Sa fim seriosi, orice problema e marunta, daca nu e legata de sanatate. Si cand e o problema de sanatate, trebuie sa mai facem si scenarii vesele, nu numai din alea gri si pline de lame zgrunturoase.
Cred ca dorintele se indeplinesc mai repede daca nu ne tinem cu dintii cu ele. Cred ca nu mai trebuie sa fim atat de incrancenati si incordati, de parca stam sa fim aruncati din arc.
Cred ca trebuie sa facem macar 100 de pauze mici zilnic, sa stam cu picioarele pe birou si sa ne gandim la ceea ce putem face pentru noi. Cred ca fiecare ar trebui sa se gandeasca cum sa faca bani din ceea ce-i place. Cred ca ar trebui sa lasam lenea si confortul la o parte. Cred ca ar trebui sa construim mai multe case pentru pasari, toate se vor aduna la un moment dat si vor forma o casa pentru noi. Cred ca ar trebui sa nu mai fim asa seriosi cu noi insine, sa nu mai cerem atat de mult de la cei din jur, sa nu mai facem din orice o problema de viata si de moarte. Cred ca ar trebui sa nu mai incercam sa mearga lucruri si oameni care nu-s functionali in lumea noastra. Sa nu mai reparam nimic!
Cred ca nu sunt din nastere obsedata de control si de asumarea responsabilitatii. Cred ca e ceva ce am invatat pe parcurs. Ei bine, nu mai vreau sa fac asta. Vreau sa las lucrurile sa se mai intample si de la sine. Pentru ca nu mai vreau sa-mi fac griji noaptea, cand toate pisicile din ganduri sunt negre, pentru orice nimic care devine din gamalie de ac ditamai elefantul. Elefant negru, evident, nu alb.
Pentru mai multi elefanti albi!
20 comments:
if you are still in control you are not going fast enough.
Pentru!
Ii si aud tropaind pe hol, fugind sa dea buzna in sufragerie...
pentru :)
A propos de sanatate ca-i mai buna decat toate, tu donezi sânge? Uita-te la mine pe blog, o sa gasesti un link la o poveste adevarata si foarte frumoasa. Daca ai peste 50 de kile, go ahead! Oare elefantii albi au hemoglobina?
Iar eu ...
Cred ca depinde de la caz la caz, si nu orice problema trebuie tratata ca nesemnificativa, chiar daca este, la propriu, vitala.
Cred ca prea multe pauze mici strica, un efect asemanator avind si prea putine pauze mari :)
Cred, asemenea tie, ca nu trebuie sa tragi cu dintii de lucruri, mai ales materiale.
Cred ca e bine sa nu ne luam prea in serios, cu mentiunea ca riscam sa ne tratam ca pe glume daca mergem prea departe cu atitudinea asta.
Cred ca (aproape) orice si oricine poate fi reparat in lumea asta.
Cred ca ai luat o decizie buna, in ce te priveste. Si mai cred ca ea nu se potriveste oricui :)
Cred ca lucrurile sunt putin mai complicate decat rezulta din ceea ce spui tu asa ca permite-mi sa-ti sugerez o grija infinita cand navighezi printre asemenea entuziasme. Nu ma indoiesc ca pana acum te-ai delectat cu suficiente dezamagiri incat spectacolul lor sa nu te mai surprinda insa nu cred ca exista vreun motiv rezonabil sa le cauti cu lumanarea. Negrii, verzi sau portocalii – toti isi au locul lor acolo unde sunt.
Giolly: sa nu cadem nici in extrema cealalta.
unbloganonim: eu nu vreau sa merg repede nici inainte, nici inapoi. vreau sa invat sa schimb vitezele.
Antoaneta: am aproape 50 kg. dupa un sir de ani in care am avut mai mereu 47 de kg, acum incep sa ma rotunjesc si eu :D. mai astept un pic, sa rec peste 50 si ma duc sa donez si eu.
Sinbad: stiu eu ce spun. un elefant negru e normal, hai 10, dar nu o turma intreaga.
atunci vrei control defapt
Fara ei n-ai mai fi tu - nu merita - asa ca cea mai putin costisitoare varianta este sa faci pace. Un bun inceput ar fi sa nu te mai uiti urat la ei.
unbloganonim: cred ca vreau sa am SI momente fara control. nu cred ca as putea renunta total la el. sunt constienta ca nu-mi pot cere imposibilul.
sinbad: am facut pace, acum le dau drumul. sa nu disecam elefantul, te rog.
