Haine albe pentru orice fel de zile

Astea nu-s sfaturi, sunt doar hainele pe care le scot cel mai des din sifonier doar pentru mine. Sper sa nu le roada niciodata moliile pentru ca tare linistita si sanatoasa sunt datorita lor. Cam trei sferturi din oamenii pe care i-am cunoscut si n-au ramas langa mine nu au fost de acord cu ele.

Nu accepta ca altii sa-si verse frustrarile si rautatea asupra ta; nu varsa nici tu asa ceva asupra altora.
Nu te mai lasa improscat cu atatea cuvinte rele, pentru ca fac rani la fel de adanci ca niste furci ascutite. Nu e rusinos sa fugi din calea celor care nu au nimic bun sa-ti dea. Doar ridica-te si pleaca de langa ei.
Nu lua niciodata de bun tot ce vezi. Realitatea se schimba permanent si nu se stie cand, poate curand, in loc sa prinzi autobuzul vei alerga sa prinzi gazela de seara care sa te duca departe.
Nu te mai considera buricul pamantului. Sa fii buric nu e cel mai mai important lucru din lume, sa fii in centru nu e cel mai privilegiat loc. Buricul e doar o groapa deloc adanca in marea majoritate a timpului si nu e cu nimic mai presus decat alte parti. Fugi de alte burice, nu-ti vor da inapoi decat egoism.
Nu salva. Da o mana de ajutor doar celor ce vor sa fie salvati si-ti cer ajutorul, fara sa-ti puna bete in roate in tot acest timp.
Inventeaza cat mai multe. Unele inventii sa fie pentru tine, altele pentru cei dragi, altele pentru cei necunoscuti si multi. Cand te gandesti cum sa faci sa creezi cat mai multe iti faci cel mai mare bine, pentru ca nu mai ai timp de ganduri rele, sa te simti inferior in comparatie cu altii, sa te simti inutil, nenorocos, obosit sau neiubit.
Chiar daca nu esti sofer, fii genul care alege sa claxoneze cat mai putin.

Femeia cu un milion de picioare

Dn seria povesti ritmate scrise in reacreatie, pentru ca le scriu extrem de rapid si foarte zambitoare, printre picaturi. Atunci cand nimic nu-mi iese, desi eu fac tot posibilul, o poveste din asta e ca o pastila de calciu, magneziu si zinc.

A fost odata o femeie ce avea un milion de picioare, dar nu era miriapod. Era mai degraba un matriapod la puterea 100 a unui milionar octopod. Cu un picior statea in bucatarie invartind o mie de linguri intr-o veselie, cu altul in spalatorie patina, cu altul in birou, la calculatorul cu taste scartaietoare tasta, in varful altuia prin dormitorul copiilor mergea, cu altul in biserica, in pantof alb pasea, pentru ca tocmai se casatorea si cu altul pe bulevardul Revolutiei circula, in timp ce un muncitor "ooo, ce picior frumos" fluiera, cu altul se bucura de moliciunea unui covor pufos in timp ce altul scormonea dupa oua de prepelita in scorbura unui copac gaunos, cu altul dadea afara din casa un chirias pagubos si cu altul, chircindu-l ingrozitor si facand umbre, speria copiii dintr-un gang interbelic, intunecos. Si pentru ca atat de multe facea si nu prea se odihnea, doctorul i-a spus sa plece la mare daca un picior in groapa sa aiba nu vrea.

Concurs

Pentru ca se fac 4 ani de cand Eugen si Tudor i-au creat pe Fredo si Pidjin, are un loc un concurs. Premiul cel mare: un tricou pictat de mana, cu cei doi porumbei malefici. Premii mai mici: 30 de tricouri din seria LiveEvil. Tot ce trebuie sa faceti este sa scrieti un post pe blogul vostru despre unul din episoadele comicsului si trimiteti postul la richard.pidjin at gmail.com. Scrieti cum vreti: de rau, de bine, comentati-l, rescrieti-l etc. Deadline: vineri, 29 mai. Juriul ( eu, Razvan Exarhu si eCostin) va alege apoi un castigator. Good luck :)

3,2, 1....revelion!

