Friday, June 22, 2012

Ceasuri la galop

In ultima vreme parca mi-a ramas timpul scurt. Ma trezesc dimineata la 7 si se face imediat miezul noptii. M-am invartit un pic si gata, e saptamana viitoare. Apoi ma trezesc ca a trecut anul si eu nu stiu cand, cum, ce. Si de ce e totul asa jos si mic si putin in jurul meu. M-am facut eu gigant, a intrat totul la apa? Ma apuc de desenat, termin un caiet si parca totusi m-am apucat de asta acum doar un minut. Inainte, cand ma duceam sa ma vad cu oameni care intarziau, uram cele 10 minute care se scurgeau greu, ca picatura chinezeasca dintr-un robinet ruginit. Acum oricat as veni de devreme, fac 3 pasi in stanga, 2 in dreapta, si intarziatul a aparut in pas alert la orizont. Trebuie facut ceva ca m-am zapacit rau si nu inteleg cine da bice minutelor sa goneasca pe campii.
Apropo de timp, ca tot ziceam de hotelul cu creativii inchisi in afara timpului, a aparut si http://www.youtube.com/user/GrolschRO documentarul in caz ca sunteti curiosi ce a iesit. :)

4 comments:

Just photos, no words. said...

Credeam ca doar mie mi se intampla :)

ana pauper said...

bei și tu ceaiul în mod tacticos? atunci de la ceai ți se trage :)

Andra said...

Cafea nu bei deloc?

Anonymous said...

Am pandit orele si din 24 cate se spune ca exista intr-o zi, doar 17 isi mai fac datoria. Restul fie au dezertat, fie le-o fi furat cineva. Da, da!