Oamenii nu-s obisnuiti cu iubirea

Oamenii nu-s obisnuiti cu afectiunea si nu-s obisnuiti sa fie iubiti. Vor sa fie iubiti dar in acelasi timp nu cred ca asta li s-ar putea intampla lor. Sunt mereu in defensiva, mereu atenti sa nu fie ironizati, calcati in picioare si umiliti. Si mai ales atenti sa nu pateasca ceva si ei sa nu-si dea seama, sa fie ceva prea subtil si ei sa se simta inferiori chiar si in suferinta.
Tu tii la ei si ei nu cred, cauta cearta, cauta sa-ti demonstreze mereu ca nu e asa cum spui tu. Si din cearta in cearta, neintelegere in neintelegere chiar ajungi se te indepartezi. Pentru ca asa cum un om nu e obisnuit sa fie iubit, nici un om care iubeste nu e obisnuit sa iubeasca in van. Uneori continui sa tii la ei de la distanta, alteori stergi tot cu amaraciune. Dar chiar si cand stergi tot, ramane un anumit dor, de parca ramai de partea cealalta a geamului si-i mai vezi din cand in cand, ca prin ceata, si le vezi gesturile si le auzi cuvintele dar deja sunt in alta lume si geamul a fost blocat.
E adevarat ca exista oameni mai usor de iubit, cei ce sterg des praful de pe calculator si cei ce tin minte bautura ta preferata si te cheama langa ei oricat de des pot, desigur ca exista oameni aproape imposibil de iubit, care aproape te pedepsesc pentru ca vrei sa te apropii de ei. De cele mai multe ori ramai cu o figura nedumerita pentru ca nu mai intelegi nimic. Dar oricum esti nedumerit mai tot timpul, pentru ca parca nici tu nu crezi ca meriti afectiune pentru ca tii la toti acesti oameni atat de greu si usor de iubit.

Departe de lumea linistita a ratiunii

“ If we listened to our intellect we’d never have a love affair. We’d never have a friendship. We’d never go in business because we’d be cynical: “It’s gonna go wrong.” Or “She’s going to hurt me.” Or, “I’ve had a couple of bad love affairs, so therefore …” Well, that’s nonsense. You’re going to miss life. You’ve got to jump off the cliff all the time and build your wings on the way down. ” ( Ray Bradbury)

Mintea mea rationala a avut odinioara mare putere asupra mea. Nu mai ascult de ea de ceva vreme, desi are de multe dreptate si niciodata nu scapa ocazia sa-mi spuna: ti-am zis eu ca asa o sa fie. Dar mintea mea rationala nu m-a facut niciodata fericita. Pentru ca a fost mereu rece, de fier, a avut dreptate mereu cand m-a avertizat ca o sa patesc ceva rau, niciodata nu-i scapa vreo statistica urata, e mereu mai degraba pesimista decat realista si ei nu-i datorez nici un miracol, nici o magie, nici un strop de dragoste. Zumzaie oricand acolo, de pare ca are mereu un cooler defect, in timp ce eu fac toate tampeniile si greselile si ma arunc cu capul inainte dupa ce ea mi-a facut analiza costuri-beneficii si a reiesit ca beneficiile sunt mult mai putine. Apoi plang si ma intorc la ea, la mintea mea rationala, ca la o mama cu sortul scrobit, corect calcat, si ea imi face capul calendar si-mi zice sa nu mai fac nimic fara sa ascult de ea. Daca ar fi dupa ea, as sta in casa 5 zile din 7, n-as mai ajuta pe nimeni, n-as avea nici macar un singur esec, as avea o relatie calduta si as creste copii carora le-as spune sa nu se joace in praf si sa nu pupe cainii si pisicile. Si fluturii din stomac ar fi toti morti, dositi undeva intr-o cutie de carton in care a fost odata un fier de calcat. Vocea ei este ingrozitor de puternica noaptea si ma supara ingrozitor pentru ca reuseste inca sa intunece multe momente frumoase. Inca ma pune sa ma intreb oare eu incontro ma indrept de parca sunt sofer de troleibuz dornic sa ajunga la o autobaza. Ce sa fac intr-o autobaza? Ce distractie poti sa gasesti intr-un loc sigur si pazit? Noroc ca se face dimineata si lumina scoate la iveala tot ce am mai irational si necugetat in mine si sunt din nou prezenta in propria mea viata. Juliturile si vanataile au mereu un mov foarte frumos.

