Iubire tip 1 si iubire tip 2

Am 2 feluri preferate de povesti de iubire.
Cele care incep cu o pierdere: am pierdut trenul, am alergat dupa autobuz si mi-a inchis usa in nas, am fugit dupa caine, hamster, cutie care s-a rostogolit, mi-am pierdut portofelul, cheful, felul de-a fi, prietena, prietenul, timpul, serviciul, batista, cercelul liftul, tot ce aveam pe lumea. Dar daca nu pierdeam si nu eram ravasit, ca dupa orice pierdere, oricat de mare sau de mica, nu as fi primit un premiu de consolare: acel cineva foarte special.
Si cele de la polul opus, care incep cu o victorie: am prins telecabina, am luat exact atunci metroul, am ajuns totusi la petrecere, in ultima clipa, m-am dus cu greu la magazin, la concert, am luat interviul in ciuda celor 100 de persoane, am luat examenul, nava spatiala, biletul de cinema. Ca de obicei, invingatorul primeste premiul cel mare: acel cineva foarte special.
La mine e mereu o situatie jumatate pierdere-jumatate victorie. Ca si cum habar n-am pe ce lume traiesc.

Post cu luminite colorate

Afara e ceata, dar toate geamurile din jur sunt impodobite cu luminite, asa ca vremea urata nu ma intristeaza. Iar eu am familia de dinozauri care-mi pazeste cu strasnicie geamul. Sunt niste dinozauri de treaba, care nu cer salariu pentru ceea ce fac. Imi mai trebuie o familie de brontozauri si la usa de la intrare, pentru colindatorii care trec si zguduie clanta, in rest e liniste. Patul e plin de mandarine, briose si bomboane, mi-as dori doar sa existe si greieri de iarna, sa intre cantecul lor odata cu aerul rece pe geam. Imi trec prin cap o multime de lucruri bune si imi sunt recunoscatoare pentru asta. Pentru ca a fost un an alb-negru: multe fericiri mari si nefericiri la fel de mari, multe fapte bune si fapte oribile, dar nu pot sa zic ca ma plang. Un an dezechilibrat ca un leagan patrat e mai bun decat unul echilibrat si plictisitor ca un leagan stricat. :)
Sarbatori fericite! :)

Despre risc si voie buna!

Nu pot sa zic ca risc prea des. Imi place sa traiesc mai mult intr-o perna moale, sa nu ma arunc cu capul inainte in fiecare zi pentru ca n-am casca de protectie si tin la capul meu. Dar risc totusi indeajuns de des si mult incat sa nu ma plictisesc si sa am parte de intamplari de care imi aduc aminte peste ani si ani.
Niciodata nu mi s-a intamplat sa risc si sa zic "ce greseala epocala, mai bine stateam in banca mea". Poate lucrurile nu au iesit bine pe termen lung, poate au iesit chiar prost pe termen scurt, dar a iesit mereu frumos. Si, mai ales, de-abia atunci mi-am dat seama cata putere am, ca am mai multa decat cred.
Si chiar daca o sa ajung vreodata la o masa de ruleta cu miza mare si o sa pariez un milion de dolari pe rosu si o sa pierd totul intr-o secunda, sunt sigura ca o sa plec de acolo fluierand si la urmatorul risc o sa castig de 2 ori mai mult!

no comments for this post