Despre viitor, la ceas de seara

La apus, langa un buchet de levantica (am cunoscut multi oameni carora nu le place mirosul de levantica, de obicei descopar repede ca nu sunt prea compatibila cu ei - un semn olfactiv mic care ascunde o incompatibilitate mare), la o cana rece de limonada, pe o patura moale, gandurile sunt un pic melancolice, un pic triste, un pic ciudate. Ma gandeam ca perna asta de la Ikea si farfuria asta scumpa si cutia asta de tabla, plina cu biscuiti, si termosul asta cu design futurist si filmul asta de groaza cu super efecte speciale, toate acestea, peste cativa zeci de ani, o sa ajunga vechi si depasite. Ca papusile din carpe ale bunicii, ca radiourile cu tranzistori, ca acele cutii cu crema de ghete sau vaselina chinezeasca. Uneori as vrea sa traiesc la infinit doar pentru aceste curiozitati: sa vad ce mai apare nou, ce mai e modern, ce design ramane vesnic si nemuritor.