Pisici pe tricou, sub tricou, langa si deasupra tricoului

Un concurs-leapsa de la Kitten si Hotcity, primit de la lamaie.
"Publicati pe blog o poza cu pisica voastra. Preferabil cand o tineti in brate. Si sunteti imbracate cu un tricou".
Poza e de acum 2 ani. Intre timp eu el s-a facut si mai mare si mai rotund. Iar eu si mai mica si mai rotunda. Nu-l mai pot lua in brate pentru ca e prea greu, daramite sa mai facem si poza. Fiecare incercare de luare in brate e o lupta din care eu ies cu mainile foarte sifonate. Are foarte multe kilograme si mama nu intelege ca trebuie sa-l puna la regim.
Cine are pisica si vrea tricouri cute si un papion pentru matza sa considere ca i-am dat leapsa.

Ne puteti vota AICI. Daca o sa castig evident ca o sa mai pun o poza cu mine incercand sa ma sinucid punand papionul motanului.

De ce exista in lume atat de putine cornete?

(continuam insiruirea lucrurilor care nu prea (mai) exista in lume)

De ce doar inghetata se da la cornet sau alunele si bomboanele varsate? De ce nu exista perne in forma de cornet si palarii de soare, luate direct din magazinul de vrajitoare castelane? De ce nu avem fuste in forma de cornet, cu care sa ne invartim pe strazi ca niste titirezi care se lovesc groaznic daca se lovesc si cad. De ce exista cornete de hartie cu ace de gamalie doar in mainile golanilor cu tevi, cand le putem face din martipan si sufla in apartamentele celor care-s suparati sau nu au bani sa-si cumpere ceva dulce.
De ce cu cat un cornet este mai mare si-si gaseste si alte utilizari el se transforma de obicei in palnie si-si pierde ascutimea de nas de Pinocchio? De ce lasa sa curga lichidul cand l-ar putea tine pe tot in causul lui. Si am putea bea visinata, vin, bere sau cidru la cornet, stand pe banci la umbra si purtand discutii in forma de cornet: pornind de la ceva larg, general si ajungand la subiectul subiectului, ceva atat de interesant si de intim incat iti vine sa scrii o carte despre el.

In lume mai exista doar cateva specii de buzunare

In ziua de azi buzunarele nu prea mai sunt asa importante. Uneori mai ai norocul sa gasesti o haina cu patru, hai poate chiar sase buzunare, unele atat de bine ascunse incat afli de ele dupa vreo luna dupa ce-ti cumperi haina. Uneori sunt puse doar de chestie, total inutil, pe pantaloni stramti. Cine ar vrea sa puna ceva intr-un astfel de buzunar? Mai bine le-ai prinde de corp cu scotch, at fi la fel de vizibil.
Astazi lucrurile sunt puse toate in genti imense, care clincane si fosgaie de pline ce sunt; geanta a devenit un seif modern, o tii cu nadejde lipita de corp, pentru ca daca ai pune lucrurile in buzunar ori le-ai pierde ( am devenit cu totii atat de zapaciti si amnezici) ori ti-ar fi furate.
Dar mie imi plac in continuare foarte mult buzunarele. Rotunde si patrate, mari si minuscule, de nu intra in ele nici macar un nasture care ti-a cazut. Si mi-ar placea sa fie inventate buzunare noi, adaptate vietii urbane: buzunare in care strangi si-ti parchezi bicicleta, buzunare care prind fumul de tigara din aer si-l transforma in fuioare de lana cu miros de bar, buzunare cu medicamente cu alarma care te atentioneaza cand e ora, buzunare frigorifice, in care inghetata si ciocolata nu se topesc, buzunare smechere, care-ti dau restul perfect, ca sa nu mai tii coada in loc cand te cauti de maruntis. Si buzunare cu dragoste, in care bagi mana si cineva te tine de ea atunci cand te simti parasit.

