E greu sa fii fantomatic

Am mai zis de multe ori ca sunt cu capul in nori. De fapt e inexact spus in nori, ci mai degraba in materia neagra din univers. Capul meu e mereu departe, locuieste in alta galaxie, vine pe pamant ca la serviciu. Si cand intru cu capul in lumea asta, degeaba incerci sa te intelegi cu mine. Nu pricep lucruri de bun simt, fac greseli si tampenii pe care nu le-as face in mod normal intr-o mie de ani, uit chestii simple, am privire confuza si-mi amintesc lucruri ce nu au existat niciodata. Eu ma rasfat si spun ca ma port ca un copac, unii zic ca e vina mea pentru ca sunt zapacita si nu ma concentrez cum trebuie, ca nu sunt responsabila si ca ar trebui sa ma maturizez. Adevarul e ca e greu sa explici unor oameni cu picioarele bine intepenite pe pamant ca nu toti suntem atat de pamanteni. Eu, una, ma simt mai degraba ca o fantoma. Si stim cu totii ca fantomele nu se pricep prea bine sa demonstreze ca exista. Tot ce stiu ele sa faca e sa darame niste obiecte prin camera, sa-ti faca pielea de gaina si sa-ti rasufle usor si rece in par. Si asta nu mai e de ajuns. In ziua de azi, o fantoma trebuie sa stie sa faca prezentari convingatoare, sa vorbeasca cu accent corect limba engleza, sa cunoasca oameni-cheie si sa aiba o coafura decenta. Ceva peste puterile mele.