Un regret

Mergeam prin soarele de toamna, ma simteam inundata de caldura placuta, imi pluteau frunze aurii prin fata ochilor si mergeam potrivit de repede, potrivit de incet. O dimineata perfecta, pe bulevard, si ce bine era! Pentru ca aveam muzica in urechi, n-am auzit pasi grabiti in spatele meu. Asa ca am vazut doar cum ma depaseste un domn impozant. Era imbracat sobru, cu o geaca lucioasa si neagra, extrem de serioasa. Iar pe geaca lui lucioasa si neagra o plosnita stralucitoare si bine dezvoltata. Statea prinsa acolo ca un mic ghiozdan patrat, daca erai atent puteai sa-i simti satisfactia ca e singura in tramvai si sta pe cel mai bun loc. Domnul s-a indepartat, eu am ramas cu mersul meu potrivit, fara sa-i spun ca are o plosnita pe spate. Bulevardul era lung, domnul se vedea acum ca un punct mic si negru, scaldat in soare, dar eu puteam inca sa vad plosnita prinsa cu nadejde de haina lui de toamna lucioasa si neagra.

Colturi fara tablou electric

Exista un colt in care intotdeauna apare un paianjen. Nu e acelasi, nici macar din aceeasi familie, si uneori ma musca de picioare.
Exista un colt in care intotdeauna ma intalnesc cu cineva cunoscut cu care nu vreau sa ma intalnesc. E o statie de metrou/ de fapt. Macar aici nu ma musca nimeni de picioare ( inca).
Exista un colt in mine in care ingramadesc partile mele rele, pe care mi le accept mai mult sau mai putin cu greu. Partea din mine care se plictiseste prea repede si nu e consecventa, partea din mine care e lenesa si uraste sa dea cu aspiratorul, partea din mine care vrea sa impinga trecatorii care merg prea incet.
Nu-s niste colturi urate, sunt doar intunecate. Iar eu ma inteleg bine cu intunericul, multi oameni din jurul meu sunt nemultumiti ca atunci cand vine noaptea nu aprind lampile si veiozele si prefer sa orbecai pe intuneric. Dar uite ca e un obicei ciudat care-mi foloseste in cel mai neasteptat mod.

Vremea dovlecilor copti

Internetul are pentru mine parfum de dovleac. Cand am intrat eu prima oara pe internet si m-am minunat de parca ma plimbam prin tara vrajitorului Oz, imi tot ieseau in cale poze cu toamna, copaci rosii cu soare printre crengi, mormane de frunze aurii si dovleci portocalii americani, desi era vara. Asa ca ma simteam mereu ca intr-o toamna nesfarsita si placuta, de parca statea sa inceapa scoala si trebuia sa-mi cumpar caiete, creioane chinezesti si ghiozdan nou. Apoi, cand am inceput eu sa stau cu adevarat pe internet si mi-am facut ca un adevarat profesionist pagina de my yahoo, tin minte ca mi-am pus un wallpaper mov, cu dovleci de halloween si avea totul un aer sarbatoresc. Intram in casuta de e-mail, sa-mi citesc mailul zilnic :)) si totul era frumos si plin de neprevazut si colorat. Si pana in ziua de azi, cand inca am zile cand ma minunez ca exista ceva atat de bun si plin ca internetul, inca ma astept sa intalnesc dovleci la fiecare colt de site, sa primesc mailuri care aduc lucruri bune si sa traiesc intr-o toamna vesnica, insorita, galben-portocalie.

sursa foto