In curand o sa fiu genul de om care sta intr-o casa mare si linistita, in care se poate alerga si valsa fara sa te striveasca peretii. Pentru ca o sa am mult spatiu in jur, o sa duc peste tot impresia de mai mult loc alb. Dar o sa ridic si un gard. Pentru a tine afara, in strada, suvoaiele de vorbe rele, gandurile si persoanele intunecate, "nu-urile" si incruntarile. O fereastra isi asteapta telescopul, o galerie perdelele, o baie jaluzelele colorate si terasa ne asteapta pe noi sa servim limonada rece. Pendula cu sprancene de bufnita asteapta si ea sa fie intoarsa si dupa ce o vom repara o vom ruga sa inceapa numaratoarea noua pentru intrarea intr-un nou an. Pentru ca nu stiu cum e la voi, dar la mine anii noi nu incep niciodata la 1 ianuarie, incep atunci cand am priceput ceva, cand sunt gata sa las in urma trecutul si sa-mi schimbi parerea despre tot cu o parere noua, renovata si cu tevile ruginite schimbate.

Cat rau poate face o simpla alunita?

Cand eram mica, bunica imi povestea cum a ramas ea, cand era in clasa I, fara o alunita, datorita unui coleg de scoala. Baietii se bateau cu traistutele care tineau loc de ghiozdane, in una din ele era o penita, traistuta a trecut prin fata bunicii mele care statea cuminte in banca ei si penita din traistuta a reusit sa zboare alunita de la locul ei. Eu, bineinteles, ma tavaleam pe jos de ras imaginandu-mi scena cu alunita care cadea de la locul ei, sarind apoi pe jos, ca o minge. Evident nu era totusi de ras pentru ca bunica mea ar fi putut sa aiba mari probleme. A avut noroc si nimic grav nu i s-a intamplat, desi a avut o gramada de zile probleme dupa aceasta intamplare.
Am aflat ca 25 mai a fost declarata ziua europeana pentru depistarea melanomului. Pentru ca asta e legea firii si in lumea alunitelor exista personaje bune si personaje rele. Alunitele rele sunt cele care-si schimba forma, marimea, textura, unele nici macar nu sunt vizibile cu ochiul liber, deoarece se pot ascunde in cele mai neasteptare locuri: in spatele retinei sau sub unghii. De cele mai multe ori, soarele ( dar nu numai) este cel care reuseste sa scoata la iveala toata rautatea de care este in stare o alunita. Din fericire, un consult la timpul potrivit iti poate salva pielea la propriu.
Pentru cei/cele ce tin la sanatatea lor, Laboratoarele Dermatologice Eau Thermale Avene si Societatea Romana de Dermatologie pun la dispozitie tel verde 0800 800 883 ( intre 18 si 22 mai), care te ajuta sa obtii o programare pentru un consult gratuit la dermatolog.
update: am aflat de ce au unii oameni nu au reusit sa sune la numarul respectiv. au existat probleme deoarece liniile telefonice nu au mai facut fata numarului mare de apeluri. au existat 263 de dermatologi inscrisi in program si in doar 3 zile s-au epuizat toate programarile, peste 3200. pentru cei ce nu au reusit sa obtina o consultatie saptamana asta, puteti beneficia de un astfel de consult cu un simplu bilet de trimitere de la medicul de familie la unul din cabinetele din sistemul public de sanatate.

