Iesea
in fiecare dimineata de sub frunza sub care dormise seara, se uita sa
vada daca nu cumva e vreun dusman prin preajma, veverita sau corb
hamesit, si incepea sa se aranjeze. Isi tinea tot arsenalul de
frumusete ascuns sub o piatra. Isi pudra obrajii cu zahar vanilat si
apoi ii colora cu suc de cirese, isi dadea jos tichia si-si pufaia un
pic de rom pe frunte, plus alte arome dulci, cat mai exotice.
Caci
domnul Ghinda avea un mare vis: sa fie cea mai gustoasa cireasa de pe
un tort insiropat. Sa fie o cireasa atat de rosie, suculenta si
imbietoare, incat oamenii sa se bata pe ea. Si cel care o castiga sa
o pastreze ca amintire zeci de ani si apoi s-o lase mostenire
nepotilor, sa o puna pe orice tort si prajitura viitoare a familiei.
Asa
ca, in fiecare zi de luni pana duminica, Ghinda iesea in calea celor
ce se plimbau prin parc si astepta sa fie cules, dar nu avea prea
mult succes. Iar el isi spunea: "Sunt orbi probabil, saracii.
Sau poate nu au mancat niciodata vreo cireasa si nu stiu sa o
recunoasca". Probabil ati trecut pe langa el chiar acum 2 ore,
ati simtit un miros vanilat, dat nu v-ati obosit sa cercetati mai
mult si pe jos deloc nu v-ati uitat.
Prin
urmare, fiti atenti si studiati intotdeauna ce e cu cireasa de pe
tortul de pe masa. S-ar putea sa fie o ghinda amara, fals delicioasa,
dar ambitioasa!
