Case, visuri, copaci sub pat

Ieri noapte am ajuns acasa foarte obosita. Si acasa era asa bine, curat si cald incat pentru a mia oara m-am gandit ce bine e sa-ti placa locul in care stai, sa ai impresia ca ai capatat un al doilea corp sanatos si frumos. Sunt un om foarte comod care nimereste des in situatii incomode, asa ca am ajuns sa apreciez fiecare firimitura de bine care-mi iese in cale. Iar o casa buna nu e deloc o firimitura, e o felie de paine mai degraba.
Am stat in multe case nepotrivite, pe toate am incercat sa le iubesc si toate au venit pana la urma cu intamplari frumoase la pachet. Uneori am stat sus, alaturi de nori, cotofane si furnici alpiniste, alteori am stat mult prea jos, in intuneric, printre pisici de toate culorile; apoi am stat si in centru, am stat un pic mai langa centru, langa parcuri, la gradina, fara gradina. Acum stau intr-un apartament mic si luminos, plin de lucruri ori prea albe, ori prea colorate, asezat intr-o insula a golanilor. Si mi-e bine, mi se potriveste, oamenii d-abia asteapta sa vina la un ceai ( sau, mai degraba, la o bere), sa stea pe canapea si sa bata campii impreuna cu mine. Si azi-noapte am visat ca imi crescuse un copac rosu sub pat, trebuie sa fiu atenta sa nu-mi agat papucii in crengi. Mi s-a parut un semn bun. Anul asta a fost un an bogat in visuri (si de noapte, si de zi) si am inceput sa ma gandesc mult mai serios la ele. Si chiar sa ma iau dupa ele. Eu nu ma duc la psihanalist ca e mult prea scump si nici n-am rabdare sa lucrez cu mine insami, asa ca o terapie proprie a visurilor e singurul lux pe care mi-l permit.