Talentatul domn Ghinda

    Iesea in fiecare dimineata de sub frunza sub care dormise seara, se uita sa vada daca nu cumva e vreun dusman prin preajma, veverita sau corb hamesit, si incepea sa se aranjeze. Isi tinea tot arsenalul de frumusete ascuns sub o piatra. Isi pudra obrajii cu zahar vanilat si apoi ii colora cu suc de cirese, isi dadea jos tichia si-si pufaia un pic de rom pe frunte, plus alte arome dulci, cat mai exotice. 

      Caci domnul Ghinda avea un mare vis: sa fie cea mai gustoasa cireasa de pe un tort insiropat. Sa fie o cireasa atat de rosie, suculenta si imbietoare, incat oamenii sa se bata pe ea. Si cel care o castiga sa o pastreze ca amintire zeci de ani si apoi s-o lase mostenire nepotilor, sa o puna pe orice tort si prajitura viitoare a familiei.  

      Asa ca, in fiecare zi de luni pana duminica, Ghinda iesea in calea celor ce se plimbau prin parc si astepta sa fie cules, dar nu avea prea mult succes. Iar el isi spunea: "Sunt orbi probabil, saracii. Sau poate nu au mancat niciodata vreo cireasa si nu stiu sa o recunoasca". Probabil ati trecut pe langa el chiar acum 2 ore, ati simtit un miros vanilat, dat nu v-ati obosit sa cercetati mai mult si pe jos deloc nu v-ati uitat.

       Prin urmare, fiti atenti si studiati intotdeauna ce e cu cireasa de pe tortul de pe masa. S-ar putea sa fie o ghinda amara, fals delicioasa, dar ambitioasa!