Barba intunecata

A fost odata un barbat care avea o barba lunga, lunga, lunga, atunci cand dormea ii ajungea pana sub pat. Deranja monstrii de acolo si-i gadila la nas, facandu-i sa stranute si sa sperie copiii care dormeau un etaj mai jos. Barba lui nu era atat lunga, cat foarte, foarte, foarte adanca. Aruncai o furculita acolo, nu mai aveai sanse sa o gasesti. Iar fluturii de noapte care se strangeau noaptea in jurul lampii nu venea de afara, pe geam, ci din intunecimea barbii. 

Desi avea o barba fantastica, barbatul se simtea insa trist si singur si impovarat. Zeci de femei pe care le iubise se pierdusera in barba lui si duse fusesera. Uneori, atunci cand era liniste, televizorul inchis si masinile nu treceau pe bulevard, le putea auzi cum iau masa departe, in hatisul barbii lui, folosind furculitele pierdute. Se grabea atunci sa le arunce o scara dar in afara de un controlor de bilete alb ca varul si speriat, nimeni altcineva nu-si mai gasise drumul inapoi prin barba.

La geam

In fiecare dimineata trec pe langa geamuri la care stau o multime de pisici si caini mici. Cainii mari stau la balcon, latra si-si flutura urechile, asteptand sa evolueze si sa le creasca maini ca sa poata sa-ti intoarca "paa"-ul. Pisicile stau demne si plictisite, nu le poti impresiona cu nimic. Cainii mici sunt de obicei batrani, stau pe pernute anti-reumatism si au ochi atotstiutori. Nu dau din coada prietenosi, au invatat ca esti un strain doar in trecere.
Tot la geam stau familiile de porumbei. Cei care nu au copii stau la ferestrele dinspre strada, mandri sa arate cat se iubesc, cat se respecta, cat de frumos se cearta si se ciugulesc. Cei cu familii mari aleg geamurile ferite. Cunosc o familie de porumbei care si-a facut cuib in fata unui geam de baie ce da intr-o curte interioara. Au doi pui mari si destul de uratei, care scot sunete de lilieci. Oamenii nu prea pot deschide geamul ca deranjeaza familia. Si-asa pasaroii nu prea au loc, tatal-porumbel doarme pe alt geam ca nu mai incape in cuib. In plus, desi ferit, locul e plin de primejdii. La un moment dat a aparut un porumbel personaj negativ care a vrut sa-i dea pe toti afara si sa le fure locul. Tatal-porumbel s-a luptat cu stoicism ore intregi cu oribilul porumbel. Pana la urma tot oamenii au salvat situatia si au aparat familia. Nu suntem o specie chiar atat de rea totusi. :)

Acum si atunci

Locuri de intalnire din copilarie: la elefant, la furnicute, la leagane, sus pe tobogan, la copacul traznit, la rondul cu levantica, la marul salbatic. ( cateva din ele seamana cu niste nume de locuri bantuite de pirati)
Locuri de intalnire acum: la metrou, undeva in centru, la terasa, la cinema, la magazin, la mall.
Refuz sa cred ca am ajuns un om cu locuri de intalnire atat de plictisitoare!

Despre viitor, la ceas de seara

La apus, langa un buchet de levantica (am cunoscut multi oameni carora nu le place mirosul de levantica, de obicei descopar repede ca nu sunt prea compatibila cu ei - un semn olfactiv mic care ascunde o incompatibilitate mare), la o cana rece de limonada, pe o patura moale, gandurile sunt un pic melancolice, un pic triste, un pic ciudate. Ma gandeam ca perna asta de la Ikea si farfuria asta scumpa si cutia asta de tabla, plina cu biscuiti, si termosul asta cu design futurist si filmul asta de groaza cu super efecte speciale, toate acestea, peste cativa zeci de ani, o sa ajunga vechi si depasite. Ca papusile din carpe ale bunicii, ca radiourile cu tranzistori, ca acele cutii cu crema de ghete sau vaselina chinezeasca. Uneori as vrea sa traiesc la infinit doar pentru aceste curiozitati: sa vad ce mai apare nou, ce mai e modern, ce design ramane vesnic si nemuritor.