Friday, October 21, 2011

Case, visuri, copaci sub pat

Ieri noapte am ajuns acasa foarte obosita. Si acasa era asa bine, curat si cald incat pentru a mia oara m-am gandit ce bine e sa-ti placa locul in care stai, sa ai impresia ca ai capatat un al doilea corp sanatos si frumos. Sunt un om foarte comod care nimereste des in situatii incomode, asa ca am ajuns sa apreciez fiecare firimitura de bine care-mi iese in cale. Iar o casa buna nu e deloc o firimitura, e o felie de paine mai degraba.
Am stat in multe case nepotrivite, pe toate am incercat sa le iubesc si toate au venit pana la urma cu intamplari frumoase la pachet. Uneori am stat sus, alaturi de nori, cotofane si furnici alpiniste, alteori am stat mult prea jos, in intuneric, printre pisici de toate culorile; apoi am stat si in centru, am stat un pic mai langa centru, langa parcuri, la gradina, fara gradina. Acum stau intr-un apartament mic si luminos, plin de lucruri ori prea albe, ori prea colorate, asezat intr-o insula a golanilor. Si mi-e bine, mi se potriveste, oamenii d-abia asteapta sa vina la un ceai ( sau, mai degraba, la o bere), sa stea pe canapea si sa bata campii impreuna cu mine. Si azi-noapte am visat ca imi crescuse un copac rosu sub pat, trebuie sa fiu atenta sa nu-mi agat papucii in crengi. Mi s-a parut un semn bun. Anul asta a fost un an bogat in visuri (si de noapte, si de zi) si am inceput sa ma gandesc mult mai serios la ele. Si chiar sa ma iau dupa ele. Eu nu ma duc la psihanalist ca e mult prea scump si nici n-am rabdare sa lucrez cu mine insami, asa ca o terapie proprie a visurilor e singurul lux pe care mi-l permit.

8 comments:

marul said...

emani pozitivitate . si nu e singurul lucru pozitiv de aici .

Şerban Tomşa said...

Când eram student, îmi crescuse și mie un copac sub pat, dărâmându-mi-l. În cameră mai aveam semafoare, străzi, librării și intersecții. Atunci am scris poemul „Interior cu pietre și copaci”.
Poate că ar trebui să vorbim mai mult despre pădurile noastre interioare. Dar nu sunt prea sigur în această privință...

nicu said...

ce frumos spus) si eu imi iubesc lacasul meu micuz si cald.. e chiar in nima budapestei, plin de postere colorate ikea si cateva invitatii la galerii. aici plang, cant, rad, joc cateva partide de casino online cu vecinii si sorb cateva picaturi de vin rosu seara)e mic dar e atat de placut sa stii ac e al tau)

ucuspucus said...

Eu am început să-mi scriu săptămâna asta visele într-un caiet mic, moale și cu elastic. Am desenat întâi pagina de gardă cu mulți covrigi dantelați care ies de pe hornul unei case minuscule, i-am pus titlul "Caiet de vise pentru traiul a-mar" și am început cătinel. Mai greu cu visele. Parcă ar fi zăpada până la genunchi acolo la ele, că tare greu mai vin. Și nici omulețul ațos nu se mai ițește.
Dar cel mai bine e să-l ții aproape, ca pe o plasă pentru fluturi. Sigur prinzi înțelesuri și marchezi poteci noi din mintea ta.

Unknown said...

din seminţele unui copac sacru am crescut, întru frunzele lor ajungem după moarte, să fim deci copacii libertăţilor niastre, pădurile visate şi nevisate încă, să simţim libertatea vântului printre trupurile scorţoase şi să înţelegem fericirea rădăcinilor care aduc seva vieţii până în ultimul vârf fractalic.
terapia este fiacrea gând bun, fiecrae zâmbet.

Anonymous said...

Am ramas fascinata de aceasta postare !! :x

K. said...

psihanalistul meu s-a pierdut cu firea și s-a mutat într-un restaurant întunecat. fără ferestre, doar mâncare și strigăte de ajutor. psihanalistul meu nu știe să viseze. așa că eu îl visez pe el.

încă o dată, mulțumesc pentru cuvinte, iren.

Anonymous said...

mai vreau, te rog !