Singuratate in lumea pasarilor calatoare si necalatoare

In fiecare an, in curtea interioara dintre niste blocuri, unde-s doar ferestrele de bai si zgomotul facut de lift, apare un vrabioi care-si face casa intr-o crapatura. Face un spagat pentru care l-ar invidia orice balerina, cu un bat de picior pe peretele blocului b1 si celalat picior pe peretele blocului b2 si incepe sa tipe. Tipa din toata inima lui de vrabioi singur, cu casa, acareturi, dar singur. Isi cheama perechea.
In unii ani si-o gaseste relativ repede, dupa 2 saptamani de exemplu. Anul asta a trecut o luna si tot singur si urlator este. Mi-e mila de el, cand merg prin parc ma suprind ochind cate o vrabie trupesa, care i-ar putea placea. Ma gandesc cum as prinde-o si as tine-o macar o ora in baie, sa auda reclama sau jelania care iese din ciocul pasaroiului cu tichie maro de catifea, ca nimeni nu stie de fapt ce zice el acum. Ar putea foarte bine sa strige si "fier vechi" sau "vand maturi". Ca sa fiu sigura ca ea se indragoseste de el, nu de bunurile lui materiale iesite din comun in lumea vrabiasca.
La balconul de la sufragerie, unde o pereche fericita de vrabii si-a facut cuib din timp, au iesit deja puii. Si vrabioiul din curtea interioara tot nu si-a gasit pe cineva. In schimb, locul se transforma intr-un parc de celibatari. Un nivel mai sus, pe un cablu bine intins, tipa in tandem cu vrabioiul un randunel care nu pare sa aiba casa, are in schimb un piept mandru, un spate drept, un costum reusit, Armani si seamana destul de bine cu George Clooney.

Amfiteatrul cu bloguri

Uite ce au pus la cale cei de la Team Work:

A fost odata ca niciodata... nu un print si o printesa... ci o idee! Si aceasta idee s-a făcut blog nu dupa ce s-a dat de trei ori peste cap, ci prin minunea unui clic! Si crestea blogul nostru intr-un an cat altele in 10! Si a crescut mare-mare si apoi a facut bloguri mai mici. Si blogurile cele mici au făcut alte bloguri mai mici...si asa a aparut blogosfera!! !

Te invitam sa dai si tu (b)log on la aceasta noua dimensiune alaturi de Amfiteatrul Deschis Team Work!

Vino joi (14 mai), vineri (15 mai) si sambata (16 mai) de la ora 18:30 la Orange concept store sa descalcim itele acestei povesti miraculoase!

Joi, 14 mai, Andrei Rosca o sa abordeze enigma din prisma bookblog.ro si o sa ne explice daca este sau nu cultura un ingredient miraculos al virtualului.

Vineri , 15 mai, Mihail Musat o să ne spuna cat de buna e lumeabuna.ro, fie ea virtuala sau reala.

Sambata, 16 mai, Adrian Ciubotaru (ro) și insasi persoana mea vor infrunta marea dilema: real(personal) Vs virtual.

Intrarea este libera.

Echipa Amfiteatrul Deschis Team Work
www.teamwork.org.ro

Partener : Orange (www..orange.ro ) , Print Express

Parteneri media : www.bizcampus. ro , www.studentie. ro , www.metropotam. ro

Sterge-te pe picioare si apoi sterge si picioarele pana nu mai ramane nimic

Am facut curat in blog si am sters nici mai mult nici mai putin de 30 de drafturi. Posturi incepute, jumatati, posturi goale, note fara sens. Ma simt de parca am sters un bloc de 4 etaje dupa ce am evacuat locatarii si i-am trimis in vacanta permanenta, in Caraibe. Nu i-as lasa niciodata in strada, stiu prea bine cum e sa n-ai casa sau sa stai intr-un loc unde nu te simti acasa. De aceea nu o sa pot sa scriu niciodata carti pentru oameni seriosi, care stiu bine partea neagra a vietii. Nu pot sa-mi fac personajele sa sufere prea mult, nu pot si pace.
De fiecare data cand scot ceva din viata mea, nu conteaza cat de insignifiant este, ma simt ca si cum am mai neterminat ceva la mine. Am impresia ca de cand m-am nascut, tot iau parti din ceva perfect si le distrug asa cum distruge un urias tot ce e fragil, pentru ca are degete prea grosolane.

De ieri, azi si maine

Mara e intr-o situatiune disperata. Niste pisici si mari si mici au pus stapanire pe casa ei. Si oricat ar iubi ea pisicile, nu poate locui totusi cu o turma pufoasa in casa. Asa ca daca luati un pisic mic, hai maxim 2 :)), ati face o fapta tare buna. Uite aici portretele lor robot cu poza cu tot.

