Wednesday, December 10, 2008

Cine n-are bucatar sa o angajeze pe Ruki

* post platit
Ca tot vorbeam despre mancare, as dori sa laud fantasticul talent de bucatareasa al lui Ruki.
Dupa cum se stie, daca ea nu ar gati, eu nu as manca mai nimic acasa. Nu numai pentru ca pot trai zile intregi doar cu aer si apa de la robinet, dar si pentru ca inca nu am reusit sa descopar motivatia care ma tine in bucatarie, o stiu doar pe cea care ma tine departe de ea. Tin minte insa ca am fiert orez scump si pui intregi cateva zile bune pentru un pisoi mic, pe care il durea burta. Deci numai la nevoie...
Lui Ruki ii place insa foarte mult sa gateasca. Atat de mult incat credem amandoua ca ar trebui sa lase meseriile astea moderne, piar si advartaising si alte cele, si sa se faca bucatareasa ( va rog sa ma credeti ca ati face o fapta foarte buna si un copil fericit daca ati angaja-o part-time sa gateasca in weekenduri).
Cele mai desavarsite mancaruri ii ies noaptea tarziu, dupa ora 11, cand amandoua ne strangem de pe drumuri si firme in casuta noastra oribila si murim de foame ( acum suntem 3, cu pisica neagra). Nici nu stiu despre ce sa va povestesc mai intai: despre ciupercile taiate in felii mari si prajite in unt, despre puiul rumenit pe saltelute de cartofi pudrati cu cimbru, despre pastele care ei ii ies intotdeauna buna, chiar si atunci cand eu cumpar sosuri oribile, la promotie, despre salatile si omletele pline cu de toate cu care ne incepem diminetile cand reusim sa ne trezim cand trebuie si avem timp sa ne luam cum trebuie micul dejun.
Eu cred ca Ruki va fi mult mai fericita daca s-ar face bucatareasa, mai ales ca eu consider ca are si orgoliu de bucatareasa ( e acel tip de orgoliu "toata lumea iese din bucatarie cand eu pregatesc actul sacrul al pregatirii mancarii si fara comentarii va rog"). O si vad citind deasupra oalei, intr-un nor de usturoi si busuioc, aruncand o mana de sare si pierzand semnul de carte prin leusteanul din ciorba.

10 comments:

Antoaneta said...

Bucataria e ca pictura si poezia, amesteci gusturi, texturi, ba chiar culori...si eu ma intreb daca nu cumva in loc de master in comunicare n-ari fi trebuit sa ma agat de o diploma de chef, la cate elucubratii comit eu pe plita si la cuptor. Poate astia care comunica o fac si la bucatarie:)

Exista doua carti minunate despre asta: Dona Flor si cei doi barbati ai sai (Jorge Amado) si Ca apa pentru ciocolata (Laura Esquivel), amandoua s-au ecranizat.

Mi-am facut blog pe romaneste http://inlauntru.blogspot.com/ si cred ca in curand voi delira culinar pe acolo, desi tot introduc ingrediente noi si ciudate, sau pescuiesc retete din memoria-mi copilareasca, pe care o improspatez cu Internet.

Pofta buna, sa-ti traiasca Ruki!

ruki said...

hai moltumesc fromos. pentru fiecare greseala de ortografie din post, o sa scap niste piper/scortisoara in gateala de diseara...:)

sa stii ca in seara asta o sa fie festiv-festiv. mi-am cumparat cel mai frumos sortulet din lume, dintr-o croitorie comunista de pe lipscani. merge un ceva flambat de inaugurare, nu crezi?

Diana said...

ruki, am atatea semne de carte. care stau.

in fiecare marti noapte, ce zici?

fedaykinn said...

Si-am sa fac odata carciuma aia cu o masa... he, he, prietenii stiu de ce :)
Si numai eu stiu cat busuioc pun pe descantecul pe care-l zic cand fac mistretul. Nu Sergiule, n-am sa-ti zic descantecul, ha!

mo said...

daaa, ruki e un fel de ratatouille, asa :P

Iren said...

antoaneta: multumesc, o sa trec in vizita pe la tine atunci.

ruki: astaaaazi, astazi! tocmai am trecut pe la posta asa ca vin si cu surpriza :)

mo: curat ratatouille! :))

ruki said...

diana, martea e o zi minunata pentru asa ceva. it's a plan!

mo si iren, da, am dinti de soricel. ce sa fac? insa dumnezeu stie ca nu-s posedata de spiritul unui bucatar obez, desi din cand in cand imi mai ies niste rotunjimi despre care imi place sa cred ca nu-s de la mine.

laura s. said...

cred ca oamenii care fac mancare sunt nu doar generosi dar si adevarati artisti pt ca ei ne fac pe noi, "astialalti", fericiti...iar intre sufletul omului si stomacul lui exista o legatura certa, pe care o simtim in fiecare zi; vorba lui zorba grecu care se mira cum carnatii si ce mai mananca omu' se transforma in idei si ganduri si cantece...

fedaykinn said...

Exceptional, laura, asa e. Iar smintitul ala de zorba care ne lumineaza viata, chiar stia ce vorbeste :)

ruxa said...

Admir sincer persoanele care stiu sa gateasca pt ca este un talent pe care nu il are oricine...spre rusinea mea, eu nu il posed :))