Capitolul in care "x" evadeaza si invidiaza

 Zilele astea sunt furtunoase pentru toata lumea. Asa ca incerc sa gasesc zilnic macar o ora in care sa ma simt extrasa din orice ecuatie importanta. Sunt un "x" care vrea sa evadeze din matematica, pentru ca nu m-a intrebat nimeni daca am nevoie sa nimeresc in algebra asta intunecata. 

Tot cautand liniste, mi-am dat seama ca eu nu prea invidiez, dar si ca atunci cand invidiez, ma indrept intr-o directie neasteptat de cuminte. Nu am invidiat niciodata oamenii care au mai multi bani decat mine, poate doar norocul lor extraordinar de a nimeri de atatea ori in locul potrivit, langa persoana potrivita. Faima ma lasa rece, intotdeauna am fugit de ea, cum mi s-a parut ca ajung un om "de succes" conform regulilor societatii noastre, cum am disparut un pic, pana s-au linistit apele. Si asta pentru ca mi-e teama de mediocritate ca de un virus mancator de sanatate. Nu invidiez oameni cu familii vesele, nu invidiez oameni care nu au avut niciodata probleme de sanatate, sau oamenii care stiu corect si exact in ce directie se indreapta in viata. Nu invidiez ordinea si disciplina. In schimb ma uit melancolica spre oamenii care nimeresc in locuri luminoase si linistite, care gasesc putere sa fie calmi si senini, care schimba in bine lucrurile din jurul lor pur si simplu doar fiind ei insisi.

 De fapt, daca ma gandesc bine-bine, nici macar nu-i invidiez, ci ii iubesc si vreau sa fiu mereu prin preajma lor.