel de prietenii necunoscuti, in preajma carora te simti mereu bine si firma care se ocupa cu asa ceva sa aiba logo si slogan frumos, dar sa nu aiba reclame stupide la tv si nici cont pisalog pe facebook.

Valsul pisoiului Walter

Walter e unul din pisoii cu bun simt care nu s-ar aseza la cina fara sa poarte un elegant papion si nu ar intra intr-o casa fara sa se stearga pe picioare. De aceea ii e destul de greu sa-si gaseasca locul intr-un oras cu oameni nervosi si neglijenti, care poarta mereu ghete pline de noroi.
Povestea lui Walter are un inceput trist pentru ca prima lui familie a fost o familie de mitocani. Walter nu putea sa asculte Chopin si sa se reculeaga in sufragerie pentru ca toti cei din jurul lui se certau, injurau si-si turnau bere in cap. Cand mitocanii au intrat in provizia lui de bauturi rare si i-au baut singura sticla de sampanie Veuve Clicquot Ponsardin din anul 1890 care-i mai ramasese, Walter si-a pus in geamantan colectia de papioane, soareci si valsuri si a plecat unde vedea cu ochii. A fost o perioada neagra din viata lui. S-a iubit pe acoperisuri cu dame fara scrupule si a injunghiat adversari in dueluri groaznice si sangeroase. Si si-a pierdut 4 papioane preferate ( din care doua i-au fost in mod sigur furate in trenul de Viena, cat el dormea). Apoi a hotarat sa-si gaseasca din nou un camin. A devenit pisoiul unui filosof cam hedonist, al unui mecanic masochist, al unui barbos incoerent si al unui sef de gara decadent. De fiecare data trebuia sa plece pentru ca nu se potrivea deloc nici cu proprietarii caselor, nici cu casele proprietarilor. Cine ar putea sa traiasca mai mult de un an intr-o casa intunecata, carti rupte, oglinzi patate si canapele care nu fac parte din acelasi set cu fotoliile?
Asa ca Walter inca rataceste. Daca vedeti vreodata la geam un pisoi negru, cu papion la gat si valiza tocita in calatorii, lasati-l sa traiasca la dumneavoastra in casa, serviti-l cu un pahar de ceva bun, lasati-l sa rasfoiasca albumele de arta din biblioteca si incercati sa va schimbati un pic de dragul lui. Deveniti un pic mai nobili, mai burghezi, mai elevati. Si cumparati-va si voi un papion!

Post entuziast, siropos si feminin

Iubesc siropul de gat si momentul acela in care dulceata lui te face sa te simti bine macar un minut. Iubesc documentarele despre oameni foarte batrani care nu stau o clipa locului pentru ca ma fac sa ma simt tanara si lenesa si ma ambitioneaza sa fac mai multe. Si iubesc sa aranjez mereu cate ceva in casa si sa scriu remindere ca sa nu uit sa cumpar vopsea pentru picioarele de masa care vor sosete turcoaz. Si iubesc culoarea galben, Romania e o tara in care galbenul se gaseste rar, desi il avem pe steag, o sa-i fac in sâc si o sa cumpar si masa galbena si scaune galbene si perne galbene si flori galbene si rochii galbene. Si astfel o sa-i fac in sâc si lui Pantone care a declarat ca anul 2011 are culoarea caprifoiului ( un fel de roz bonbon mai vegetal). Si iubesc ca am asa un chef de munca! Si o sa-mi cumpar si o masa mare de tot, de arhitect-designer-tamplar-inginer, pe care o sa-mi intind toate viata si o sa mesteresc la ea, pe care o sa scriu si o sa pictez si o sa decupez si o sa pun 10 ghivece de flori si o sa servesc vin bun si fripturi si ceai cu miere cu tarte sau cafea proaspat macinata de la Papa Jacques. Si iubesc ca e bine cu toate grijile, problemele, visele ciudate, virusii, frigul, intunericul, stirile, monstrii de sub pat, sperietorile si zgripturoii care plutesc in jur si rontaie din noi.

