Povestea monstrului cu adidasi albastri

Cand n-am inspiratie, dau drumul la muzica, iau pixul si incep sa desenez.Cel mai mult imi place sa scot la iveala monstri. Sunt cei mai interesanti, nu e nevoie de talent sa desenezi un monstru adevarat si imi dau o gramada de idei in doi timpi si trei miscari.
Azi am desenat un monstru in laboratorul din Experience Hotel si mi-a iesit mai bine decat mai asteptam. Asa ca m-am entuziasmat si am scris repede Povestea Monstrului cu Adidasi Albastri:

   Monstrul era mare si labartat, locuia sub un pod si putea fi vazut mai
tot timpul mancand un carnat. Nu facea nimic toata ziua, se plimba
printre broaste prin apa, pana cand il tragea curentul si termina
toata provizia de nurofen a farmaciei din apropiere. Si suferea pentru
ca toata ziua statea la soare, in fundul gol, fara sa aiba ceva de
facut. Visa sa aiba costum si cravata, sau poate sa comande o armata,
sa scrie la calculator mereu, sa-si dea cu pumnii in cap ca nu-i vin
idei si-i e greu. 
   Asa ca s-a gandit sa-si ia curajul lui de urias in
dinti si sa caute de lucru in oras. A intrat in prima cladire de
birouri care i-a iesit in cale, unde a speriat groaznic o domnisoara
secretara  care a fugit atat de repede incat si-a pierdut una din
sandale. Asa ca l-au dat afara. Monstrul s-a intristat, dar nu s-a
lasat. A intrat in alta firma unde un manager de resurse umane i-a dat
o fisa de completat si un pix prea mic, pe care iute l-a pierdut in
buric. Ce competente ai, a intrebat omul in costum? Imi place sa stau
pe drum si sa mananc scrum. Unde te vezi peste 5 ani? Aici, cu
dumneavoastra, un pic mai evoluat, mancand sapun, a raspuns sincer
monstrul. Iesi afara, fiara, a zbierat angajatorul, esti gol si prost
si mirosi ca o tocanita uitata pe masa, afara.
  Dar unde sa ma duc, s-a intrebat trist si retoric monstrul, demoland
biroul dintr-o singura miscare.
  Nu avea nicio idee, asa ca si-a luat lumea in cap. Pe drum a gasit o
pereche de adidasi albastri, probabil parasiti de un baschetbalist
ratat sau vreun gigant fara talent la aruncat. Si inca e pe drum.
Intre timp s-a mai schimbat, s-a mai micsorat, i-a mai crescut parul,
s-a mai ingrasat, nimeni nu mai stie cum arata acum. Dar daca vreti sa
faceti o fapta buna, angajati-i pe cei ce cauta la voi un loc de munca si-s
incaltati cu adidasi albastri. Poate unul din ei e chiar el. Si poate
chiar aveti nevoie de cineva care stie si poate sa manance de toate,
chiar si sapun.

Poveste patata

A fost odata un leopard care se mandrea cu peste 300 de pete aranjate simetric pe blana. Asa pete perfecte nimeni nu mai avea. Cand era ziua lui, singura lui dorinta era sa-i mai apara o pata, cand statea la lumina lunii si visa cu ochii deschisi, isi imagina cum toate alunitele din lume dispareau de pe tot felul de fiinte si-l alegeau pe el ca stapan. Uneori se gandea chiar sa triseze. Chiar a ajuns la un moment dat in fata unui atelier de tatuaj, dornic sa mai adauge o pata-doua, dar a renuntat in ultima clipa. Ca orice pradator se temea cumplit de ace si durere.
Intr-o zi insa s-a intamplat ceva doar viata iti poate oferi: o dezamagire crunta si neasteptata. A devenit tatal unui pui portocaliu-alburiu, gras si incruntat, fara indoiala extrem de minunat. Doar ca nu avea nicio pata. Nici pe cap, nici pe burta, nici macar vreo bulina ratacita pe nas. Intai s-au gandit ca e inca mic, poate e mai intarziat la pete. Dar pe masura ce crestea, nu au mai avut cum sa se minte pentru ca era clar ca petele il ocoleau asa cum ocoleau gazelele crocodilii. Si atunci a avut loc schimbarea. Mai intai, leopardul a renuntat la dorintele de ziua lui: in loc sa vrea pete pentru el, cerea pete pentru pui. Apoi a renuntat si la visele cu ochi deschisi. Si cand un pasaroi ciudat l-a intrebat daca nu vrea sa incerce o magie extraordinara, prin care sa transfere toate petele lui puiului, s-a trezit ca spune da. Si-a pastrat pentru el o singura pata, ce e acum una din comorile lui cele mai pretioase. Si adevarul e ca este o pata perfecta, ca la carte, cum nimeni nu a mai vazut sau avut vreodata.