Pana una-alta, ca tot va ziceam eu cum mi se indeplinesc dorintele, uite ca d-abia ce mi-am dorit, ca am si primit un telescop. Un motiv in plus sa-mi caut o casa si mai frumoasa, de la fereastra careia sa se vada si un petec de cer cu stele cu tot. D-abia astept sa dau petreceri nocturne cu tema astronomica, atunci cand sunt eclipse de luna sau ploi de stele, sa chem oameni la un pahar de vin si o lentila de telescop. Multumesc mult, Mihaela! :)

Simt cum se apropie si aurora boreala, parca o si vad dupa colt, asteptandu-ma.

Intre timp pot sa va spun ca scrisul unei carti pentru copii mici este cel mai frumos lucru din lume. Ma simt tare norocoasa pentru ca pot face asta :) Nu am fost niciodata mai senina, linistita si fericita ca acum. Problemele s-au ingramadit toate intr-un colt, s-au micsorat si nu mai musca aproape deloc.

Frecventa radio pe lungimea mea de unda

Daca as avea un post de radio as pune toata ziua muzica fara cuvinte, din cand in cand as invita copii de clasa a treia sa-si citeasca la pranz compunerile, indiferent ca-s bune sau rele, seara as pune zgomote care se aud din padure noaptea atunci cand stati la marginea ei, alaturi, in masina, cu farurile stinse.
As incerca sa pun si sunete din spatiu, doar ca am auzit ca universul tiuie si este neplacut pentru urechi. As pune inregistrari cu zgomote normale, de pantofi pe caldaram, apasat pe butoane, ticait de ceas de mana, de fermoar tras si capse inchise. As avea si stiri din cand in cand: anunturi fara importanta, despre persoane anonime care au scapat de ghips sau despre ce premii au mai luat copiii de la scoala nr 5 dintr-un sat oarecare. Si in fiecare seara, teatru radiofonic, bun de ascultat intr-un balansoar.
Ca sa pot sa apreciez postul asta de radio cum se cuvine, va trebui probabil sa ma duc des intr-un tinut undeva sus, unde aerul respirat e limpede si nu are niciun fel de culoare inchisa, unde te trezesti cu un cerb in tinda cand aerisesti pernele. O sa am un post de radio si un televizor crosetat, aflat permanent in stare de mira mirata.
Iar ascultatorii mei ar fi oameni tacuti, putin incruntati cand se concentreaza, dar senini, care-si vad de ale lor desi tie ti se pare ca ei nu fac nimic. D-abia seara vezi ca ei de fapt toata ziua au sculptat cu un cuter, intr-o bucata de plastic, o bicicleta cu rulota, nu mai mare de cativa centimetri. Buna pentru vacanta de vara.

De saptamana asta

In parc ploua si aleea neagra e goala, merg incet, incercand sa nu atrag atentia celor doi barbati din fata mea care par cam dubiosi. Deodata unul dintre ei se opreste si-si afunda fata intr-un manunchi de flori alb-galbene de mana maicii domnului. Respira zgomotos in ele, la fel cum am facut si eu acum 2 zile intr-un buchet de liliac. Si mi-e rusine ca i-am considerat dubiosi. Un barbat gri care vine din fata se opreste brusc si striga "e verdeeee" si toata lumea incepe sa rada. Pentru ca e totul atat de verde incat nu te mai poti opri din observat asta.

Eu credeam ca papagalii din Cismigiu care trag planete nu zboara. Dar m-am inselat, si papagalii-servitori zboara chiar daca libertatea lor tine doar cateva minute. Probabil de frica nu se aventureaza prea departe, doar pe o craca de copac un pic mai incolo. Tiganul il da jos iar tiganca il prinde bine in pumn si-l duce triumfator inapoi spre bara lui, cu capul in jos, ii iese doar coada printre degetele ei. Iar mie mi-e o mila nesfarsita.

4 pisoi mici printre sticle de bere goale.

Un copil grasut in metrou, in excursie cu clasa, striga de se zguduie ferestrele bine inchise: "Eu sunt domnul Clatitaaa!".