Wednesday, March 23, 2011

U de la urechi speciale

Urechile mele au inceput sa se trezeasca la realitate. Ori am din nou auz bun, ori devin varcolac, se stie ca varcolacii au auzul mai fin decat lupii. Am inceput sa aud zgomotul de ac care cade la cativa kilometri, torsul pisoiului intins pe un aparat de aer conditionat pe blocul de vizavi, fosgaitul perilor aspri de mustata ai cetateanului care bea cafea dintr-un paharel de plastic, scartaiturile curelelor de la blugii celor ce merg pe strada. Noaptea ma trezesc cu sentimentul ca sunt in mijlocul unui bombardament atunci cand pica frunzele din lamaiul bolnav si pot sa aud chiar si cum se desurubeaza singur un surub nepotrivit al mesei pe care sta calculatorul.
Sper totusi ca e vorba de o noua super-putere si ca nu devin varcolac. Pe langa multe alte defecte, varcolacii au par sur in urechi si nu vreau sa ma duc sa ma epilez in urechi, cred ca e foarte dureros.

1 comment:

Liliana said...

Cu siguranta e o super-putere! Uneori si eu am senzatia ciudata ca linistea vorbeste.... :))