Totul e grozav

E grozav sa te plimbi in pantaloni largi, de semi-pijama pe Calea Victoriei, dupa miezul noptii, si sa mananci inghetata de capsuni, e grozav ca linguritele lipicioase pot fi tinute apoi in buzunarul de la blugii tai ( nu se stie de ce amanuntul asta ma incanta grozav, imi vine sa scriu vreo 10 povesti pornind de la el), ca ascult melodii siropoase si ca mi-e bine in conditiile astea dubioase, in care nimic nu e sigur.

Si desigur no comments for this post.
Nu va panicati, de luni termin cu posturile astea. Raman tot acolo, pe sus, dar devin o pragmatica femeie de afaceri sufletesti.

Furtuna intr-un butoi cu apa

Azi dimineata, in timp ce stateam la soare si-mi incarcam bateriile somnoroase, ma gandeam la baile in butoi pe care le faceam in copilarie. Butoiul era plin pe dinauntru de noroi, de muschi verde, alunecos. De multe ori gaseai prin el si brotaceai. Gazele veneau si se asezau pe apa, viespile mai ales erau musafirii cei mai dornici sa apara pe nepusa masa. Algele pluteau si ele la suprafata si apa era intotdeauna foarte rece la inceput, venita direct din furtun. Asteptam sa treaca apoi soarele de nucul imens si sa o incalzeasca putin. Si topaiam in butoi, ma invarteam lovind apa cu mainile si aruncand cu apa in jur, peste vita de vie si florile de ochiul boului ( flori foarte frumoase cu nume prea grosolan). Si radeam cu toata fiinta mea, cuprinsa de o fericire pe care o mai simti doar atunci cand stai cu picioarele goale pe pamant sau cu capul direct pe iarba.
Doamne, ce dor imi e de o baie intr-un butoi din asta malos :))

Iadul pe pamant se afla in ambalajul unui leucoplast nedesfacut

In ultima vreme ma gandesc la diverse, asezata pe marginea mea patului meu, care deocamdata este doar o saltea, si ma simt mai blanda ca niciodata. E f greu sa stai pe o margine de saltea. Trebuie sa stai aplecat ca o salcie, cu picioarele intinse. Te face sa-ti vezi picioarele si sa devii constient de toate micile zgarieturi si rani pe care ti le-au facut sandalele si pantofii, esteticele intrumente de tortura ale femeii in societatea moderna.
Am scris despre raiul pe pamant, normal este sa scriu si despre iad. Nu despre orori ingrozitoare, ci despre acea particica de iad, in care, daca intru, simt cum mi se rupe inima si nu mai poate fi pusa la loc.
Este valabil pentru prietenii sau iubiri.
Imagineaza-ti ca te tai la deget si eu vin cu un bandaj si tu imi intorci spatele si-mi trantesti usa in nas. Iar eu raman cu bandajul in mana, in fata usii, ascultand cum nu ai nevoie de mine.
Este situatia care-mi face cel mai rau. Pentru ca eu nu folosesc apoi bandajul pentru mine, ci-l arunc la gunoi. Cu tot cu mine. Si semnele de pe picioare imi aduc aminte toate de cate o situatie din asta.
Asta nu e un post posac :)

