Sambata, la 7 dimineata, este plin de lume pe strada, dar se aud foarte putine vorbe. Si e mai bine asa, ca nu sunt singura pe strada, cu greutatea aia fixata in creier.
In parc un caine cu fata de dragon sta pe o banca unde am si eu vreo doua amintiri, in timp ce stapanul citeste in picioare ziarul. Un domn care seamana foarte tare cu omuletul de la Bic isi plimba cainele lung si subtire, de forma unui pix. Zilele astea o sa-mi umplu mintea cu toate amanuntele din jur, o sa observ desenele de pe toate cantarele din lume si toate numerele de case si presurile din fata usilor si toate fetele de oameni, de la varful nasului la sireturi, ca sa reajung la linistea pe care o aveam inainte, cand ma bagam la umbra unui artar cu capete de leu in varful crengilor si eram fericita, loc unde acum mi-e greu sa ajung.