I ♥ haos

Cum sa iei un mic dejun traditional si linistit daca ai doar inghetata, gogosari si vin in frigider ( si esti un pic cam gras, asa ca trebuie sa ignori inghetata pana devii iar slab ca sa te poti ingrasa din nou), daca un grup de vrabii se bat ca leoparzii la geam, in timp ce pescarusii se tanguie apocaliptic deasupra blocurilor si in mijlocul camerei e un munte de haine care nu mai intra in dulap, deci trebuie sa ramana acolo?
Acest post este de fapt o oda inchinata dezordinii din viata mea ne-feng-shui. Unii ar spune ca sunt un om neserios, eu zic ca sunt un om care nu ia seriozitatea in serios. Haos, dezordine si lipsa de disciplina - ce poate fi mai zen? Niciun minut nu seamana cu altul, lipsa totala de control si fara un plan concret pentru urmatorii 5 ani. Sunt cel mai oribil cosmar al liderilor motivationali!

Hotelul far' de timp

   Ieri seara, am vazut trei microbisti dinamovisti ce alergau disperati catre stadion. Intarziasera la meci si unul din ei urla catre altul: " de ce mai tii ceasul ala idiot daca ramane mereu in urma cu un minut, arunca-l si ia-ti unul bun". Erau asa suparati din cauza acelui minut pierdut. Poate pe buna dreptate. Acel minut poate fi foarte valoros, intr-un minut poti sa pierzi inceputul unei batai pe cinste sau cel mai minunat gol pe care l-ai vazut in viata ta.
   Daca n-am avea timp, probabil am masura totul in batai de inima, batai din palme, dus-si-intors, buna si pa, nu si da. Probabil ne-am intinde mai mult decat ne tine plapuma in fiecare zi. Fara ceas, eu nu as mai ajunge mereu mai devreme cu cateva minute inainte de intalniri si nu as mai pierde timp valoros calculand in minute si ore cat mai e "...pana la momentul x". Si am trai cu totii, dupa cat ne duce firea, intr-un trecut continuu, prezent continuu sau viitor continuu. Si ne-am apuca sa facem ceea ce ne trece prin cap exact atunci cand ne vine in minte. Adica ne-am arunca in neant ca niste parasutisti cotidieni care nu stau sa se mai uite daca au parasutele in spate.
      Nici nu stiu de ce barfesc acum timpul cu atata rautate. Adevarul e ca-mi plac uneori ceasurile, mai ales cele neserioase si urate de microbisti, care raman in urma sau o iau inainte si care nu tin cont de viata omului, pentru ca sunt niste mici escroci de timp. Si-mi pare rau ca uneori imi tin ideile la coada si le randuiesc dupa ceas: sa nu vina in somn, ca le uit apoi, sa nu vina in dus, ca nu am carnetel de idei rezistent la apa, sa nu vina la bere, pentru ca tind sa le vad prea frumoase si sa ma dezamageasca cand ma trezesc, sa nu vina prea tarziu, cand ceasul arata miezul noptii, pentru ca am tendinta sa le scurtez ca sa ma duc sa ma culc.
   Asa ca m-am entuziasmat cand am vazut ca va exista un hotel pentru cei ce vor sa iasa in afara timpului si sa nu mai tina cont de astfel de repere. E un hotel inventat de experimentalistul Grolsch, numit Experience Hotel, in care vor fi cazati 14 oameni creativi ce-si vor putea vedea de treburile lor creative fara sa mai auda tic-tac-ul ticalos in urechi. Iar noi vom vedea apoi la final intr-un documentar cum a decurs experimentul si daca o lume fara timp e frumoasa si posibila.
   Imi imaginez de pe-acum o cladire in forma de pendula, fara cifre si limba, in care vor intra cei 14 fardeceasonauti, nu inainte de a-si lasa ceasurile de mana in hol, intr-un seif cu cifru. Si care vor inventa ceva. Poate chiar tinerete fara batranete :)

Hai sa iesim la o minciuna

Cum ar fi sa ne intalnim la un moment dat la o bere si sa ne spunem cele mai incredibile minciuni? Eu stiu ca minti, tu stii ca mint, hai sa lasam imaginatia sa ne inventeze o viata palpitanta si sa credem macar 2 ore in ea. Daca exista in povesti, are sanse sa treaca in realitate.
Asa ca lasa-ma sa-ti povestesc despre ursul panda din Carpati, pe care-l cresc in podul unei case facute din plapumi si-i dau frunze de stejar tanar. Si sa vezi cum facem tumbe in fiecare dimineata si cum m-a invatat sa nu-mi mai fie rusine de cearcanele mele. Sunt fericita pentru ca gogosile cresc ca navele spatiale pe plantatie si cand se coc, vin singure si se trantesc langa ceai. Iasomia si teiul stau in floare tot anul. Si tocmai s-a inventat butonul cu care poti sa micsorezi frica si supararea si plictiseala.
Iar tu povesteste-mi despre cum ai inventat un sentiment nou. Starea aia pe care o ai atunci presimti ca vin zile interesante, nu ai nicio dovada ca se va intampla asa ceva, dar exista ceva in tine: poate plamanul, poate buricul, care-ti soptesc ca mai e putin, imediat se va intampla ceva ce ai asteptat atata timp sa apara. Pune-l intr-un borcan si adu-mi si mie, promit sa-ti dau borcanul inapoi.