Saturday, August 06, 2011
Telegrama catre un om cu care n-am mai vorbit de ceva vreme
Perdeaua portocalie flutura furtunos, cana de ceai imi frige degetele, planta extraterestra de pe birou e din ce in ce mai constienta de propria ei existenta - maine-poimaine isi face cont de facebook, eu imi doresc mai mult ca niciodata sa fiu biomuzicolog, director artistic sau pur si simplu un poet ratat, increzator insa in talentul lui inexistent sau neinteles de ceilalti. Port o bluza cu un urs intr-o scorbura si am dorinte de mangusta sociabila. Imi doresc sa reincep sa cunosc oameni noi. Imi e dor de "oamenii mei". Nu ti s-a intamplat vreodata sa mergi pe strada si sa vezi cate un om, nici foarte frumos, nici foarte urat, mai degraba mic decat inalt, asa-si-asa imbracat, dar care are ceva cunoscut, ceva drag tie, in toata fiinta lui, si esti convins ca omul ala face parte din lumea ta? Nu conteaza ca habar nu ai cine e si ce face, simti ca omul ala face parte din specia ta pe cale de disparitie.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
11 comments:
Sunteți un scriitor profesionist, dar scrieți cu aurore, în loc de cerneală, iar acelea sunt foarte greu de găsit.
Been there. Eu mi-am vazut 'geamanul' in cartea de engleza de clasa a 11-a, la pagina 91. Citea ceva intr-un metrou.
tare, tare tare frumos si miscator ai scris..
da, mi s-a intamplat uneori sa recunosc oameni din "specia mea pe cale de disparitie", si e atat de dureros...caci drumurile noastre se despart mereu, inexorabil
ma regasesc in blogul tau, multumesc
Şerban Tomşa: aurore artificiale totusi, nu ma lasa inima sa irosesc aurore naturale.
Vasi: eu m-am indragostit cand eram mica de un baiat doar pentru ca semana cu un baiat care statea intr-o cabina de telefon public, dintr-o carte de "sa invatam limba franceza fara profesor".
Julieta: multumesc :)
sunt bune si insomniile la ceva. am descoperit blogul tau, am citit si mi-a placut (poate la urmatoarea iti spun si de ce) si titlul postarii mi-a adus aminte ca am pe cineva cu care n-am mai vorbit de prea multa vreme.
multam si numa' bine!
(black coffee)
Da, da, e o parte din mine care se regaseste mereu aici.
I-am intalnit si eu uneori pe oamenii aceia.
Uneori chiar le vorbesc, asa din senin, ca si cum ne cunoastem de-adevaratelea, dar de la adapostul trecerii mele fugitive, eu pe bicla mea, cu dopurile mele muzicale in urechi, aruncand o replica histrionica (si probabil cu o octava prea zgomotoasa, din pricina dopurilor, desigur) "ce rochie frumoasa porti azi"; alteori trecerile sunt mai subtile, si atunci doar le zambesc, cu ceea ce imi imaginez a fi subanteles "te recunosc'; alteori imi zambesc si ei inapoi "da, si eu te recunosc'. si atunci simt ca specia mea nu va fi niciodata pe cale de disparitie, atunci nu mai am nici urma de sentiment de izolare.
Si atunci niciun om nu mai este al meu,
Ca de obicei frumos exprimat si sensibil... Citisem undeva ca intalnirea cu oamenii din jur e de fapt mereu o reintalnire cu noi insine! Ceva din noi vom regasi mereu in ceilalti sau daca nu, il vom cauta si chema prin simpla coincidenta ca suntem atat de umani si efemeri mai intai si apoi prin alte detalii intrinseci... Imi place sa revin pe blogul tau cu acelasi dor de regasire... :)))
frumos frumos
Mie imi place mult sa ma uit la oameni. Pe unii ii privesc insistent tocmai din motivul prezentat de tine. Par atat de "aproape" incat imi vine sa-i iau in brate si sa-i intreb ce-au mai facut:)
Foarte expresiv...
Am descoperit de curand blogul, insa ma voi intoarce cu cretitudine!
Felicitari!
Andreea Sfarlea
http://casutafericita.blogspot.com/
Post a Comment