Monday, May 18, 2009

Cat rau poate face o simpla alunita?

Cand eram mica, bunica imi povestea cum a ramas ea, cand era in clasa I, fara o alunita, datorita unui coleg de scoala. Baietii se bateau cu traistutele care tineau loc de ghiozdane, in una din ele era o penita, traistuta a trecut prin fata bunicii mele care statea cuminte in banca ei si penita din traistuta a reusit sa zboare alunita de la locul ei. Eu, bineinteles, ma tavaleam pe jos de ras imaginandu-mi scena cu alunita care cadea de la locul ei, sarind apoi pe jos, ca o minge. Evident nu era totusi de ras pentru ca bunica mea ar fi putut sa aiba mari probleme. A avut noroc si nimic grav nu i s-a intamplat, desi a avut o gramada de zile probleme dupa aceasta intamplare.
Am aflat ca 25 mai a fost declarata ziua europeana pentru depistarea melanomului. Pentru ca asta e legea firii si in lumea alunitelor exista personaje bune si personaje rele. Alunitele rele sunt cele care-si schimba forma, marimea, textura, unele nici macar nu sunt vizibile cu ochiul liber, deoarece se pot ascunde in cele mai neasteptare locuri: in spatele retinei sau sub unghii. De cele mai multe ori, soarele ( dar nu numai) este cel care reuseste sa scoata la iveala toata rautatea de care este in stare o alunita. Din fericire, un consult la timpul potrivit iti poate salva pielea la propriu.
Pentru cei/cele ce tin la sanatatea lor, Laboratoarele Dermatologice Eau Thermale Avene si Societatea Romana de Dermatologie pun la dispozitie tel verde 0800 800 883 ( intre 18 si 22 mai), care te ajuta sa obtii o programare pentru un consult gratuit la dermatolog.
update: am aflat de ce au unii oameni nu au reusit sa sune la numarul respectiv. au existat probleme deoarece liniile telefonice nu au mai facut fata numarului mare de apeluri. au existat 263 de dermatologi inscrisi in program si in doar 3 zile s-au epuizat toate programarile, peste 3200. pentru cei ce nu au reusit sa obtina o consultatie saptamana asta, puteti beneficia de un astfel de consult cu un simplu bilet de trimitere de la medicul de familie la unul din cabinetele din sistemul public de sanatate.




15 comments:

Evergreen said...

uof! alunitele astea si povestile lor. m'ai pus pe ganduri. zilele trecute am scarpinat una, iar una a disparut cu totul.

am incetat s'o caut.

sa'mi fac curaj, zic!

Pinocchi0 said...

Cele care dispar nu cred ca sint periculoase :-))

Harlay said...

Si daca gasesti o alunita in parc, de unde stii daca e buna sau rea?

In drumul meu spre casa trec printr-un parc. Am vazut la emisiuni pe televizor ca in parcuri se joaca copii de obicei si pot sa atest ca intr-adevar, din cand in cand alearga de colo colo cativa, tipand si cu traistute in spate. Si daca este asa simplu, traistutapenita si harsh! poing! poing! poing! alunita la vale...trebuie sa fie o sumedenie raspandite prin parc!

Un batic la gura o fi suficient ca sa fiu ok? (in caz ca sunt, asa, rele)

tromeu said...

aaah, şi ar mai fi de urmărit la o aluniţă ABCDE-ul. adică, A = asperitate (as in, cum se simte suprafaţa ei la simpla palpare), B = borders (dacă cred sau scad marginile, dacă devin regulate sau neregulate, dacă devin omodene sau nu), C = colour (dacă-şi schimbă culoarea), D = densitate (dacă devin mai tari, mai dense, mai pline), E = extreme (dacă zona din jurul aluniţei se modifică în vreun fel). Dacă cel puţin una din cele de mai sus se modifică în timp, go to the doctor! it's not happening smth good..

frumos, iren, că ai postat asta! eşti frumoasă ca o aluniţă bună! ;-)


mă înclin

Scrisisme said...

Buna! Mi-ai putea spune daca programul e derulat si in Iasi? As vrea sa imi fac si eu un consult si nu stiu unde sa merg. Merci:)

Iren said...

Evergreen: cu tot curajul inainte la dermatolog :)

Pinocchi0: numai sa nu dispara si sa apara mai incolo, cu puteri sporite :))

Harlay: urmareste-i comportamentul nonverbal :))

tromeu: multumesc pentru adaugiri.

Scrisisme: din pacate nu stiu sa dau foarte multe detalii, dar da un telefon la numarul acela, in mod sigur te va lamuri cineva. eu sper sa fie valabila campania in toata tara :)

Ladystarlight said...

eu mă molipsesc de aluniţe. o fi bine, o fi rău, o fi totuna...

Iren said...

Ladystarlight: iti dai seama ca acum, undeva, o alunita zice ca se molipseste de oameni.

Ladystarlight said...

la fel cum molipsitul zice că se aluniţă de oameni! :))

elfuldelamare said...

si daca am jdemii de alunite ma aranjeaza de tot?

anaayana said...

Eu am sunat de cateva ori si mereu e ocupat :(

Iren said...

anaayana: mi-a mai zis cineva :( se pare ca se intereseaza foarte multi oameni de programul acesta. peste 100 de oameni vin aproape zilnic pe blogul meu de pe google cautand numarul de tel verde sau informatii despre campanie.

vlad said...

de vreo luna am o alunita in palma,ciudat..

Alexandra said...

Buna ziua,
Am o alunita de mai bine de 10 ani, intre sani, maronie, forma regulata zic eu. Nu m-am gandit la ea decat cand mi-am pierdut tatal din cauza unei alunite. Au trecut 2 ani de atunci si mi-e teama sa nu se repete povestea, azi dim m-am trezit cu sange pe langa ea, m-am lovit in somn. Sunt terminata, o sa vin la medic in Bucuresti, dar mi-e foarte teama de ce poate urma. sper sa fie bine!
Cu stima,
Alexandra, Buzau, 23 ani

Iren said...

Alexandra: lasa teama, o vizita la medic te poate scuti la timp de problemele grave. Hai, curaj! :)