Geniul din casa intunericului

Saptamana trecuta am ramas cateva zile fara curent si asa mi-am dat seama ca iubesc electricitatea, dar ca, fara ea, viata e mult mai palpitanta. Eu n-am lanterna in casa. Am vrut sa-mi iau una in forma de urs dar pana la urma am cumparat-o si am dat-o cadou. Lumanari am doar trei, cu fitil anemic si corp obez, care dau lumina doar un strop, cat sa nu ma impiedic de mobila.
Atunci cand n-ai lumina este foarte greu. Esti obligat sa-ti auzi toate gandurile din cap si sa te distrezi singur, in mintea ta. De aceea, devii filosof. Sau iti pierzi mintile.
N-am rezistat decat o singura noapte intr-o casa fara curent, apoi am fugit, ca o lasa ce sunt. Lucrurile mergeau mult mai bine decat ma asteptasem!
In noaptea aceea am stabilit ca:
- e bine atunci cand vecinul de vizavi are un televizor maare-maare, am putut sa ma uit ( nu si sa aud) la un talk-show. Mi-as fi dorit totusi ca vecinul sa se uite la un film subtitrat.
- am in continuare o voce de Gavroche la telefon. M-am distrat chiar foarte bine inregistrand tonuri de apel aiurea pe telefonul meu, dar bateria se ducea rapid asa ca a trebuit sa renunt.
- picturile facute de mine pe intuneric sunt la fel ca picturile facute de mine pe lumina: abstracte si mistice. am pictat cu ceai negru concentrat, pentru ca nu mai aveam culori.
- am scris de mana o multime de idei, atunci cand nu mai vezi ce e in jur nu-ti prea mai pasa de cenzura si perfectionism.
- daca as trai undeva, fara electricitate sau gaz, as fi un om care se culca odata cu gainile, dar mult mai activ si creativ, un geniu chiar :)).

Uneori e bine cand e vorba de un anume rau

Atunci cand nu ma simt bine sau mi se intampla lucruri care nu-mi convin, caut sa fiu demna si incerc sa ma bucur ca nu-mi merge totusi mai rau. Uneori functioneaza. Asa ca azi ma bucur ca nu sunt intr-un loc unde-mi cad bombe in cap, nu inghet undeva intr-o fabrica parasita din Antarctica, nu stau incomod asezata in coltii unui tigru, nu dau un examen - orice examen, nu sunt torturata intr-o pivnita parasita, nu am pe nimeni in fata care sa-mi zica rautati si nu traiesc in anul 2789, cand oamenii sunt pe jumatate roboti si-si tin noaptea sufletul intr-un pahar cu apa curata, pe noptiera.

Despre someri fericiti

Sunt foarte gospodara zilele astea, gospodara dupa standardele mele, nu ale celorlalti. Planuiesc un blog nou
( il tot planuiesc de anul trecut de fapt, dar asa sunt eu, om incet). Din aprilie imi iau pauza de munca pentru ca m-am zapacit si mi-am pierdut entuziasmul si am devenit robot suparat. Eu nu pot functiona asa. Eu nu vreau sa ma duc la serviciu doar ca sa iau bani. Stiu ca e criza si oamenii nu gasesc de munca, dar mintea mea imi zice stop, trebuie sa te reconstruiesti, dupa ce te odihnesti un pic, si sa gasesti un loc unde esti ca pestele in apa, nu ca pestele in nisip. Si de fapt imi iau pauza de dus la serviciu nu ca sa stau degeaba, ci ca sa muncesc mult pentru mine, sa fac ceea ce stiu eu mai bine: sa-mi termin cartea de povesti, sa pun la cale lucruri noi, sa cunosc oameni si ziua, nu numai noaptea, dupa serviciu, ca vampiru'.

De ce pinguinii vor stapani pamantul

Dupa ce oamenii or sa dispara, cred ca pinguinii vor fi cei ce le vor lua locul. Pentru ca au invatat deja sa mearga in doua picioare, pentru ca au invatat deja cat de important este sa te imbraci frumos in fiecare zi in tinuta speciala, pentru ca sunt mult mai pregatiti sa faca fata poleiului ( strada mea e un patinoar lung zilele astea si asa imi doresc sa ma arunc pe burta, inainte, pana ajung in fata usii), pentru ca nu-s perfecti, stiu sa fie rautaciosi si sa faca mizerie ( e stiut faptul ca in casele lor nu e niciodata curat si imi pot imagina cu usurinta un pinguin golan aruncand ambalaje pe jos, fara pic de bun-simt), pentru ca stiu sa se indragosteasca si cred mai mult decat oamenii in sufletul-pereche, pentru ca stiu sa manance sanatos si nu trebuie sa-i rogi sa manance ulei de peste cu omega 3. E posibil chiar sa schimbe numele pamantului si sa-l numeasca exact asa, Omega 3.