no comments for this post

Poze si modele de pavilioane apicole

Imi vine sa-ti scriu orice, despre cum nu ma pricep la nimic legat de tehnologie, dar asta nu ma opreste sa ma gandesc la inventii. Pentru ca meseriile mele preferate sunt cele de inventator, biomuzicolog si scriitor.
Imi vine sa-ti scriu mult, total plictisitor si neinteresant, despre cum m-ai prins intr-o perioada de mare schimbare si nu stiu nici macar cum sa o imbrac pe noua Iren. Si totusi nu sunt deloc confuza, stiu mai bine ca niciodata cine sunt si ce vreau.
Imi vine sa-ti scriu despre ce mi-ar placea sa-ti gatesc, desi toata lumea din jurul meu pufneste in ras cand aude ca vreau sa ma asez in fata unei cratite de inox. Se pare ca in interiorul meu se naste o gospodina desavarsita, cu manusi pentru oale fierbinti si retete de prajituri prin buzunare.
Imi vine sa-ti scriu despre poze si modele de pavilioane apicole pentru ca stiu ca o sa-ti placa orice ti-as scrie si nu am cum sa te plictisesc.

No comments for this post.

Ca o fantoma duminica dimineata

Unul dintre cele mai sadice lucruri pe care si le poate face omul cu mana lui este sa se trezeasca duminica foarte de dimineata. Si dupa aia sa stea in pat fara sa aiba ceva de facut, doar el cu gandurile lui mai mult sau mai putin placute. Afara soarele rasare asa cum numai duminica stie el sa rasara, masinile nu se aud, se aude in schimb somnul tuturor oamenilor care dorm linistiti pentru ca nu-s sadici si-si vad de programul obisnuit. Iar in pat tu-ti pui o perna in cap si...nimic.
Ce poti sa faci asadar daca mori de somn duminica dimineata dar nu poti sa adormi cu nici un pret?
Am incercat sa numar oi, dar oile s-au transformat nu stiu cum in elefanti cu ochi tulburati asa ca le-am lasat sa-si piarda urma, am incercat sa citesc dar parca ma uitam crucis la litere, m-am invartit prin toata casa, dar parca mi-era frig, am incercat sa ma joc de-a fata ascunselea sub patura, dar n-aveam aer.
Asa trebuie sa se simta o fantoma care moare de oboseala si nu poate deloc sa inchida ochii pentru ca i-au fost confiscate pleoapele.

Supa ca declaratie de dragoste

Sper ca la un moment dat sa-mi doresc si sa am ocazia sa gatesc supa perfecta, supa vietii mele. Va fi o reteta clasica, probabil cu taietei facuti in casa sau cu galuste mari si pufoase ca norii vorbitori din cartile pentru copii. Va fi pentru cineva pe care il voi iubi ca-n filme, pentru ca nu faci supa pentru oricine, oricand si doar asa, ca sa te afli in treaba. Supa trebuie facuta pe un aragaz oarecum patat, deloc perfect curat, cu ochiuri nici prea mari, nici prea mici, trebuie sa pluteasca prin ea stele galbene si planete din patrunjel si apoi pusa intr-o farfurie alba, in fata cuiva care va aprecia asa cum trebuie cea mai perfecta supa din lume. Cred ca e cel mai frumos mod de a-ti declara dragostea pentru cineva; nu cu un pahar de vin, sampanie sau gin, ci cu o farfurie cu margini dantelate plina ochi de supa fierbinte.

Nu uitati de Soupnights, proiect pus la cale de Tara. In seara asta gatesc Dan Dumitrescu si Gianina Corondan, sambata gatesc eu impreuna cu baietii de la Vita de Vie si duminica Adi si Liana Stanciu. Vom vinde supa si vom strange bani pentru sectia de oncologie pediatrica a Spitalului Clinic Marie Curie. Supa va iesi sigur foarte buna pentru ca va fi de fata si o maestra a supelor, Violeta de la Violeta's Vintage Kitchen.

