Filosofie de luni

Daca ma pui sa aleg intre o masina, o casa, un barbat sau o sticla mica, mica plina cu viitor, o sa aleg sticluta cu viitor in mod sigur. Pentru ca nu stiu sa traiesc in trecut si n-am rabdare sa traiesc nici in prezent ( oricat de tare as iubi prezentul si oricat de multe poze as face ca sa nu uit ce bine ma simt in el), iubesc ceea ce inca nu e aici dar in mod sigur va veni la un moment dat, sub forma de totul sau nimic. Intotdeauna am crezut ca viitorul imi va aduce "totul" daca o sa am rabdare, incredere si daca o sa ma uit des la ceas. E o permanenta asteptare a lui Mos Craciun, in care nimeni nu mai crede, iar eu spun ca ei, dar cred ca mine. D-abia astept sa vad ce o sa mai fie maine, poimaine, anul viitor, cine o sa-mi mai iasa in cale, ce o sa mai descopar, ce minune o sa se mai intample, ce dezamagire o sa ma mai faca sa plang cu nasul in perna nu stiu cate nopti, cum o sa mi se mai schimbe faţa, cine o sa se mai iveasca si o sa-si mai gaseasca loc in viata mea aglomerata, ce o sa mai fac, unde o sa mai ajung, in ce case o sa mai locuiesc. D-abia astept, d-abia astept! Si uite d-asta nu am cum sa ma plictisesc.