Uneori trebuie sa te duci pana in Honolulu ca sa vezi ceva frumos ce vei tine minte toata viata, alteori trebuie doar sa iei metroul la Unirii, la ora 9.45.
Azi am vazut un indian atat de frumos, cu ochi de culoarea strugurilor negri si par de pantera unsa cu ulei de santal, incat m-am gandit imediat ca sunt probabil intr-un film. In realitate, oamenii nu sunt chiar asa perfecti. La fiecare curba luata de metrou, indianul se unduia elegant ca o cobra care stie sa danseze si pe muzica de fluier, si pe scrasnet de roti pe sine. Si cand a coborat din metrou, ma asteptam sa-l vad scotand din buzunar un turban auriu si fermecat, dar trenul a plecat si n-am mai reusit vad nimic.
Si mi-a mai iesit in cale tot in acelasi metrou un batranel imbracat in alt, care-si pieptana cu grija sprancenele groase si carunte cu cel mai mic pieptene pe care l-am vazut vreodata. Dupa ce mi-a prins privirea, s-a rusinat, s-a ridicat si a plecat in alt vagon, pedepsindu-ma pentru ca indraznisem sa-i privesc ritualul secret.
No comments:
Post a Comment