Revenire

Mi s-a facut dor sa mananc serbet. Sa mananc serbet invartit pe lingurita, sa beau apa rece, sa fie seara, sa discut aiureli si sa trec prin toata gama de rasete: de la zambetul politicos la rasul sanatos din care nu te mai poti opri.
Mi s-a facut dor sa pun intrebari, una dupa alta. Sa-mi aduc aminte de toate nelamuririle si necunoscutele care-mi vin de obicei noaptea sau in metrou in cap dar uit de ele pentru ca nu am pe nimeni la indemana sa-l intreb. Imi place mai mult sa intreb decat sa dau raspunsuri.
Mi s-a facut dor sa desenez zmei din cafea si gaste cu picioare din sticla in timp ce caut inspiratie pentru povesti.
Mi s-a facut dor sa nu-mi mai doresc obiecte si bani, ci stari.
Toate problemele practice din ultima vreme m-au facut sa-mi ies din matca si acum incerc sa ma linistesc si sa revin la viata mea ne-pragmatica.

Casa cu noroc

Ii povestesc mamei despre legenda casei cu noroc a casei in care stam. Povestea spune ca acela care locuieste in camera in care stau eu, va pleca sa traiasca in Suedia. Iar cel ce sta in camera in care sta acum Cristina se va casatori. Mai e o camera, intitulata de noi camera urata, care nu are niciun efect. Doar potential de distrugere, pentru ca s-a si spart o masuta de sticla hidoasa in ea.
Mama intreaba dezamagita: Deci tu vei pleca in Suedia? Da, zic eu cu entuziasm. Mama se stramba un pic si zice cu un fir de speranta in glas: Ei, lasa, ca poate de data asta va fi invers si te vei casatori tu.
:(

Post foarte personal, superficial si fericit

Luna trecuta a fost foarte grea nu pentru ca s-ar fi intamplat foarte multe lucruri oribile ci pentru ca orice as fi facut, totul iesea cum nu trebuia. Si degeaba ma incapatanam, primeam numai bobarnace. Cum s-a sfarsit luna, cum au venit buluc lucrurile bune. Asa ca voi cei deprimati, suparati si intorsi pe dos nu disperati, strangeti din dinti ca o sa vina si pentru voi luna iunie mai devreme sau mai tarziu :).

De maine gata, schimb casa. O sa-mi iau un pat mare si o sa-l pun direct in mijloc, ca sa-mi pice lumina drept in cap. Si trebuie sa dau o raita si pe la sera, ca doua balcoane si multe pervaze au cerut flori.

Imi place poza asta (de aici). Un fulg din ala de nea, dar nu din hartie, exista si in casa, prins de tabloul electric.

No comments for this post.

Raiul poate aparea in orice seara din saptamana

Un citat m-a facut sa ma gandesc la raiul pe pamant:

“ Dogs are our link to paradise…to sit with a dog on a hillside on a glorious afternoon is to be back in Eden, where doing nothing was not boring—it was peace".

— Milan Kundera

In ultima vreme parca totul ma face sa ma gandesc la raiul pe pamant. Chiar si filmul Dirty Dancing, pe care l-am revazut intr-o seara. Nu am fost niciodata obsedata de filmul asta si uite acum ma uitam la el si imi venea sa plang pentru ca pe vremea cand lumea se uita la video si Dirty Dancing era dublat de Irina Margareta Nistor si adolescentele purtau pantaloni trei sferturi ca in film, eu chiar traiam intr-un rai pe pamant si nu-mi dadeam seama. De parca daca mi-as fi dat seama as fi putut sa trag mai mult de momentele acelea si sa le lungesc!

In raiul meu de pe pamant este de obicei noapte, teiul si iasomia sunt inflorite, cam ca acum, si gardurile vii ajung pana la felinare. Pe masinile parcate se lupta motani tigrati, fara sa-si faca rani. In toate casele sunt lampi aprinse si poti sa mergi la nesfarsit pe trotuarele curate, sa-ti auzi pantofii cum tocane pe caldaram, pentru ca nu vrei sa ajungi nicaieri. Si e atat de bine sa mergi de dragul mersului, fara sa te uiti inainte, fara sa te uiti inapoi!