Pe masura ce imbatranesc simt nevoia sa fiu incruntat macar 10” zilnic si chiar nu inteleg cum de ma apuca exact cand sunt pe blog-ul tau. Noapte frumoasa.
Sinbad: probabil vrei sa faci invers. noapte buna!
spui ca esti din nastere obsedata de control si ca nu mai vrei sa faci asta. e foarte greu sa "let go" atunci cand nu e in firea ta...
stiu pentru ca eu sunt genul care lasa (aproape) totul sa curga si atunci cand vreau sa fiu mai in control, sa-mi fixez scopuri precise, sa trasez linii simt ca ma sufoc si dau gres. it's not me. dar poate ca invers e mai simplu.
sa mai scrii - daca si cum - vei reusi.
raulnecesar: pai asta zic, ca nu sunt din nastere. e un obicei invatat si cimentat pe parcurs. dar orice se poate de-cimenta. ca daca nu s-ar putea, nu ar mai exista psihoterapia.
ah, cum era povestea cu elefantul alb pentru care nu aveau cada sau asa ceva?
voiam, de fapt, sa spun: qu'il soit :)!
runbaby: nu stiu povestea asta. dar stiu povestea cu fetita bolnava care-si dorea un elefant si tatal ei transforma casa astfel incat elefantul sa poata ajunge in apartament, la patul ei.
Cu siguranţă, nu sănătatea e lucrul cel mai important în viaţă. Doar oferă, eventual, un anumit sentiment de confort / protecţie / potenţial.
Dorinţele se împlinesc mai repede dacă nu ne ţinem cu dinţii de ele? N-aş zice, dimpotrivă, doar se ştie ce importantă e virtutea consecvenţei. Poate că ar trebui însă să ştim că nu merită să ne rupem dinţii pentru orice.
Da, bine ar fi să nu mai fim aşa de încrîncenaţi.
Frumoasă imagine poetică: "Cred ca ar trebui sa construim mai multe case pentru pasari, toate se vor aduna la un moment dat si vor forma o casa pentru noi."
Poate asta ar fi o cheie de lectură a postării...
Ce ar fi daca am avea mai multe minute de ratacire omenoasa? N-ar fi frumos sa stam sa smotocim un caine blanos, sa intram in toate baltile de pe drum si sa sarim cat putem de tare? N-ar fi frumos sa putem vorbi singuri pe strada, sa nu multumim fals, iar ploaia sa fie calda?
Nu mai vreau sa privesc in ochi un copil flamand si sa caut viitorul intr-un ghem de hartie.
Vreau sa privesc musuroaiele furnicilor si sa nu le distrug doar la gandul ca maine va ploua.
Vreau sa fi invatat sa-mi fac pantofii inainte de plecare, sa fiu eleganta in gesturi, sa sterg ochelarii de soare de pete, sa sortez rufele albe de cele negre. Vreau sa am tablouri cu ingeri pe pereti, chipul mazgalit in tus si manunchiuri de flori proaspete. Mai vreau sa gasesc un om de zapada ascuns in frigider, sa privesc zborul pasarilor, sa ma bucur de artificiile colorate.
Vreau lucruri marunte, care nu costa nici foarte mult. M-am decis. Eu asta vreau!
Tu esti asa de frumoasa la suflet, ca ma mir. Tu ar trebui sa ai multi prieteni si toti sa se poarte cu tine gingas, si tu sa infloresti pentru ei. Tu ar trebui sa gasesti barbatul stanca pe care sa iti lasi radacini zburlite. Tu esti un moment de liniste pentru mine, un strop de roua, un miros de verde de dimineata. Eu ma bucur cand oamenii deseneaza cu mintea ce le place, cand oamenii isi iau in serios copii interiori, cand oamenii se descretesc si descretesc si altora (mie) fruntile.
Adyana: barbatii stanca sunt foarte rari, nici nu stiu daca se mai nasc :) dar multumesc oricum pentru cuvinte frumoase.
Post a Comment